Robert Buta, NSF România: “Vrem să sprijinim tranziția de la o abordare axată pe conformitate la crearea de valoare pentru consumator”

Cum sprijină NSF dezvoltarea de produse alimentare și non-alimentare pentru retail și HoReCa și care este perspectiva acestei organizații independente asupra viitorului siguranței alimentare în România? Aflați toate acestea dintr-un interviu cu Robert Buta, managerul care se află la cârma operațiunilor NSF România de doi ani, având o viziune axată pe standarde globale, sustenabilitate și inovație în siguranța alimentară.

1015

Cu o carieră construită pe baze solide de management, Robert Buta și-a rafinat expertiza timp de aproape șase ani în cadrul unei rețele mari de magazine, unde a parcurs un traseu impresionant: de la gestionarea directă a operațiunilor din magazin, până la roluri strategice la nivelul rețelei din România și Republica Moldova. Sub conducerea sa, compania NSF a demarat în 2025 un amplu proces de investiții, inaugurând un nou centru de excelență dotat cu laborator de testare senzorială și bucătărie profesională.

De la audituri și certificări internaționale, până la soluții de etichetare, testări de consum și strategii de reformulare a produselor, NSF își propune să transforme conformitatea din obligație în avantaj competitiv pentru clienții săi.

Cine este NSF la nivel global ?

Din 1944, NSF se află în fruntea eforturilor globale de îmbunătățire a sănătății oamenilor și a Planetei. Ca organizație independentă, recunoscută internațional, jucăm un rol esențial în dezvoltarea unor standarde solide de sănătate publică.

Laboratoarele noastre globale, acreditate ISO/IEC 17025 și dotate cu tehnologie de vârf, furnizează o gamă largă de servicii de testare, certificare și asistență tehnică, precum și evaluări ale riscurilor pentru sănătatea umană. În plus, NSF este Centru Colaborator al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) pentru Siguranța Alimentară, Calitatea Apei și Siguranța Dispozitivelor Medicale.

Marca NSF reprezintă un simbol al încrederii, indicând consumatorilor, retailerilor și autorităților de reglementare că produsele certificate îndeplinesc sau depășesc standardele necesare.

În 2025, la nivel global avem următoarele cifre:

  • 657.000 produse certificate cu sigla NSF;
  • 40.000 locații fizice asistate;
  • 300.000 audituri efectuate;
  • 1.200 standarde dezvoltate cu parteneri din industrie;
  • 110 țări asistate;
  • 160 standarde și protocoale publicate.

Ce istorie de piață are compania NSF România și care sunt ariile sale de expertiză?

În 2014, NSF intră pe piața din România cu standardele și expertiza dobândită la nivel global, adaptata la cerințele si nevoile pieței din România. 

Ca arii de expertiză, acoperim: servicii de reglementare și etichetare, cercetare și dezvoltare alimentară, consultanță privind siguranța alimentară, soluții tehnice şi training pentru siguranța alimentară.

Cine sunt clienții companiei?
În ordinea descrescătoare a volumului de muncă, avem următoarele categorii de clienți: retaileri, producători, distribuitori, operatori din sectorul Food Service (HoReCa).

Ce tip de nevoi prioritare ați identificat in rândul clienților? Există anumite specificități ale pieței?

Voi începe cu nevoile prioritare care apar în discuțiile cu clienții NSF, și aici focusul este pe conformitatea legislativă. Acestea se referă la implementarea regulamentelor, cât și a revizuirilor acestora privind informarea consumatorilor (ingrediente, alergeni, valori nutriționale, etc.). O altă nevoie de bază ţine de traduceri corecte și verificarea textelor legale pentru import si export.  Aş mai putea adauga tot ce ţine de claims marketing (nutriționale, sănătate, eco, “natural”, “bio”) dar şi înregistrarea produselor la Ministerul Sănătății cu notificare pentru mențiunile nutriționale si/sau de sănătate și notificarea alimentelor cu adaos de vitamine și minerale.

Făcând trecerea la nevoile strategice, focusul apare pe: dezvoltarea de produse alimentare si non-alimentare, reformulare pentru sănătate (low sugar, protein, clean label), adaptare la preț (downtrading) şi, foarte important, private label și co-manufacturing.

România are un gap enorm de oportunitate pentru dezvoltare de produse și co-pack, fiind la jumătate față de țările din vest care au un ritm mult mai accelerat al mărcilor private.

În completarea unor servicii de bază, ce alte nevoi ați identificat în piață si cum răspundeți acestora?

Sustenabilitate, ambalaj, dar și domeniul HoReCa: plastic-free, recyclable packaging, Eco-design, ESG & sustainability claims. Mai detaliat, aș menționa conformitatea ambalajelor privind substanțele chimice – PPWR / PFAS (și FCM).

