In primavara acestui an, Bogdan Chiritoiu, Presedintele Consiliului Concurentei va incheia un mandat de cinci ani la varful acestei institutii. Intr-un interviu acordat Modern Buyer, acesta a precizat ca isi doreste sa continue activitatea in institutia pe care o conduce. L-am invitat, in cele ce urmeaza, la un dialog pe marginea practicilor anticoncurentiale in retail si FMCG precum si a principalelor proiecte initiate in cei cinci ani.
Dincolo de diversele investigatii realizate, institutia pe care o conduceti a initiat si o serie de propuneri de modificare a unor proiecte de lege. Va invit sa punctam cateva dintre ele
Sigur, sunt mai multe zone asupra carora ne-am uitat in ultimii ani. Am venit cu cateva propuneri concrete de modificare a unor prevederi legislative, insa in general eu nu sunt adeptul masurilor interventioniste. Cred ca interventia autoritatilor publice pe piata trebuie sa se limiteze la ceea ce este strict necesar pentru buna desfasurare a activitatii in cauza si sa se justifice in mod obiectiv. Revenind la intrebarea dumneavoastra, as aminti proiectul de lege ce privea obligatia impusa marilor lanturi de retail de a vinde produse romanesti in proportie de cel putin 80%. Am spus si atunci, si repet si acum, aceasta prevedere poate constitui o discriminare fata de celelalte structuri de comercializare, asupra carora nu se va aplica aceasta masura. Restrictiile cantitative ale importurilor sunt interzise in statele membre UE. Micii producatori trebuie sa fie ajutati astfel incat sa fie atractivi pentru marile lanturi de retail, dar acest lucru trebuie sa se realizeze cu ajutorul solutiilor de piata si nu cu interventia statului. Tot in acesti ultimi ani, am reusit sa eliminam obligatia retailerilor de a consulta concurentii cand se aproba deschiderea unui nou magazin. Era un pic caraghios sa iti intrebi concurentii directi daca sunt de acord ca langa ei sa apara un alt magazin, iar din 2012 s-a reusit inlaturarea acestei prevederi. As vrea sa vedem si eliminarea interzicerii de a vinde in pierdere. Noi am recomandat Guvernului eliminarea acestei interdictii, reglementată in OG nr. 99/2000, deoarece legiferarea acesteia restrange concurenta prin pret, cu efecte negative asupra consumatorilor finali. Din punctul nostru de vedere, impunerea unui pret minim de revanzare nu este niciodata justificata, iar fortele pietei nu ar trebui ingradite prin reglementari de natura sa limiteze libertatea relatiilor comerciale dintre parti. Am recomandat, totodata, si eliminarea interzicerii vanzarilor cu pret redus pe intreaga durata a anului pentru ca astfel le este interzis cumparatorilor accesul la produse mai ieftine pe perioade mai indelungate de timp. Asadar, noi am sustinut principiul conform caruia vanzarile sa poata fi realizate in pierdere, cu exceptia situatiilor in care acestea au un efect anticoncurential. Aici insa exista o rezistenta si din partea furnizorilor, dar si din partea autoritatilor fiscale care se tem ca schimbarile mai sus mentionate pot facilita evaziunea fiscala. N-am avut prea mare success, iar propunerile de mai sus nu au depasit acest stadiu. Recunosc ca avem multe lacune in aceasta lege incat nu stiu cat de operabila este ea, de fapt.
Credeti ca exista o corelatie directa intre dezvoltarea retailului modern in Romania si evolutia preturilor bunurilor de larg consum?
Da, cu siguranta ca exista. Odata cu dezvoltarea marilor retaileri vedem ca exista o presiune pe preturile care ajung la consumatori. Cred ca intre cele doua fenomene este o legatura. Extinderea comertului modern contribuie la tinerea mai jos a preturilor. Deci putem vorbi de un beneficiu pentru consumator, iar pentru noi, ca autoritate publica, asta conteaza. Trebuie sa ne gandim la o functionare eficienta a pietei, in asteptarea ca o piata care functioneaza eficient va duce la castiguri pentru consumatori.
Ne puteti oferi ca exemplu o zona in care exista cele mai multe dosare de investigatii de incalcare a legilor concurentei, in industria de retail si FMCG?
Exista o tendinta foarte raspandita in Romania si anume aceea de a avea acorduri de limitare a preturilor intre producatori si comercianti. Pare sa fie o practica foarte larg raspandita in industria romaneasca de retail, iar aici am acordat un numar destul de mare de sanctiuni. Intelegerile pe verticala nu sunt ele cele mai grave, dar totusi distorsiuoneaza concurenta, nu este normal sa existe, sunt ilegale, iar cand le depistam le sanctionam. Cred ca ar trebui sa facem un efort mai mare decat am facut pana acum sa explicam aceste lucruri pentru ca par sa fie extrem de raspandite in industrie. Asadar, ne concentram eforturile nu doar in zona sanctiunilor ci si catre popularizarea acestora pentru ca firmele sa inteleaga ca genul acesta de practici nu sunt legale. Exista insa lucruri mai grave decat acestea. Ma refer in special la intelegerile intre firme concurente.
