Biscuiţii şi pastele făinoase – creştere în consum de 12,5% în 2017

Biscuiţii şi pastele făinoase au înregistrat o creştere în consum de 12,5% în 2017, comparativ cu 2016, cozonacii cu 9,3%, pastele făinoase cu 3%, iar produsele de patiserie cu 0,7%, însă aici nu a fost inclus şi comerţul stradal. Pe de altă parte, consumul de făină a scăzut cu 2,3%, mălaiul cu 6,5%, iar consumul de pâine cu 2,2% arată un studiu al Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase (Rompan).

Consumul de pâine, în România, a scăzut în ultimul deceniu, de la 92 kilograme pe locuitor într-un an la puţin peste 82 kilograme în prezent, deși se menţine peste media europeană de 78 kg/locuitor/an, conform celui mai recent studiu de piaţă privind produsele de panificaţie.

Nu în ultimul rând, studiul de piaţă arată că aproape 500.000 de tone de pâine lipsesc din datele statistice ale INS, adică 23 de kg/om pâine nefiscalizată şi neînregistrată cu documente. Potrivit ROMPAN, producţia anuală de pâine în România este 1,5 milioane de tone.

„O cantitate de 500.000 de tone de pâine nu e înregistrată cu documente, deci avem încă o evaziune de 30% în domeniul panificaţiei ceea ce este foarte mult. Când s-a redus TVA la pâine, în 2013, atunci a scăzut foarte mult evaziunea. Atunci am determinat autorităţile statului să facem la MADR, în fiecare lună, o întâlnire în care noi să le aduceam informaţii despre ce se întâmplă în piaţă şi ei ne raportau luna următoare ceea ce au făcut. Acum nu mai sunt aceste întâlniri”, a subliniat preşedintele Rompan, Aurel Popescu.

Reprezentanţii Patronatului au semnat la Indagra un memorandum cu omologii din Ungaria, Slovacia, Polonia şi Cehia pentru a determina factorii de decizie de la Bruxelles să ia măsuri pentru protecţia sectorului de morărit şi panificaţie, informează Agerpress.

Potrivit patronatului, piaţa de morărit şi panificaţie a crescut la 3 miliarde de euro, fiind pe primul loc în industria alimentară românească. În piaţă sunt active 4.500 de firme, iar Rompan include peste 300 de societăţi. Cota de piaţă este de 65% pe morărit, 40% la panificaţie, 70% la paste făinoase și 55% la biscuiți.

Articolul precedentStarbucks a deschis a treia cafenea din Piața Unirii, București
Articolul următorOcean Fish a finalizat un proiect de investiții și a lansat pe piață noi game de produse
Modern Buyer
Modern Buyer este un pionierat in zona produselor editoriale specializate, fiind prima platforma de informare destinata specialistilor in achizitii – buyeri si oameni de vanzari - din Romania.