Nastaca Biji, Nasticom Impex, speaker la Retail & Horeca Distribution, ediţia 2020

237

Proprietara grupului Nasticom Impex, companie de distribuție și retail, Nastaca Biji a confirmat prezenţa în calitate de vorbitor la ediţia cu numărul V a conferinţei Retail & Horeca Distribution, eveniment ce va avea loc pe data de 19 Martie 2020 la Hotel Kronwell din Braşov.

Înfiinţată în 1993, compania Nasticom derulează activităţi de distribuţie pentru companii importante din segmentul FMCG, dar operează şi lanțului de magazine Nasti&Co, în total 13 magazine, cu suprafața de vânzare de la 50 până la 300 de mp.
Nasticom Impex este distribuitor al unor furnizori, precum: Pambac, Croco, Ulker, SamMills, Arpis, Gyermelyi, Arovit, Best Foods, Vincon, Zarea, Alexandrion, Carlsrom, Aqua Carpatica etc.

Compania a încheiat anul 2019 cu o cifră de afaceri de peste 9 milioane de euro. Nasticom are circa 15 producători în portofoliul de distribuție care dezvoltă 50% din cifra de afaceri, restul de 50% din CA fiind dezvoltată de magazine. Nasticom are sediul și spațiile de depozitare de 1.500 de mp în Someșeni, la ieșirea din Cluj spre Dej, pe un teren de 3.000 de mp.

Nastaca Biji este invitată în calitate de vorbitor în panelul cu tema „Perspectiva antreprenorilor din sectorul de distribuţie în retail şi HoReCa„. Vom vorbi în acest panel despre căile de dezvoltare pe care au mizat antreprenorii din industrie – extinderea teritorială, eficientizare operaţională, creşterea canalului HoReCa, investiţii în tehnologie, restructurare, revizuirea portofoliului, dezvoltare de mărci proprii ş.a. – dar şi despre perspectivele acestui sector.

În această săptămână am dat startul înscrierilor la ediţia a V-a a “Retail & Horeca Distribution”, unicul eveniment B&B dedicat exclusiv industriei de distribuție. Așteptăm şi în acest an un număr de 200 de participanţi din diverse regiuni ale țării, din rândul companiilor specializate, dar şi al furnizorilor de soluții pentru acest sector: software, ambalaje, training, logistică, transport ș.a.

Structura evenimentului Retail and Horeca Distribution:

Conferință și Dezbateri în plen
Facilităm accesul la date relevante despre evoluția pieței de distribuție, proiectele celor mai relevanți jucători prezenți la nivel național și regional, trenduri și cifre cheie. Analizăm perspectivele anului 2019 în acest sector împreună cu antreprenorii din industrie, managerii din FMCG ș.a.

Expo Hall: Lasă-ți produsele să vorbească pentru tine!

Spațiu expoziíonal pus la dispoziția furnizorilor care doresc să își prezinte soluțiile și inovațiile dedicate comerțului tradițional și operatorilor HoReCa. Expozanții vor beneficia de standuri personalizate unde pot organiza prezentări de produse și unde își pot invita partenerii de prezenți la eveniment.

Cină de afaceri
Retail & Horeca Distribution Business Dinner este un excelent prilej de dialog între antreprenorii din idustria de distribuție și partenerii lor din FMCG. Cina de afaceri oferă invitaților posibilitatea de a găsi noi arii de colaborare, într-o atmosferă relaxată.

În cadrul conferinței “Retail & Horeca Distribution”, ediția 2020, speakerii-invitați vor aduce în discuţie următoarele subiecte:
Partea I: Piaţa de distribuţie în 2019. Influenţe cu impact asupra sectorului în 2020
– Analiza indicatorilor-cheie de performanță și eficiență a companiilor de distribuție bunuri de larg consum în Retail şi Horeca;
– Evoluţia comerţului tradiţional la nivel naţional şi regional şi perspectivele europene; (speaker din România, Polonia, Cehia);
Partea a II-a: Parteneriatul dintre producători şi distribuitori, aşa cum este văzut de jucătorii importanţi din sectorul de producţie FMCG;
– Modele de colaborare producător-distribuitor-comerciant/operator HoReCa pentru eficientizarea acestei relaţii. Cum se poate obţine plus valoare pentru toate verigile din acest lanţ? Crearea unei strategii de afaceri win-win.
Partea a III-a: Perspectiva antreprenorilor din sectorul de distribuţie în retail şi HoReCa
– Care sunt căile de dezvoltare pe care le vor alege jucătorii mari din industrie: extinderea teritorială, eficientizare operaţională, creşterea canalului HoReCa, investiţii în tehnologie, restructurare, revizuirea portofoliului, dezvoltare de mărci proprii ş.a.

În zona expozițională a evenimentului vom asigura vizibilitatea şi comunicarea directă cu ditribuitorii de produse FMCG din România şi Republica Moldova. Așadar, în cadrul Expo Hall, vă puteţi prezenta produsele sau serviciile dedicate sectorului, către cei peste 50 de distribuitori în retail și HoReCa, participanți la lucrările conferinței. Pentru mai multe detalii despre condițiile de participare cu stand, vă rugăm să ne contactați.

Vă invităm să accesați platforma on-line, unde vă puteţi rezerva deja locul în sală.