Dragoş Chiriţă, manager şi asociat al Systec Agripack, este speaker la evenimentul „Legume-Fructe: Raftul Bio”

Systec Agripack, furnizor de soluţii pentru condiţionarea legumelor şi fructelor în stare proaspătă, susţine evenimentul cu tema „Legume-Fructe: Raftul Bio”, iar Dragoș Chiriță, asociat și manager al companiei este invitatul jurnaliștilor Modern Buyer, în calitate de speaker, în cadrul conferinței din 17 iunie 2021.

Anul 2020 nu a însemnat doar anul pandemiei Covid – 19, dar este şi anul în care în piaţa de legume fructe au apărut din ce în ce mai multe ambalaje biodegradabile. Este o tendinţă din ce în ce mai evidentă folosirea materialelor biodegradabile şi a tehnologiilor prietenoase cu mediul, în ton cu transformările prin care trece lumea noastră şi, în condiţiile în care, UE urmăreşte eliminarea ambalajelor din plastic până în 2030 şi înlocuirea lor cu ambalaje, conform standardului EN 13432.

“Pentru a veni în întâmpinarea clienţilor noştri, Systec Agripack a lucrat pe parcursul acestui an la promovarea acestor noi ambalaje şi începând cu 2021, ele vor fi prezente şi pe piaţa românească. În aceeaşi direcţie, în cursul anului 2020 am reuşit să facem câteva modificări, astfel toate ambalajele plastice vândute de noi sunt monomaterial, în felul acesta fiind 100% reciclabile.”

Organizat de Modern Buyer pe data de 17 Iunie 2021, evenimentul „Legume & Fructe: Raftul BIO” va avea loc la Crowne Plaza Garden, în intervalul orar 16:00 – 20:00, și este primul din acest an desfășurat în format fizic.

Avem convingerea că agricultura ecologică reprezintă o șansă pentru România, iar prin conținutul oferit și prin intermediul speakerilor-invitați, vom puncta argumentele în favoarea dezvoltării unui business în acest segment.

Evenimentul „Legume & Fructe: Raftul BIO” oferă oportunități excelente de networking între producători, importatori, distribuitori și marile rețele comerciale, dar și cu furnizorii de servicii conexe.

Cu același prilej vom lansa și publicația digitală „Legume&Fructe: Raftul Bio”, în care vom prezenta informații actuale despre dinamica pieței de fructe și legume BIO, profilul consumatorilor, interviuri cu fermieri, rezultatele analizelor la raft din retailul modern și alte informații utile fermierilor și comercianților.

Vă aşteptăm, aşadar, alături de noi, la dezbaterea din 17 iunie 2021, care va fi urmată de un cocktail. Informații despre modalitățile de participare la acest eveniment, dar și despre cum puteți dobândi calitatea de partener, puteți obține direct de la echipa Modern Buyer, prin e-mail: aurelia.grigorescu@modernbuyer.ro; maria.hurduc@modernbuyer.ro și la telefon +40 767 118 833, respectiv +40 729 880 041.

PARTENERII EVENIMENTULUI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here