Rețeaua MyAuchan din stațiile Petrom a ajuns la 33 de magazine

Auchan a mai inaugurat încă opt noi magazine de proximitate MyAuchan în stațiile Petrom

De la începutul acestui an, Auchan a inaugurat încă opt noi magazine de proximitate MyAuchan în stațiile Petrom, până în prezent fiind reamenajate 33 de unități. Cele mai recente spații au fost deschise în stații Petrom din București, Ilfov, Buzău, Moreni, Târgoviște și Bucov (Prahova).

Cele mai recente magazine de proximitate MyAuchan au fost integrate în locul spațiilor comerciale existente din stațiile Petrom Pantelimon, Virtuții (București), Afumați (jud. Ilfov), Buzău Nord, Buzău Sud, Moreni, Târgoviște și Bucov (Prahova).

Cu suprafețe cuprinse între 50 mp și 147 mp, magazinele MyAuchan propun clienților o gamă de până la 1.700 de produse, de la alimente premium, incluzând produse gata preparate, cafea proaspătă, produse proaspete (fructe și legume, brutărie, lactate) și alte produse de băcănie, până la produse non-alimentare, precum cosmetice, detergenți, produse pentru bebeluși și accesorii auto.

Pe lângă gama variată de produse, în magazinele MyAuchan clienții beneficiază și de o serie de servicii utile, precum posibilitatea de a-și achiziționa taxe de drum/pod și vignete, servicii de transfer de bani și de plată a utilităților.

De asemenea, 5 magazine includ și zone dedicate Costa Coffee, ca parte a unui parteneriat amplu ce presupune integrarea acestui concept la nivel național.

Parteneriatul dintre OMV Petrom și Auchan Retail România presupune reamenajarea atât la interior, cât și la exterior, a aproximativ 400 de stații de alimentare din rețeaua Petrom și integrarea magazinelor MyAuchan în spațiile comerciale existente.

În perioada 2021-2024, cele două companii vor investi peste 50 de milioane de euro în acest proiect și vor remodela anual circa 100 de stații de alimentare Petrom.

Articolul precedentBuyerii din retailul modern şi traderii din România sunt invitați la târgul internațional MARCA by BolognaFiere 2021 – Digital Session
Articolul următorUn restaurant de tip drive thru al KFC s-a deschis acum în Italia
Modern Buyer
Modern Buyer este un pionierat in zona produselor editoriale specializate, fiind prima platforma de informare destinata specialistilor in achizitii – buyeri si oameni de vanzari - din Romania.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.