MOL pregateste si alte proiecte-pilot pe segmentul non-fuel

0
702

Grupul MOL isi propune sa creasca gradual contributia segmentului non-fuel in marja totala a afacerilor sale si are in pregatire cateva initiative de aceasta natura. Una dintre ele este proiectul de tip convenience food retail, Fresh Corner, care acorda importanta gastronomiei si cumparaturilor pentru acasa.


Marile companii petroliere sunt avizate ca, pe termen lung, cererea traditionala de carburanti va continua sa scada si ca masura preventiva, isi diversifica modelul de business dincolo de comertul clasic cu combustibili. Strategia grupului MOL vizeaza, printre altele, diversificarea segmentului de bunuri si servicii de consum, astfel incat, pana in 2030 sa contribuie la o treime din profitul operational al companiei.

MOL a deschis primul Fresh Corner in Budapesta, in vara anului 2015, cand pentru implementarea acestui concept, au fost reproiectate zece benzinarii, inclusiv cu spatiile de magazine. La scurt timp, conceptul Fresh Corner a fost introdus si in Slovacia, Cehia, Serbia si Romania. Prima statie care a implementat Fresh Corner in România a fost cea de la Blejoi, langa Ploiesti, in 2015. In prezent, in Romania, Fresh Corner exista deja in 65 de statii si obiectivul MOL este de a-l integra in 100 de unitati pana la sfarsitul lui 2017, adica in jumatate din reteaua din tara. „Scopul MOL este de a ajunge la 750 de unitati Fresh Corner in toata Europa Centrala si de Est pana in 2021. Statiile in care am introdus Fresh Corner au fost foarte apreciate de clienti si am primit feedback pozitiv atat de la clientii fideli, cat si de la personal. Am asistat la o crestere a vanzarilor statiilor Fresh Corner si, de asemenea, la o mai eficienta utilizare a spatiilor pentru produsele expuse la vanzare.”

Credit foto: Andreea Retinschi.

Unul dintre obiectivele majore ale Fresh Corner a fost dezvoltarea vanzarilor de cafea. Astfel, acum sunt disponibile in statiile Fresh Corner din Romania pana la 26 de bauturi pe baza de cafea pe care orice consumator si le poate procura singur de la aparate tip barista.
„De la lansare, vanzarile de cafea aproape s-au dublat la nivelul Grupului iar in Romania cresterea a fost chiar mai mare. Ne asteptam la rezultate foarte bune si in viitor.”

Selectia produselor, in special pe partea de alimente, este adaptata in functie de fiecare sezon. In aceasta vara, statiile Fresh Corner au avut o oferta adaptata − Fresh Summer, care includea, de exemplu, cornuri umplute cu somon si branza de capra, limonada, fructe proaspete feliate, sucuri proaspete sau cafea cu continut scazut de grasimi. Oferta Fresh Summer fusese precedata de Healthy Spring, iar in prezent se pregatesc de lansarea ofertei de toamna care va cuprinde noutati pe partea gastro, tot de sezon.

Reprezentatii companiei sustin ca pe partea de achizitii cauta sa colaboreze, ori de cate ori este posibil, cu furnizori si producatori romani. „De exemplu, coastele pe care le gasiti in 33 de statii de alimentare Fresh Corner provin de la ferme din Satu Mare. La fel, branza de capra pe care o folosim la unul dintre croissantele noastre cu umpluturi speciale este procurata de la producatori locali.”

De ce anume depinde extinderea proiectului intr-un numar si mai mare spatii de servicii pana la finalul anului? Reprezentantii companiei spun ca implementarea conceptului Fresh Corner, precum si alegerea spatiului pentru proiectele de constructie de la zero sau de reconstructie necesita o procedura complexa de luare a deciziilor, in care diferite departamente colaboreaza.

„Trebuie sa tinem seama de nevoile clientilor actuali si potentiali, de tendintele pietei si de comportamentul clientilor. Conteaza tipul locatiei, potentialul de vanzari, constrangerile privind dezvoltarea zonei, procedurile de autorizare sau evolutiile dintr-o anumita zona. Toti acestia sunt factori care pot influenta numarul de statii Fresh Corner pe care le deschidem.”

„In Romania am ajuns la 65 de unitati Fresh Corner si intentionam sa ne extindem pana la aprox. 100 de unitati pana la sfarsitul anului 2017. La nivelul grupului MOL, ne asteptam sa ajungem la 750 de unitati Fresh Corner pana in 2021, avand in acest moment peste 330 deja deschise. Recent, Fresh Corner a fost implementat in statii din Slovenia, Croatia si Bosnia.”

Grupul are in derulare un studiu legat de preferintele de consum, in tarile din regiunea Europei Centrale si de Est, inclusiv Romania. „Este important pentru noi sa stim ce fac clientii nostri cand viziteaza statiile noastre, ce cumpara si de ce, care sunt nevoile lor. Incercam sa raspundem la intrebari referitoare la timpul petrecut in magazinul benzinariei, in zona insulelor de alimentare, in restaurant.”

Prin urmare, grupul va continua sa implementeze conceptul Fresh Corner la nivelul retelei, in timp ce alte initiative pe segmentul non-fuel sunt testate ca parte a unor proiecte-pilot.
Intentia la nivel de grup este de a contribui la formarea unei cereri, nu doar de a raspunde celei deja existente sau celei anticipate. „Vrem sa facem acest lucru prin initiative in domenii precum cumparaturile online, statii drive-through, puncte de pick-up sau case automate. Ne uitam de asemenea la mobilitatea electrica, la tehnologiile specifice masinilor autonome sau la car sharing etc.”, au declarat reprezentatii MOL Romania pentru Modern Buyer. Serviciile pentru client, care au debutat in 2017 ca segment de afaceri individual, de sine statator in ansamblul Grupului MOL, au ca obiectiv de crestere pentru anul 2021 un rezultat EBITDA de 450-500 milioane USD.