Ocean Fish a finalizat un proiect de investiții și a lansat pe piață noi game de produse

Ocean Fish, unul dintre cei mai mari producători români din segmentul prelucrării și conservării peștelui, a finalizat în acest an un proiect major de investiții, extinderea depozitului și a unității de procesare și ambalare a peștelui proaspăt. Valoarea totală a investițiilor a fost de 9 milioane de lei, un procent de 48% din sumă fiind acoperită din fonduri europene. Investiția i-a permis companiei o creștere a capacității de procesare a fabricii existente cu aproximativ 1.000 de tone de pește pe an.

„Investițiile realizate ne vor permite să ne extindem și să devenim un jucător important și pe segmentul peștelui proaspăt. Dacă până în prezent, în categoria aceasta, eram prezenți cu somon și păstrăv, din 2018 am lansat dorada, biban, crap românesc și șalău, produsele fiind disponibile în ambalaje de 500-600 de grame. Toate beneficiază de ambalare în atmosferă modificată (MAP), o soluție ce permite prelungirea termenului de valabilitate fără a modifica proprietăţile fizice sau chimice ale produselor alimentare sau a adăuga ingrediente nenaturale.” a declarat pentru Modern Buyer, Alesea Brînzilă, Import Director & Marketing Specialist al Ocean Fish.

O altă noutate extrem de importantă este lansarea unei game de pește proaspăt BIO (ECO), la solicitarea consumatorilor din retailul modern. Gama este compusă, pentru moment, din crap proaspăt românesc, păstrăv proaspăt românesc, somon de Norvegia, BIO.

„Fabrica noastră a fost autorizată în 2018 pentru procesarea peștelui bio. Pe segmentul pe care activăm, suntem astăzi în piață doar doi jucători care au obținut certificarea de a furniza produse eco și vorbim aici atât de pește provenit de la crescătorii din România, cât și de pește de import”., explică Alesea Brînzilă, Import Director & Marketing Specialist al Ocean Fish.

În cadrul ediției actuale a Indagra compania a prezentat cumpărătorilor profesioniști, dar și publicului larg o altă linie de produse lansată în prima parte a anului 2018, respectiv Ocean Fish Kids, reprezentată de personajul „Somonelu’ Pancho & Clasa lui”.

„Pentru că am fost pionieri în categoria de somon afumat, ne-am gândit să începem cu acest produse dezvoltarea unei game dedicată copiilor. Am lansat, așadar, Somonelu’ Pancho, un produs din pește proaspăt recomandat copiilor peste trei ani. Este obținut exclusiv din pește proaspăt, atent selecționat, peștele este filetat maxim, nu are conținut de zahăr, nu conține conservanți, are o cantitate redusă de sare și este foarte ușor afumat natural. Ambalajul de retail este de 150 de grame, iar pe ambalaj am comunicat toate aceste beneficii. Am continuat apoi cu păstrăvul afumat pentru copii. Designul de ambalaj este o creație proprie, care va vorbi despre beneficiile consumului diverselor produse pe care le vom lansa în perioada următoare. Până la finalul anului 2019 ne dorim să completăm gama pentru copii cu alte produse, precum figurinele din pește și burgerul din pește”, a mai subliniat Alesea Brînzilă.

Tot în 2018, compania a realizat un rebranding al întregii game de produse congelate dedicată segmentului de retail, ambalajele comunicând astăzi mai multe informații despre fabrica Ocean Fish, traseul peștelui ș.a.

„Este pentru prima oară când am inserat pe ambalaj pictograme cu traseul peștelui, când am început să comunicăm consumatorilor ce înseamnă pește sălbatic și de crescătorie, care este diferența între Omega 3 și Omega 6 ș.a.” a mai adăugat managerul de import și marketing al Ocean Fish. Nu în ultimul rând, am rebranduit în 2018 și alte câteva game de produse existente de foarte mulți ani în portofoliul nostru, și anume: gama de File de hering, marca MATIAS, gama de antipasti fructe de mare și cea de Salate Alge de mare”, a mai subliniat Alesea Brînzilă.

În fine, tot în 2018, compania a lansat o gamă de conserve din pește, poziționată în segmentul premium, produse exclusiv pentru Ocean Fish de către un important producător din Europa. Gama este compusă din macrou și hering în sos de tomate și în ulei vegetal, cu un conținut mai mare de pește.

 

 

Articolul precedentBiscuiţii şi pastele făinoase – creştere în consum de 12,5% în 2017
Articolul următorPizza Hut Delivery, investiție de 280.000 de euro într-o unitate nouă la Oradea
Daniela Oancea
Redactor-șef al Modern Buyer din iulie 2017. Absolventă a Universității București, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Daniela are o experiență de peste 20 de ani în presă. A început să lucreze ca reporter și apoi ca redactor de știri externe la cele mai importante cotidiene naționale: Tineretul Liber, România Liberă și Evenimentul Zilei. Și-a continuat cariera ca Business Editor pentru Mediafax și apoi ca Redactor-șef la diferite publicații Business to Business, precum și ca expert media, în trei proiecte europene: PHARE/SAPARD. Danielei îi puteți scrie pe adresa oancea.i.daniela@gmail.com