Suntem într-un proces de pregătire astfel încât să oferim suport clienților noștri, cât și pieței privind domeniul de aplicare, cerințele de proiectare, cerințe de reciclabilitate /reambalare, etichetare, EPR și Declarație UE de Conformitate pentru PFAS  în ambalaje alimentare: interdicțiile/limitele PFAS din PPWR pentru ambalaje alimentare care, teoretic, intră în vigoare de la data de 12 august 2026 și au focus pe cerințe privind nivelul maxim pentru plumb, cadmiu, mercur și crom hexavalent.

Pentru HoReCa am avut cereri de testare senzorială, dar și solicitări pentru închirierea bucătăriei astfel încât dezvoltarea de noi produse pentru in-store sau delivery să poată fi făcută în condiții optime și sigure din punct de vedere flux de siguranță alimentară.

Ce investiții ați realizat in 2025?

Începutul anului 2025 ne-a găsit într-un sediu nou amenajat, cu un laborator adaptat la cerințele standard pentru testare senzorială, o bucătărie profesională complet amenajată, cât și o sală de training ce poate fi folosită atât offline cât și online. Investiția a fost de 250.000 de euro. Noul spațiu oferă suport întregului portofoliu de servicii pe care-l oferim, cât si un mediu de lucru relaxant pentru colegii din echipa NSF Romania cărora doresc sa le mulțumesc pe aceasta cale pentru implicarea si profesionalismul de care au dat dovada pana in prezent.

Ce tipuri de testări puteți oferi ca urmare a acestei investiții?

Ca și tipuri de testări senzoriale avem în portofoliu:

1. Testări diferențiale – Detectarea diferențelor calitative intre produse prin: Test triunghiular, Comparație in perechi, „A” – „non-A”, Două din cinci, Duo-trio.

2. Testări descriptive – Descrierea cantitativa si calitativa a produselor prin: Profilul arome, Profilul texturii, Analiza descriptiva cantitativa, Spectru senzorial, Alegerea libera a profilului, Analiza generica descriptiva

3. Teste de consum– Determinarea preferințelor consumatorilor prin: Teste de notare cu apreciere globală si test de acceptabilitate si Teste de preferință cu clasament de rang si compararea perechilor.

O cerere în creștere este pe testarea la domiciliu, preponderent pe detergenți si hrana de animale.

Ce obiective aveți pe termen scurt si mediu?

Obiectivul este să consolidăm poziția NSF ca partener strategic pentru industriile FMCG și Retail din România și Europa de Est. Ne concentrăm pe dezvoltarea serviciilor de Food & Sustainability Advisory, pe educarea pieței prin training-uri și pe implementarea de soluții practice care să ajute companiile să gestioneze mai eficient conformitatea, crizele și inovarea produselor.

Vrem să sprijinim industria în tranziția de la o abordare strict orientată spre compliance la una orientată spre valoare pentru consumator, prin claim-uri corecte, transparență, inovație și strategii sustenabile integrate în business.

În ce zone/servicii vedeți un potențial de creștere în România?

Dacă ne uităm la evoluția pieței, direcția este una destul de clară: rețelele de magazine se extind accelerat, chiar și prin achiziția unor jucători din piață, câștigând o influență tot mai mare asupra pieței bunurilor de larg consum. Vedem o competiție extrem de intensă între jucători, iar una dintre întrebările-cheie este: câte magazine vor exista până în 2030 și cum va arăta acoperirea geografică a rețelelor moderne de retail?

Această strategie de expansiune se va construi în mod evident prin parteneriate, iar retailerii și producătorii vor avea nevoie de entități globale si locale precum NSF, care să îi sprijine în contextul unui cadru legislativ și de reglementare tot mai complex și mai strict.

În paralel, observ un focus foarte puternic pe segmentul pet food, însă nu m-aș limita doar la hrana pentru animale. Vorbim de un ecosistem mult mai larg, care include accesorii, servicii și soluții dedicate animalelor de companie, un segment cu o dinamică de creștere foarte interesantă și cu potențial semnificativ pentru retaileri.


 

 

Articolul precedentCu lupa pe oportunitățile de creștere ale lui 2026. Cine sunt liderii care vor urca pe scena FMCG & Retail Channels Conference Chișinău
Articolul următorCiprian Tănăsescu, Head of Food Service Delivery, Metro Cash & Carry: “METRO a devenit, din estimările mele, a treia companie de distribuție din România”
Modern Buyer
Modern Buyer este un pionierat in zona produselor editoriale specializate, fiind prima platforma de informare destinata specialistilor in achizitii – buyeri si oameni de vanzari - din Romania.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.