Dragos Serb, Casa Brutarilor: “Vizam o crestere de minimum 20% like for like a business-ului in urmatorii 5 ani”

Dupa ce a preluat, in luna iulie a.c., 47 de magazine de la GoodMills Romania, companie in care a lucrat timp de doi ani, Dragos Serb continua implementarea conceptului Casa Brutarilor, structura retelei fiind constituita in prezent din 16 magazine Casa Brutarilor si 36 Belforno Fresh. Planurile sale vizeaza extinderea noului concept nu numai prin remodelarea Belforno Fresh, ci si prin deschiderea de locatii noi, in zone cu potential pentru acest format. In ceea ce priveste cifra de afaceri, obiectivele pe termen mediu ale lui Dragos Serb tintesc o crestere de 20%, in termen de cinci ani, a acestui business, care la momentul preluarii se situa la circa 12 de milioane de euro.

Cate magazine ati preluat de la GoodMills?

Daca vorbim de imobiliare, ca drept de proprietate, efectiv au fost preluate 47 de magazine. La momentul preluarii, doua erau inchise, iar apoi am mai inchis eu inca trei magazine. Atunci functionau 9 magazine Casa Brutarilor, iar in  luna august a.c. am mai remodelat sapte locatii Belforno sub acest concept. Pana la finalul acestui an, intentionez sa mai deschid patru noi magazine, in locatii noi, indiferent daca e vorba de inchiriat sau de cumparat spatiul. E important sa gasim zona potrivita, conteaza foarte mult pozitionarea, traficul.

str01Cum s-a nascut conceptul Casa Brutarilor?

Ideea de Casa Brutarilor a venit in contextul in care reteaua de magazine Belforno era pe un trend descendent, cu circa 5-7% scadere in turnover anual, din cauza expansiunii retailului modern. In urma unei analize de business, s-a decis crearea unui proiect de modernizare, atat la nivel de brand cat si la nivel de layout. Rezultatele au fost peste asteptari. De exemplu, profitul operational s-a ridicat la peste 300% fata de rezultatele anterioare Belforno. Ca vanzari efective, am inregistrat cresteri cuprinse intre 30 si 50%, in functie de locatie. Cresterea ce s-a reflectat in profitul operational vine din faptul ca au scazut vanzarile de tigari, deci cresterea de pe panificatie, patiserie, cofetarie era mult mai mare.

Ce categorie de produse a crescut cel mai mult in vanzari, panificatia, patiseria…?

Daca aproximativ 45% ar fi cresterea vanzarilor pe un magazin per total, per categorii patiseria s-a dublat, cofetaria s-a dublat, in timp ce painea nu poate creste foarte mult din punct de vedere volume, ci din punct de vedere valoare adaugata. Iar in prezent, in locatiile Casa Brutarilor nu se mai vinde franzela cel mai mult, deoarece am venit cu o paine foarte apropiata de pretul franzelei, pe care o coacem in magazin, cu un pret apropiat de cel al franzelei. Si am constatat ca sunt clienti care sunt dispusi sa plateasca putin mai mult pentru o paine tip franzela. Incet, incet imi doresc sa elimin franzela din ecuatie.

Ce v-a determinat sa preluati acest business?

Pe de o parte, faptul ca, lucrand deja in GoodMills, cunosteam foarte bine acest business, apoi imi place foarte mult retailul, si in special retailul mic. Aveam deja experienta destul de mare in zona de retail, iar cand am vazut oportunitatea de a prelua acest business, m-am simtit pregatit din toate punctele de vedere.

Estimativ, la cat se ridica acest business la momentul preluarii?

La aproximativ 10 milioane de euro pe an.

Ce obiectiv aveti pentru 2016 din punct de vedere al cifrei de afaceri?

Obiectivul este sa terminam in aceeasi cifra de afaceri ca 2015. Anul 2016 este influentat de multe redeschideri/rebranding.

Unde va vedeti in 5 ani?

In 5 ani trebuie sa avem o crestere de macar 20-30 % like for like, insa, in primul rand, imi doresc un business curat, rentabil. Nu visez sa ne dezvoltam in franciza sau ceva de genul asta.

La momentul preluarii, ce marja de profit avea acest business?

Profitul era aproximativ 600 mii euro anual. Aici este zona unde vreau sa cresc, in profitabilitate. Sunt multe lucruri de imbunatatit aici, iar Casa Brutarilor deja vine cu o marja mult mai buna, datorita portofoliului de produse.

Ce portofoliu are Casa Brutarilor, cu ce a venit nou fata de Belforno?

Casa Brutarilor a atras clientii, inca de prima data, direct din strada. Comparativ, Belforno este un magazin de cartier, care nu te atrage daca nu il cunosti, daca nu stii deja ce vinde. De aceea, am dorit sa concepem un magazin foarte atractiv si transparent, si in acest scop am venit cu fatade transparete de sus pana jos, acolo unde a fost posibil.

