Exista mai multi factori care au influentat dezvoltarea pietei locale a ambalajelor pentru industria alimentara, printre care amintim expansiunea retailului si cresterea pretentiilor consumatorilor finali. Cei mai multi dintre producatorii importanti dispun astazi de sisteme de ambalare foarte performante.
Consumatorii apreciaza ambalajele igienice si sigure, care le induc ideea de produs proaspat, distribuitorii si retailerii doresc sa-si micsoreze costurile de depozitare si stocare, iar producatorii vor ambalaje care sa-i diferentieze de concurenta.
Solutiile si tehnologiile de ambalare existente pe segmentul produselor perisabile vin in intampinarea acestor cerinte, contribuind totodata la optimizarea vanzarilor la raft.
Referindu-se la metodologiile/tehnicile speciale de ambalare a carnii refrigerate, Mihai Ciobanu, managing director, ULMA Packaging Romania, considera ca ar trebui analizate separat categoria carne rosie – porc, vita, oaie – si cea reprezentata de carnea alba – pasare, peste -, pentru ca cele doua segmente au evoluat diferit.
Astfel, in retelele de tip hipermarket, carnea rosie este pregatita pentru vanzare in fiecare magazin si este ambalata in caserole, folosind film extensibil (strech), in timp ce in supermarketuri si magazinele de tip discount, se vinde ambalata, in special, in atmosfera controlata (MAP), folosind tehnologia tip „tray sealing”.
Carnea refrigerata de pasare se comercializeaza numai ambalata in retelele de magazine, utilizand ca tehnologii folia strech, atmosfera controlata (MAP), sistemele tip „flow pack BDF” si „tray sealing”.
Solutiile la care se recurge in Romania sunt similare cu cele din Uniunea Europeana, singura diferenta fiind ca, in general, in Europa, automatizarile in procesele de ambalare sunt mult evoluate fata de cele utilizate pe piata locala.
„Tendinta acesta va patrunde si la noi, pentru a rentabiliza costurile de productie”, afirma Mihai Ciobanu.
Atat pentru producatorul de carne, cat si pentru buyer, retailer si consumator final, principalul beneficiu il constituie securitatea alimentelor. Prin tehnolgiile noi de ambalare, calitatea produselor se pastreaza pe toata perioada prezentei in raft. Astfel, pentru producator, folosirea sistemelor automate de ambalare eficientizeaza activitatea si ii permite o mai mare flexibilitate in oferta. Pentru retailer, important este ca produsul sa fie la raft in cantitati suficiente, la un pret acceptat de piata. Pentru consumator, produsul ambalat corespunzator prezinta siguranta mai mare.
ULMA Packaging ofera diverse solutii de ambalare pentru carne refrigerata, utilizand in aceste procese filmul extensibil (strech) si tehnologii de ambalare in atmosfera controlata, precum si sistemele tip „flow pack BDF” si „tray sealing”. Masinile de ambalat ULMA respecta standardele europene in vigoare, sunt robuste si permit integrarea diverselor sisteme de codificare si etichetare.
„Producatorii si comerciantii sunt deschisi la noile tendinte in ambalare, dar din cauza crizei financiare, investitiile in noi tehnologii au incetinit in 2009”, precizeaza reprezentantul companiei. „In aceasta perioada dificila, toti producatorii isi analizeaza cu mare atentie sortimentatia pentru a gasi un mix optim. Costul ambalarii – incluzand aici materialul folosit, manopera, amortizarea utilajului – va fi un element important in analiza furnizorilor de carne proaspata, solutiile automatizate putand aduce economii substantiale. Producatorii ar trebui sa fie pregatiti cu solutii de ambalare flexibile ca dimensiuni, deoarece este posibil ca piata sa ceara cantitati mai reduse de produs – intre 500 g si 800 g de carne -, pentru ca efortul financiar al consumatorului sa fie mai mic”, adauga Mihai Ciobanu.
Pastrarea prospetimii si prevenirea degradarii alimentului
In general, in tarile Uniunii Europene, datorita interesului crescut fata de produsele proaspete, tehnologiile speciale de ambalare pentru mentinerea prospetimii si a duratei de viata a alimentelor se bucura de o mai mare apreciere si utilizare decat pe piata romaneasca. In acelasi timp, resursele alocate de catre companiile europene pentru aceste tehnologii sunt semnificative, iar clientii finali exercita o mai mare presiune si influenta, prin tipologia de consum, ce pune accent exact pe acele caracteristici presupuse de ambalarea in atmosfera controlata: prospetime garantata mai mult timp, pastrarea aromei, texturii si valorilor nutritionale ale alimentelor.
Solutia oferita de compania PH Filtre pe segmentul industriei alimentare este sistemul ModiPack – ambalare in atmosfera protectoare, special modificata pentru mentinerea prospetimii produselor. ModiPack este o tehnica ce foloseste generatoare de azot Parker, in scopul prevenirii degradarii alimentelor: azotul inlocuieste oxigenul la care este expus produsul, incetinindu-se astfel procesul de oxidare.
„Noi oferim solutii de ambalare in sensul tehnologiei utilizate pentru pastrarea prospetimii. Alegerea ambalajului – tipul, forma etc. – tine de decizia producatorului”, afirma Madalina Constantin, marketing co-ordinator, PH Filtre „Azotul este declarat ingredient alimentar E941, alaturi de alte gaze utilizate la ambalare, iar ambalarea in atmosfera modificata este recunoscuta in UE ca tehnica de prelungire a duratei de viata de raft a produselor alimentare”, explica interlocutoarea noastra. Domeniile de aplicare ale sistemului ModiPack sunt diverse, de la categoria fructe si legume, pana la cea reprezentata de produsele de patiserie, lactate, carne, mezeluri, bauturi alcoolice sau racoritoare.
Pentru producatori, beneficiile nu tin numai de cresterea duratei de viata a ofertei de la raft, ci si de reducerea costurilor de ambalare. Totodata, aceste sisteme inlocuiesc sursele de azot traditionale, periculoase si ineficiente economic, asigura protectie continua produselor in timpul ambalarii, permit adaptarea si extinderea usoara a capacitatii de productie, precum si recuperarea investitiei in mai putin de un an.
Beneficiile sunt evidente si pentru consumatorii finali: posibilitatea de a consuma alimente a caror prospetime este mentinuta pe toata durata pastrarii in ambalaj; accesul la produse proaspete ale caror valori nutritionale se mentin mai mult timp; consumarea unor alimente care isi pastreaza aroma, textura si calitatile avute in momentul fabricarii si ambalarii; accesul la o gama de produse ce ajuta la mentinerea sanatatii.
Potrivit Madalinei Constantin, comportamentul la raft va fi mereu influentat de bugetul alocat consumului. Romanii vor dori in continuare sa cumpere un produs de calitate, la un pret pe care si-l pot permite. Puterea de cumparare a scazut, dar carnea va fi o categorie ceruta in continuare, astfel incat producatorii vor trebui sa se adapteze segmentelor diferite de consumatori, inclusiv din perspectiva tipurilor si dimensiunilor de ambalaje cerute de piata.
Autor: Maria Vaschi