Dragan Group Retail continua exansiunea retelei Linella in Republica Moldova, deschizand pe 13 august a.c., la Chisinau, in sectorul Buiucani, cel mai mare supermarket al sau din intreaga retea. „Am introdus aici standarde de comert comparabile cu cele din Romania, iar cand spun asta ma refer atat la layoutu-ul de magazin cat si la tehnologiile in care am investit.
Prin acest magazin cu o suprafata comerciala de 1.050 de metri patrati, peste 50 de locuri de parcare si o oferta de circa 12.000 de produse la raft, marcam si lansarea pe piata locala a unui concept comercial nou numit Super Linella. Super Linella este un magazin prin care ne propunem sa deservim intreaga regiune si nu doar un cartier. Am deschis un supermarket foarte modern, ce inglobeaza cele mai noi inovatii si tehnologii specifice industriei de comert”, a declarat Christian Morath, General Manager Dragan Group Retail.
Produsele alimentare detin o pondere de circa 80% din cele 12.000 de articole prezente pe rafturi. Pentru ca noul magazin Super Linella este specializat pe produse proaspete, compania a alocat o suprafata generoasa acestor articole. De aceea, supermarketul a fost structurat in doua mari zone: 50% din suprafata comerciala este alocata produselor proaspete, iar restul de 50% alimentelor ce nu necesita temperatura controlata, precum si produselor nealimentare.
Un punct important de atractie al noului supermarket este raionul de legume fructe. “Colaboram cu circa 20 de producatori locali de legume fructe si, zi de zi, in functie de sezonalitate, le oferim clientlor produse din tara noastra achizitionate direct de la acesti producatori. Prin parteneriatele pe care le avem cu doua organizatii non guvernamentale din Moldova – HEKS si ACED – am reusit sa purtam discutii directe cu mai multi producatori locali cu care astazi am incheiat contracte de achizitie pentru toate magazinele noastre. Pentru expunerea anumitor produse au fost achizitionate echipamente ultramoderne cu pulverizatoare de apa incorporate ce ajuta la mentinerea prospetimii produselor pentru o mai lunga perioada de timp”, a mai declarat oficialul companiei.
Magazinul Super Linella ofera si o gama larga de produse gastronomice, pregatite zilnic in laboratorul propriu din acest magazin: placinte, sarmale, invartite, salate, garnituri, preparate din carne etc. De asemenea, consumatorii se pot aproviziona zilnic cu o gama larga de produse proaspete realizate in brutaria proprie. Cuptoarele au fost instalate chiar in magazin, produsele se coc in fata clientului si apoi ajung direct in rafturile din raionul de panificatie, conceptual fiind “din cuptor direct in raft”.
Pe langa produsele proaspete, magazinul ofera si o selectie de articole internationale, respectiv produse cu specific din Italia, Romania sau Germania. Nu in ultimul rand, pentru a oferi consumatorilor mai multe optiuni, au fost montate dispensere speciale pentru produsele vrac ce permit dozarea optima si un comert civilizat al acestor articole. In oferta magazinului Super Linela se regaseste si o gama importanta de articole cu preturi mici, semnalizata la raft cu indicatoare “pret mic”.
Noul proiect realizat de Linella aduce si o serie de inovatii la nivel tehnologic. La amenajarea magazinului s-au folosit tehnologii moderne ce antreneaza un consum energetic cat mai scazut, cu un impact cat mai redus asupra mediului.