Care sunt elementele de diferentiere in Casa Brutarilor, ce s-a dorit sa se schimbe?

As spune ca tot, de la layout pana la portofoliul de produse. Desi si in Belforno avem un portofoliu bun, nu existau modalitati de prezentare si expunere a produselor, deci nu atragea clienti noi in magazine. Mai mult decat atat, pierdeam clienti in favoarea altor magazine, nou deschise. Pentru noul concept am lucrat si cu un birou de arhitectura, si cu o agentie. S-a ajuns la un layout modern, atractiv, primitor. Fatada din sticla permite sa se vada ce se intampla in magazin, iar elementele diferentiatoare sunt reprezentate de cuptorul construit in interior si arcada din caramida si lemn, unde se expun produsele.

Cum este structurata sortimentatia de baza?

Produsele de baza sunt structurate in trei categorii: panificatia – ce cuprinde painea proaspata, care se livreaza din fabrica in fiecare zi si produsele care sunt coapte in magazin, patiseria – ce include atat produse clasice care pot fi facute pe linia Good Mills de patiserie, cat si produse provenite de la distributiori, si cofetaria. Pe zona de cofetarie am avut cel mai mult de lucru si cred ca exista oportunitati mari de crestere pe aceasta zona, daca ai o sortimentatie potrivita. De aceea, practic am dublat aceasta categorie in Casa Brutarilor. Am continuat si aici colaborarea cu producatorul care ne livreaza de 10 ani si am venit in completare cu o gama pozitionata in segmentul medium, la un nivel de pret de circa 4-5 lei, dar si cu game premium, unde am diversificat portofoliul.

Cate sku-uri sunt in total intr-un magazin Casa Brutarilor?

Avem in jur de 150 de sku-uri de baza, din care aproximativ 60 pe panificatie (20 de produse pe paine proaspata, circa 40 pe paine coapta in magazin, inclusiv specialitati), 30-35 pe categoria patiserie si 35-40 de articole pe cofetarie. Nu neglijam nici categoriile complementare, precum lactatele, sucurile, berea etc., deoarece sunt si ele importante in business. De fapt, ce vrea sa fie Casa Brutarilor? Este un magazin din care iti poti cumpara, cand vii de la birou, o paine, un suc, o bere, iar dimineata un produs de patiserie, un iaurt etc. Am implementat si diverse oferte cu produse complementare, iar furnizorii, in special cei de lactate, sunt foarte deschisi, deoarece prin aceste promotii se realizeaza volume semnificative.

In cazul magazinelor Casa Brutarilor, ce pondere au categoriile de baza in vanzari?

Aproximativ 60%.

Ce proiecte aveti pentru a doua parte a anului?

Intentionam sa mai deschidem inca 4 magazine noi Casa Brutarilor, in locatii noi, tot in Bucuresti.

Veti continua sa mai remodelati din magazinele Belforno?

In momentul de fata locatiile Belforno existente nu se preteaza pentru conceptul Casa Brutarilor. Sunt locatii care vand bine, dar nu sunt pozitionate bine, nu au vizibilitate buna. Insa, lucrez cu un arhitect  pentru un proiect de reshape al acestor locatii. Voi pastra Belforno, insa raportul in vanzari as vrea sa ajunga la 80% Casa Brutarilor si 20% Belforno. In ceea ce priveste numarul de magazine, la finalul lui 2017 eu vad business-ul structurat astfel: 30 de locatii Casa Brutarilor si 15 Belforno.

Ce planuri mai aveti pana la finalul anului, ce vreti sa mai imbunatatiti?

Analizez continuu piata, vreau sa fim in trend cu portofoliul de produse. O alta ambitie a mea este sa transform Casa Brutarilor intr-un un magazin in care sa nu existe nici un fel de produs ambalat in plastic, clientii sa stie ca toate produsele vandute aici au termen de valabilitate 24 de ore. Vreau sa-i determin sa intre zilnic in magazin. De asemenea, vreau sa dezvoltam si portofoliul, sa venim cu specialitati, pentru ca trendul pietei acesta e: incet-incet se va trece si la noi la specialitati, se va prefera calitatea in detrimentul cantitatii.

Articolul precedentMETRO Cash & Carry Romania, dupa 20 de ani: 30 de magazine si 800 de mii de clienti profesionisti
Articolul următorStefan Cucu, Supply Chain Consulting, invitat la conferinta „Retail & Horeca Distribution”
Carmen Ionescu
Redactor - Lucreaza pentru Modern Buyer inca de la infiintarea publicatiei, in 2008. Absolventa a Universitatii Bucuresti – Facultatea de Litere, scrie despre industria bunurilor de larg consum, piata de retail, distributie, bricolaj samd.