Concret, ce nereguli au fost interpretate ca inteleri pe verticala?
De obicei, am gasit nereguli in contracte in care se preciza ceva de genul: eu, furnizor, iti vand tie, retailer produsul x, iar tu nu ai voie sa il revinzi sub pretul y. Abordarea noastra este ca odata ce ai vandut unui comerciant o marfa, indiferent ca te numesti producator sau distribuitor, acesta din urma trebuie sa aiba libertatea de a face ce vrea cu produsul respectiv. Nu e treaba furnizorilor sa impuna vreo restrictie de pret. Este adevarat, exista o restrictie in codul comercial in care se precizeaza ca nu ai voie sa vinzi in pierdere, dar asta nu e treaba noastra. Noua nu ne place acest lucru si am vrea sa fie eliminate aceasta prevedere legala. Cat ea exista, evident ca firmele trebuie sa o respecte, dar insist asupra faptului ca nu este problema unui furnizor sa verifice la ce pret este vandut produsul pe care l-a furnizat el.
Exista sanctiuni standard pentru intelegerile pe verticala sau acestea se acorda de la caz la caz?
Genul acesta de intelegeri se preteaza la amenzi cuprinse intre 2 si 4% din cifra de afaceri a celui sanctionat, ceea ce pentru retail nu e putin daca luam in calcul faptul ca marjele sunt tot mai mici. Daca vorbim de practici care s-au derulat pe parcursul mai multor ani, atunci amenzile pot fi si mai mari. De regula sunt amendati ambii jucatori, atat retailerul cat si furnizorul.
Etichetele ce contin mesaje de tip “pret recomandat” sunt frecvente la raft. Cum apreciati un astfel de mesaj, din perspectiva legii?
Cu pretul recomandat nu avem o problema. Putem accepta si mesaje de genul “preturi maximale” pentru ca vedem aici un beneficiu pentru consumatori. Intelegem, in principiu, ca furnizorul care initiaza o promotie vrea sa aiba grija ca reducerea de pret pe care el o aplica sa fie transmisa mai departe consumatorului final. Nu suntem insa de acord cu preturile fixe sau cu cele minimale. In acesti cinci ani am dat foarte multe sanctiuni pe acest subiect. N-as putea sa va ofer o cifra, dar pot sa va spun insa ca au fost destul de multe.
La una din ultimele interventii publice ati militat pentru reducerea comisioanelor la cardurile bancare. Ce impact ar putea avea aceasta masura asupra industriei de retail?
In urma unei analize, realizate in 2013 de Consiliul Concurentei, am sesizat ca România are printre cele mai mari comisioane la tranzactiile cu cardul. Or comisioanele acestea sunt platite si de marii jucatori din retailul alimentar. Admit ca Romania poate fi mai scumpa decat alte tari din Uniune, pentru ca este mai riscanta, piata nu este destul de saturata s.a. Inteleg si argumnetele industriei bancare, dar faptul ca avem comisioane de 4-5 ori mai mari decat nivelul pe care il doreste Comisia Europeana nu cred ca poate fi justificat. Noi incercam sa discutam cu industria bancara, cu marii comercianti si cu autoritatile din Romania pentru a implementa si pe plan intern aceasta orientare europeana de a reduce comisioanele la carduri, probabil la nivelul la care se gandeste Comisia Europeana. Comisia vizeaza reducerea costurilor suportate de retaileri pentru platile cu cardul, in speranta ca economiile vor fi transferate mai departe, catre consumatori, prin reducerea preturilor la vanzarea cu amanuntul. Daca vom cupla aceasta decizie si cu masuri de extindere a utilizarii cardurilor, atunci reducerea comisioanelor ar fi si in avantajul bancilor pentru ca se va diminua numarul operatiunilor cu cash. Ar fi avantajos si pentru ANAF, pentru ca ar fi mai usor sa taxezi genul acesta de operatiuni.
In urma cu doi ani ati declansat si o investigatie legata de promotii. Ce anume ati urmarit si care sunt principalele concluzii?
Aici ne uitam daca, in cadrul promotiilor, acordurile dintre furnizori si retaileri nu au avut ca rezultat o limitare a scaderii preturilor sau o mentinere a preturilor la un anumit nivel. Am urmarit de pilda cazurile de genul: eu, furnizor, iti dau tie, retailer, un anumit pret pentru promotia x si ma angajez ca pe toata perioada acelei campanii sa nu ofer nimanui un pret bun decat ti-am dat. Noi suspectam ca retailerii se intelegeau cu furnizorii sau ii obligau pe acestia ca pe perioada acelei campanii promotionale sa nu ofere acel produs mai ieftin vreunuia dintre competitori. Vom reveni cu concluziile in perioada urmatoare.
