Aproximativ 7.500 tone de lapte sunt vandute anual prin dozatoarele membrilor AFUADLCR

Cristian Lungu, presedintele Asociatiei Fermierilor Utilizatori de Automate pentru Desfacerea Laptelui Crud in Romania (AFUADLCR), considera necesara modificarea legislatiei actuale cu privire la conditiile comercializării laptelui prin automate, fiind de parere ca aceasta ii “favorizeaza” pe intermediari (persoane care nu sunt fermieri si care, implicit, nu detin autorizatie pentru a vinde laptele prin intermediul acestor de aparate).

Reprezentantii asociatiei propun modificarea legii, cerand atat inasprirea conditiilor de desfacere a laptelui prin intermediul dozatoarelor, reglementate prin legislatia in vigoare, cat si impunerea unor sanctiuni mai mari pentru cei care nu respecta legislatia. In prezent, activitatea de comercializare a laptelui prin automate este reglementata prin Ordinul 55/2010, care prevede conditiile comercializarii laptelui prin automate si prin Ordinul 111/2008, privind procedura de inregistrare sanitar-veterinara pentru activitati de vanzare directa si cu amanuntul a produselor de origine animala sau non animala. Potrivit acestor acte normative, un fermier care doreste sa fie autorizat trebuie sa indeplineasca trei conditii principale: ferma de animale sa fie autorizată sanitar-veterinar, sa fie si proprietarul automatului de lapte si sa aiba cota de lapte pentru vanzari directe.

Cristian Lungu, unul dintre initiatorii legislatiei concretizate in Ordinul 55/2010, sustine ca daca initial comerciantii neautorizati detineau aproximativ 80% din piata laptelui vandut prin intermediul dozatoarelor, in urma verificarilor efectuate de catre ANSVSA, la cererea asociatiei, acest procent s-a diminuat semnificativ, ajungand la circa 50% in prezent. De asemenea, potrivit lui Lungu, ANSVSA a realizat astfel de controale si in randul membrilor, cu scopul de a se demonstra calitatea si siguranta laptelui.

“Comercializarea laptelui crud prin automate de catre persoane care nu detin autorizatie conform ordinului mentionat aduce prejudicii atat fermierilor cat si consumatorilor, deoarece nu se poate asigura trasabilitatea laptelui. In plus, am mai spus si repet: laptele vandut prin automate nu se regaseste in nici o statistica a INSE”, a precizat pentru Modern Buyer presedintele AFUADLCR.

Membrii AFUADLCR detin 300 de dozatoare in toata tara
In 2012, cantitatea de lapte vanduta prin intermediul automatelor detinute de membri asociatiei s-a ridicat la aproximativ 7.500 tone, luand in considerare sezonalitatea. In medie, un singur automat vinde 100 litri pe zi.
Asociatia Fermierilor Utilizatori de Automate pentru Desfacerea Laptelui Crud in Romania (AFUADLCR) a fost infiintata in anul 2010. In acelasi an a fost emis si Ordinul 55/2010, care prevede conditiile comercializarii laptelui prin automate. “Impreuna cu ANSVSA a trebuit sa punem la punct o legislatie specifică activitatii noastre, care sa reglementeze conditiile de a comercializa laptele prin automate, precum si respectarea normelor sanitar-veterinare si trasabilitatea produsului”, explica Lungu.

In prezent, asociatia are 86 de membri, ferme mici si mijlocii, in mai multe judete din tara si va mai primi peste 50 de membri odata cu Adunarea generala ce va avea loc pe data de 28 februarie a.c. Cei 86 de membri ai asociatiei detin in prezent peste 300 de dozatoare in toata tara. Conform presedintelui asociatiei, pretul unui litru de lapte variaza intre 2 lei si 3,5 lei, in functie de localitatea unde activeaza fermierul respectiv, in cazul oraselor mici sau de zona unde este amplasat automatul, in cazul oraselor mari. Pretul de vanzare al laptelui nu este mare, sustine Cristian Lungu, avand in vedere ca pentru o ferma mica sau mijlocie investitia necesara pentru derularea unei astfel de afaceri nu este deloc de neglijat. “Pretul aparatelor variaza intre 7.300 euro si 10.600 euro, in functie de capacitate, putand ajunge insa si pana la 26.000 de euro. Avand in vedere ca pe langa achizitionarea aparatelor (minim doua, pentru ca afacerea sa fie profitabila) si a unei masini frigorifice, se mai adauga cheltuielile cu transportul, asigurarea igienizarii automatelor si masinii, chiria, cheltuieli cu personalul (daca este nevoie), un fermier trebuie sa investeasca peste 30.000 de euro pentru a porni afacerea”, detaliaza Lungu.

Articolul precedentDeloitte: Primii zece retaileri internationali cumuleaza venituri de peste o mie de miliarde dolari
Articolul următorProdusele „bio” – Principala bariera este, in continuare, pretul
Carmen Ionescu
Redactor - Lucreaza pentru Modern Buyer inca de la infiintarea publicatiei, in 2008. Absolventa a Universitatii Bucuresti – Facultatea de Litere, scrie despre industria bunurilor de larg consum, piata de retail, distributie, bricolaj samd.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.