Retailer Scorecard: Consumatorii romani au mai multe produse locale si sustenabile la indemana

0
737
Fresh assorted vegetables in boxes on farmer's market

„In ceea ce priveste legumele si fructele romanesti, la nivelul pietei se observa o tendinta de crestere de la an la an: procentul de legume si fructe romanesti disponibile in rafturile marilor retaileri a crescut pana la 61% in 2016, fata de 55% in 2014”, se arata in cea mai recenta editie a studiului Retailer Scorecard, realizat de WWF Romania, document ce analizeaza performanta de mediu a principalilor 11 retaileri alimentari din Romania.

In momentul efectuarii studiului, pe rafturi se gaseau fructe romanesti in proportie de 42%, iar legume romanesti in proportie de 65%. Dintre acestea, unele dintre cel mai cautate, rosiile, sunt doar in proportie de 38% romanesti, majoritatea retailerilor oferind produse de import. Dintre fructele de sezon, doar 16% din strugurii disponibili pe rafturile retailerilor sunt de provenienta locala.

„De asemenea, a crescut numarul retailerilor ce ofera legume si fructe romanesti cu certificare ecologica, ajungand de la 0 in 2014, la 3 in 2015 si la 5 in studiul din 2016. Agricultura romaneasca poate fi promovata insa mai mult in piata de retail, acest demers fiind sustinut si de legislatia in vigoare. Incepand cu martie 2016, se prevede ca pentru anumite produse alimentare – cum ar fi carne, legume, fructe, miere, oua, lactate si produse de panificatie, retailerii sa comercializeze produse provenite din lantul scurt in proportie de 51% conform legii 150/2016 a comertului alimentar. In plus, recomandarile primite de la Comisia Europeana privind aceasta legislatie indeamna catre o mai mare transparenta”, se precizeaza in studiul citat.

Referitor la sustenabilitate, trendul  continua cu pasi fermi, astfel ca, anul trecut, cinci retaileri au obtinut scoruri de peste 50% (Auchan, Mega Image, Lidl, Kaufland si Selgros), spre deosebire de doar un retailer in editia anterioara (Kaufland*). In aceste conditii, este randul consumatorilor sa ceara si sa aleaga produse sustenabile, fie ca e vorba despre peste, produse din hartie, detergenti, produse lactate, oua sau legume si fructe.

Peste si fructe de mare din surse sustenabile, in magazinele tuturor celor 11 retaileri

Este primul an cand produsele din peste certificat Marine Stewardship Council (MSC) se regasesc pe rafturile tuturor celor 11 retaileri, insa in procente foarte diferite de la un magazin la altul si pe categorie de produs analizata: peste conserva, congelat, fructe de mare. Este un salt urias in ultimii ani, daca luam in considerare faptul ca in primul studiu din 2012 doar trei retaileri aveau pe raft produse MSC. In plus, 5 din 7 retaileri au confirmat ca exista o politica ce incurajeaza achizitia produselor din peste cu certificare MSC: Carrefour, Kaufland, Lidl, Mega Image si Selgros.

Acest progres este deosebit de important in contextul in care Uniunea Europeana este cel mai mare importator de peste din lume, dar peste 90% din stocurile de peşte sunt deja supraexploatate sau exploatate la capacitate maxima​. Consumatorii pot avea un impact pozitiv alegand produse din peste si fructe de mare din surse sustenabile, cum sunt cele certificate MSC.

Sustenabilitatea in cazul produselor din peste si fructe de mare inseamna ca produsul este trasabil (stim de unde provine), pescaria sau producatorul manifesta grija fata de habitatele marine si speciile pe cale de disparitie si nu pescuieste o cantitate mai mare decat capacitatea de refacere a stocurilor. WWF a dezvoltat in ultimul an un ghid pentru consumatorii de peste (ghidpeste.wwf/ro) care trebuie sa fie atenti la etichetare. Inca din decembrie 2014, conform legislatiei in vigoare in UE eticheta trebuie sa contina numele stiintific al speciei, categoria de echipament de pescuit folosita si pentru pestele pescuit in Atlanticul de Nord Est, aria detaliata de captura.

Politici mai bune pentru produsele din hartie

In ceea ce priveste produsele din lemn si hartie certificata Forest Stewardship Council (FSC), un retailer a obtinut anul acesta un scor aproape de maxim (Auchan), urmatorii cinci (LIdl, Carrefour, Mega Image, Kaufland si Selgros) in jur de 60%, iar restul se situeaza sub jumatate din scorul maxim posibil.

In plus, trei retaileri (Lidl, Mega Image si Selgros) au in politica de achizitii criteriul produselor din hartie reciclata si/sau certificata FSC. Patru respondenti (Lidl, Mega Image, Selgros si Carrefour) au mentionat ca politica de achizitii hartie si lemn prevede excluderea explicita a produselor provenite din surse necunoscute, controversate ori ilegale.

Retailer Scorecard urmareste performanta de mediu a retailerilor prin politicile de sustenabilitate implementate si produsele certificate disponibile la raft. Sectoarele-cheie analizate sunt: politici de mediu, peste si fructe de mare, produse din hartie, detergenti, produse lactate, oua, legume si fructe. Evaluarea este realizata pe baza unui chestionar completat de reprezentantii fiecarei companii si a unei fise de observatie, completata in teren de reprezentantii WWF. Esantionarea a fost realizata pe baza unui top al companiilor de pe piata de retail FMCG si au fost selectati primii 11 retaileri: Auchan, Billa, Carrefour, Cora, Kaufland, Lidl, Mega Image, Metro, Penny Market, Profi si Selgros.

*Scorul total a fost obținut prin suma dintre punctajul obținut din fișa de observație și cel din chestionar, astfel că primii șapte retaileri din top sunt și cei ce au participat la studiu prin completarea chestionarului adresat de WWF-România, unii dintre ei refuzând anul trecut să completeze chestionarul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here