Romaqua Group si Rio Bucovina incearca sa relanseze competitia in segmentul energizantelor

Doua branduri romanesti incearca sa revina in competitia pentru un loc fruntas in clasamentelor celor mai puternice branduri din segmentul energizantelor, o piata inca dinamica, dar in care ritmul de crestere s-a mai domolit fata de anii trecuti. Este vorba de Giusto Elektrik si Golden Horse, din portofoliul companiilor Romaqua, respectiv Rio Bucovina, branduri foarte putin sustinute in ultima perioada. Ambii producatori revin pe rafturile IKA, acolo unde batalia se duce intre 44 de branduri diferite, din care 17 sunt marci proprii ale retailerilor (potrivit unei monitorizari realizate de Modern Buyer in luna iunie 2013).

O competitie extrem de puternica care-i “obliga” pe cei doi jucatori sa se diferentieze. Forta companiilor din spatele Giusto Elektrik si Golden Horse este importanta, dar nu suficienta pentru a propulsa cele doua branduri in topul produselor performante. Inovatia, pozitionarea si promovarea produselor sunt astazi motoarele de crestere ale marcilor puternice. Nici Romaqua Group si nici Rio Bucovina nu sunt la prima incercare de revigorare a brandurilor de pe segmentul energizantelor. elektrik1

Lansat in 2010, intr-un moment in care piata energizantelor inregistra cresteri de doua cifre, Giusto Elektrik parea a fi noul pariu al actionarului principal al companiei, Octavian Cretu. Obiectivele declarate la momentul respectiv erau extrem de ambitioase. In martie 2011, Romaqua anunta ca brandul Elektrik, sub umbrela Giusto, are ca tinta pentru primul an de viata atingerea unei cote de piata de 3-4%, ceea ce i-ar putea aduce vanzari de 1-2 milioane euro in 2010. Brandul nu a beneficiat insa de o promovare foarte puternica, in timp ce Red Bull si Burn, considerati competitori directi, au fost extrem de activi in aceasta directie. Mai mult, Giusto Elektrik a fost retras din piata pentru o anumita perioada de timp, “datorita unor restrictii legislative si a unor probleme tehnice”, dupa cum ne-a precizat Adrian Teslovan, Marketing Director al Romaqua Group. Dupa cateva alte incercari de revenire, si performante sub asteptari, Giusto Elektrik a disparut complet din marile conturi de retail. Iata insa ca potentialul pietei ii determina pe actionarii Romaqua Group sa reia acest proiect, revenind cu o reteta similara – bautura energizanta carbogazoasa cu taurina si cafeina – , in varianta de 500 ml PET.
golden_horse
In ceea ce priveste Golden Horse, din portofoliul Rio Bucovina, acesta a fost lansat in 2011. In primul an, produsul a beneficiat de mai multe actiuni de promovare, una dintre cele mai interesante fiind derulata pe litoralul romanesc. In iulie 2011, Rio Bucovina s-a alaturat initiativei Primariei Mangalia de a demara campania „Ofensiva Sudului”, menita sa atraga turistii si sa revigoreze turismul in mai multe statiuni. In paralel, pe tot pe parcursul „Ofensivei Sudului”, sub sloganul „Energizatii contra Hidratatii”, cei cu spirit de competitie au putut sa se inscrie ca jucatori intr-o serie de meciuri de fotbal organizate pe un teren amenajat pe plaja din statiunea Jupiter. In fiecare zi, echipa castigatoare a obtinut drept premii apa minerala Bucovina si energizant Golden Horse. Totusi, in 2012, Golden Horse nu a mai reprezentat un focus pentru Rio Bucovina, iar produsul a disparut incet, incet de la raft. In 2013, compania reintra in competitie, mizand pe “un raport excelent calitate – pret”, dupa cum afirma Razvan Iancau, Directorul General al Rio Bucovina. “Energizantele reprezinta o categorie foarte importanta pe termen mediu si lung pentru Rio Bucovina. Dupa cum spuneam si in alte ocazii, vrem sa devenim o companie de distributie puternica pe categoriile lichide, food si non food si iata ca venim in permanenta cu proiecte noi. Pentru 2014 pregatim lansarea unui al doilea brand in segmentul energizantelor si vom comunica mai mult pe aceasta categorie”, a mai declarant Razvan Iancau pentru Modern Buyer. Potrivit acestuia, in 2012, piata energizantelor a inregistrat o crestere de doar 5%, inferioara celei din anii anteriori. Energizantul Golden Horse este disponibil la doza de aluminiu de 250 de ml.

Practic, in acest moment, cele doua branduri raman in zona retetelor clasice, fiind pozitionate in segmentul mediu de pret. De altfel, in ultimii doi ani, recensiunea a accentuat competitia pretului mic, ceea ce face tot mai necesara diferentierea intre branduri. Tot pe pret au mizat si marcile proprii ale marilor retaileri, cercetarile de piata aratand ca, impreuna, acestea detin o cota de piata de circa 40%. Incurajati de performantele bune, unii dintre comerciantii internationali au abordat cu mai mult curaj categoria, completandu-si portofoliul in functie de diferitele trenduri existente pe pietele mature. Una peste alta, piata evolueaza iar consumatorul este tot mai atent la inovatiile de orice fel. “Este mult mai greu acum sa te impui rapid pe o piata atat de aglomerata. Exista cateva schimbari interesante in obiceiurile de consum, cu impact direct in evolutia pietei. De pilda, consumatorul este mult mai atent la cantitatile pe care le consuma, nu atat din cauza recesiunii cat pentru ca a realizat eventualele riscuri pe care un consum ridicat de bauturi energizante il poate avea asupra sanatatii sale. Practic, tinerii nu mai beau energizantele ca bauturi racoritoare. Este unul dintre motivele pentru care piata si-a redus ritmul de crestere”, apreciaza Angela Preoteasa, consultant Canadean. Bauturile energizante cu un continut redus de zahar, cu indulcitori naturali sau cu suc de fruct sunt cateva dintre trendurile semnalate de Angela Preoteasa pe piata romaneasca.

Articolul precedentEuromonitor: Consumul de ceai – oportunitati in retail si horeca
Articolul următorPiata conservelor de ton, „maruntita” intre 50 de branduri
Maria Hurduc
Este Business Unit Manager al Modern Buyer inca de la lansarea brandului, in 2008. Are o experienta de peste 16 ani in presa scrisa, iar in ultimii 11 ani s-a specializat pe domeniile Retail, FCMG si Horeca. Este absolvent al Universitatea de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara, specializarea Tehnologia Prelucrarii Produselor Alimentare.