O „agora” modernă a sectorului de legume – fructe, Expo Village, expoziția organizată în cadrul evenimentului Ro Fruits & Vegetabes Show 2019 reuneşte furnizori importanţi din industrie. Printre aceştia se numără şi Ferma Stoian, o afacere de familie cu o tradiţie de peste 25 de ani. În calitate de partener strategic al evenimentului, Ferma Stoian va prezenta în conferinţă dar şi la stand noutăţile în materie de ambalaje şi câţiva dintre indicatorii cheie ce definesc acest business.
Ferma Stoian a fost înfiinţată în 1992 de familia Stoian şi şi-a început activitatea pe o suprafaţă de 7 hectare, pe care a fost cultivată, în primul an, varză. La acel moment, lucrările erau efectuate de familia Stoian, împreună cu doar trei angajaţi şi cu utilaje închiriate de la SMA (Secţia Maşini Agricole). În 1995, datorită calităţii superioare a recoltei, suprafaţa de teren cultivat cu legume a crescut la 40-50 de hectare şi Ferma Stoian, care achiziţionase deja două tractoare, a început să îşi dezvolte baza de utilaje, astfel încât astăzi deţine 21 de tractoare și toată gama de utilaje pentru cultivarea rădăcinoaselor și bulboaselor în câmp deschis.
În 1999, Ferma Stoian lucra o suprafaţă de 150 de hectare de teren, în 2005, aprox. 400 de hectare, iar în 2010, suprafaţa cultivată ajunsese la 470 de hectare, pe care se aflau legume. Anul trecut, Ferma Stoian a cultivat legume pe o suprafaţă de aprox. 550 de hectare, la care se adaugă terenurile cultivate cu cereale, porumb sau alte culturi pentru rotaţia culturilor.
Din nevoia de a răspunde cerinţelor pieţei, în vederea dezvoltării fermei, în 2002 a luat fiinţă S.C. Big Land Company S.R.L., societatea comercială care deserveşte Ferma Stoian. Principalul avantaj a fost acela că au putut fi achiziţionate utilaje performante din străinătate. Anul 2005 a însemnat construirea, din fonduri proprii, a primului depozit frigorific.
În 2007 Ferma Stoian a accesat, pentru prima dată, fonduri europene, şi astfel, prin proiectul SAPARD, a făcut o achiziţie de tractoare şi utilajele aferente. În 2008 a fost accesat al doilea proiect european, pentru construcţia celei de-a doua hale frigorifice de depozitare şi achiziţionarea de motostivuitoare.
În 2010 a mai fost construită încă o hală ventilată pentru depozitarea cepei.
Suprafaţa totală a spaţiului în care se află halele de depozitare este de 4 hectare, iar alături de acestea, au fost construite, începând din 2002, spaţiile administrative și tehnice (ateliere).
În anul 2011 a fost înființat grupul de producători Stoian Land Cooperativa Agricolă care astăzi are 7 membri, Big Land Company fiind fermierul cu cea mai mare pondere. Odată cu înființarea cooperativei, un proces amplu de dezvoltare privind tehnologia de condiționare a rădăcinoaselor a fost demarat, începând de la spații noi de depozitare până la sortarea și ambalarea produselor prin sisteme automatizate și semi-automatizate.
În anul 2015 au fost finalizate lucrările de construcție ale unui nou depozit frigorific, cu tehnologie avansată de păstrare pentru rădăcinoase și ceapă, urmând ca apoi, în anul 2019, să fie achiziționată o linie complet automatizată de condiționare a morcovului, care are în componența sa inclusiv sortatoare optice și paletizoare automate. Ambalarea produselor se realizează în materiale reciclabile (pungă, folie sau plasă), cu capacitate de la 1kg până la 15kg.
Simultan cu investițiile în zona de procesare au fost permanent realizate investiții în ceea ce privește tehnologia de câmp, de la utilaje sustenabile pentru pregătirea solului, însămânțare, întreținerea și tratarea culturilor până la mașini performante de recoltare.
În ceea ce privește desfacerea, 30% din marfa Fermei Stoian pleacă pe piaţa liberă, către micii comercianți, angrosiști sau procesatori, iar 70% către marile reţele de retaileri. Dintre marile lanțuri de retaileri, Ferma Stoian livrează în prezent legume românești către Carrefour România, Auchan Romania, Romania Hypermache (Cora) și Selgros.
RO-Fruits & Vegetables Show, locul de întâlnire cu profesioniști valoroşi din industrie
Pe 21 noiembrie 2019, actorii importanți din industrie – retaileri, operatori HoReCa, producători, importatori, distribuitori și furnizori de soluţii și servicii – își dau întâlnire la hotelul Crowne Plaza din București pentru a lua parte la cel mai apreciat eveniment al industriei: RO Fruits & Vegetables Show 2019.
Evenimentul organizat de Modern Buyer, RO Fruits & Vegetables Show este un eveniment de o zi, a cărui structură se bazează pe patru componente:
• Conferință – dezbateri în plen;
• Business Matchmaking – evenimentul oferă mai mult de 200 de posibilități de business, conectând factori de decizie de pe tot lanţul de producţie şi distribuţie;
• Expo Village – o agora modernă a sectorului de legume, expoziția organizată în cadrul evenimentului, este catalizatorul perfect al unei conversații de succes între achizitori, furnizori de produse, soluții și servicii dedicate industriei;
• Cocktail – Veranda Restaurant – încheiem ediția 2019 a RO Fruits & Vegetables Show cu un cockail într-un cadru relaxant, unde toți participanții vor avea oportunitatea de a aprofunda discuțiile demarate pe parcursul zilei.
Speakerii evenimentului

Vă așteptăm alături de noi în acest an! Vă puteţi înscrie pe site-ul evenimentului, achiziționând unul din pachetele disponibile!