Pizza Hut Delivery, investiție de 280.000 de euro într-o unitate nouă la Oradea

Cu o investiţie de aproximativ 280.000 de euro, Pizza Hut Delivery deschide o unitate nouă la Oradea, cu o suprafață de 128.5 mp, în incinta Lotus Retail Park, Str. Ştefan Octavian Iosif, Nr. 7. Prezentă pe piaţa bihoreană de peste trei ani, Pizza Hut îşi propune să fie cât mai aproape de consumatori şi să le ofere preparate proaspete, precum: antreuri, paste şi pizza cu livrare la domiciliu.

Odată cu această deschidere, Pizza Hut Delivery ajunge la un număr de 22 de unități la nivel național şi marchează astfel prezența brandului în partea de vest a ţării, în regiunea Crişana. Noul local asigură livrarea produselor Pizza Hut către toate cartierele din oraşul Oradea şi oferă o gamă variată de oferte pentru pizza – Movie Night, Party Menu sau Pizza & Pasta mix.

„Planurile pentru anul în curs au vizat mai multe deschideri Pizza Hut Delivery la nivel naţional, reuşind astfel să cuprindem în serviciul de livrare o suprafață cât mai mare din teritoriul României, acum cu reprezentativitate în zona de vest, prin oraşul Oradea. Ca poziţionare pentru noua unitate, am ales un loc accesibil către multe puncte din oraş, facilitând astfel serviciul de livrare, într-un timp cât mai scurt, pentru consumatorii noștri. Vom continua planurile de extindere, ca parte din strategia de dezvoltare a businessului Pizza Hut Delivery.”, declară Dan Ilie, Director General Pizza Hut Delivery.

Pizza Hut Delivery este cea mai dezvoltată rețea de livrări la domiciliu din România. Clienții au de ales dintr-o gamă variată de produse și pot comanda prin intermediul aplicației de mobil Pizza Hut Delivery, pe pagina oficială sau prin call center, la 021.210.10.10 sau *1010. Plata comenzii se poate face prin online payment, card bancar, numerar sau tichete de masă.

Sphera Franchise Group S.A. este cel mai mare grup din industria food service din România şi deţine companiile care operează în sistem de franciză brandurile KFC, Pizza Hut, Pizza Hut Delivery şi Taco Bell.

Pizza Hut Delivery, conceptul de livrare la domiciliu lansat de Pizza Hut, furnizează produse la domiciliu, dar şi la pachet. Brandul a intrat pe piaţa românească în decembrie 2007, odată cu deschiderea primei locații în zona Vitan din București. În prezent, Pizza Hut Delivery numără 22 de unităţi dintre care 14 în Bucureşti, două în Brașov şi Cluj, iar câte una în Constanţa, Popeşti-Leordeni, Ploieşti şi Oradea.

Articolul precedentOcean Fish a finalizat un proiect de investiții și a lansat pe piață noi game de produse
Articolul următorTchibo Exclusive lansează un concurs național
Daniela Oancea
Redactor-șef al Modern Buyer din iulie 2017. Absolventă a Universității București, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Daniela are o experiență de peste 20 de ani în presă. A început să lucreze ca reporter și apoi ca redactor de știri externe la cele mai importante cotidiene naționale: Tineretul Liber, România Liberă și Evenimentul Zilei. Și-a continuat cariera ca Business Editor pentru Mediafax și apoi ca Redactor-șef la diferite publicații Business to Business, precum și ca expert media, în trei proiecte europene: PHARE/SAPARD. Danielei îi puteți scrie pe adresa oancea.i.daniela@gmail.com