Lidl inaugurează primul său magazin din orașul Covasna

Pe 26 noiembrie 2020, Lidl va inaugura primul său magazin din orașul Covasna, pe Strada Ștefan cel Mare. Cu o suprafață de vânzare de 1.300 m², unitatea dispune de peste 130 de locuri de parcare, precum și de o stație de încărcare pentru automobile electrice, unde se vor putea alimenta câte două mașini simultan. Odată cu deschiderea magazinului, vor fi create peste 15 de noi locuri de muncă.

Orarul de funcționare a magazinului va fi de luni până sâmbătă, între 7:30 și 21:00, iar duminica între 8:00 și 19:00.

Inaugurarea magazinului Lidl din Covasna continuă strategia companiei de a oferi zilnic românilor produse de cea mai bună calitate la cel mai bun preț, într-o largă varietate de sortimente.

În plus, Lidl colaborarează cu producătorii locali, multe dintre mărcile de calitate comercializate în rețea fiind produse în România.

Magazinul Lidl din Covasna dispune de soluții și tehnologii moderne, care asigură standarde înalte de eficiență energetică. Printre acestea se numără sistemul de iluminat LED, cu senzor de prezență, sistemele de recuperare a căldurii integrate în instalațiile de ventilație ori stația de încărcare pentru automobile electrice.

Lidl, parte a grupului Schwarz, cu sediul central în Neckarsulm, este una dintre companiile de top de pe piața de retail alimentar din Europa. Lidl este prezent în 32 de țări din întreaga lume și în prezent operează aproximativ 11.200 de magazine și peste 200 de centre logistice în 29 de țări la nivel mondial.

În prezent, Lidl are aproximativ 310.000 de angajați, dintre care peste 8.000 în România, unde retailerul german are deschise peste 280 de magazine și 5 centre logistice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here