Ce practici merita o examinare mai atenta din partea Consiliului Concurentei si ce riscuri ati mai identificat in cele doua piete?
Acordurile de cumparare – centralele de achizitii merita o examinare mai atenta, pe viitor. Ma refer la intelegerile intre cumparatori concurenti in scopul achitiziei in comun de inputuri. Riscul principal pentru concurenta este posibila blocare a accesului la piata in conditii de concurenta si existenta unor intelegeri secrete intre concurenti pe piata din aval. Impunerea unei marci unice este o alta practica la care ne uitam pentru ca in astfel de cazuri exista riscul unei eventuale restrangeri a concurentei intre marci in interiorul magazinului si/sau excluderea de pe piata a furnizorilor concurenti si potentiali.
Marcile proprii reprezinta si ele un subiect ce merita o examinare mai atenta. Acestea au intrat pe pietele nationale prin intermediul marilor retele de comercianti, iar pe masura ce acestea isi consolideaza pozitia pe piata respectiva, ponderea lor, in majoritatea cazurilor, creste. Am identificat cateva riscuri in aceasta zona. Cele mai mari retele de retail de pe piata romaneasca urmaresc sa-si largeasca gama de produse comercializate sub marci proprii. Desi pe termen scurt producatorii pot obtine beneficii de pe urma acestor contracte, in timp se poate ajunge la reducerea investitiilor in marcile producatorilor, prin limitarea bugetelor de dezvoltare, inovare si promovare. Produsele alimentare sunt cele care inregistreaza vanzarile cele mai mari la produsele marca proprie, depasind de aproape trei ori categoria produselor nealimentare. La nivel european, Romania se afla inca in urma celorlalte state member in ceea ce priveste vanzarile de marca proprie.
Nu in ultimul rand, printre practicile la care ne vom uita este cea referitoare la vanzarea legata, reprezentand situatia in care cumpararea unui produs este conditionata de cumpararea altui produs, fara posibilitatea ca fiecare dintre acestea sa fie achizitionate independent. Vedem aici riscul aparitiei unor preturi supraconcurentiale, mai ales in urmatoarele situatii: cand produsele legate sunt partial substituite sau cand vanzarea legata permite discriminarea prin pret (conditionarea vanzarii fotocopiatoarelor de cumpararea consumabilelor aferente). Pozitia de piata a furnizorului este in mod evident importanta in evaluarea eventualelor efecte anticoncurentiale, dar si pozitia cumparatorului este analizata. In general, cotele sub 30% nu ridica probleme.
Pe viitor exista posibilitatea unei concentrari, unei consolidari a pietei de retail, in Romania?
Nu am cunostinta de tranzactii majore, asa cum a fost cea intre Auchan si Real. Pentru moment, este bine ca avem multe lanturi de retail in Romania. Mai periculos este daca unele dintre ele vor dori sa iasa. Noi nu putem impiedica un proces de consolidare a pietei, dar atunci cand au loc tranzactii majore trebuie sa fim atenti, sa vedem daca si in ce conditii putem permite o concentrare a pietei. Evident, nu poti tine pe nimeni prizonier in Romania, dar trebuie sa fim foarte atenti sa nu existe o concentrare prea mare in piata, care sa conduca la o crestere nejustificata a preturilor la consumator. Noua ne place concurenta, am fost fericiti cand a aparut o companie precum Lidl, care are o reputatie cu privire la agresivitatea preturilor. Dupa investigatia cu privire la impactul prezentei Lidl in Romania am vazut ca per total, mai degraba preturile au scazut ca urmare a intrarii Lidl. Si Auchan are o reputatie buna in privinta politicii de pret si se pare ca a venit cu un model de business care a prins in Romania.
Mai multi furnizori reclama faptul ca unele tranzactii majore din retail au ca rezultat un comportament tot mai agresiv din partea cumparatorilor. Este “treaba” Consiliului Concurentei sa analizeze un comportament de tip egalizarea conditiilor comerciale?
Pana acum, noi credem ca nici unul din marile lanturi de retail din Romania nu are o pozitie dominanta. Ce intelegem noi prin pozitie dominnata? Ca retailerul x este atat de mare incat mai multi furnizori nu pot supravietui, nu sunt viabili economic daca nu au contracte cu acel retailer. O pozitie dominanta este putin probabila in cazul in care cota de piata a societatii este mai mica de 40% pe piata relevanta. Deci pana acum, nu am stabilit ca un lant de retail sa fie dominant in Romania. Or daca nu am o pozitie dominanta, vorbim de o relatie strict contractuala intre doua parti, adica o relatie voluntara. Retailerul x propune iar furnizorul y daca vrea accepta, daca nu vrea nu accepta. Daca cineva nu este multumit, nu are decat sa nu semneze contractul. Nu am primit inca plangeri pe aceasta tema. Intr-o situatie in care cineva ar avea o pozitie dominanta, desigur, multe din comportamentele de pe piata au sansa sa fie considerate ilegale, abuzive.
