Compania Băneasa, cel mai modern producător de paste din România, susține cea de-a treia ediție a competiției de hochei pe gheață „Cupa Primăverii”, organizată în perioada 11-12 iunie 2022, la Telekom Arena, singurul patinoar din zona București-Ilfov, dezvoltat conform celor mai recente norme olimpice internaționale.
Dedicată echipelor de hochei pe gheață U14, aceasta este ultima competiție la care copiii iau parte, urmând ca din sezonul viitor să facă un prim pas în sportul de performanță de nivel înalt prin participarea la competițiile oficiale organizate de federația de resort, respectiv campionatele naționale de juniori (U16).
Cu această ocazie, cei aproximativ 120 de hocheiști ai celor opt echipe participante la competiție, din cadrul cluburilor A.C.S. Steaua Rangers București, C.S.S. Triumf București, Allianz Țiriac, A.C.S. Olimpia Ploiești, C.S.M. Dunarea Galați și C.S. Târgu Mureș, animați de dorința de a câstiga marele trofeu “Cupa Primăverii”, își vor pune în valoare abilitățile sportive dobândite sub îndrumarea unora dintre cei mai dedicați și profesioniști antrenori.
Competiția se va desfășura în cadrul a două grupe, iar finala va fi jucată de către câștigătorii celor două grupe, duminică, 12.06.2022, începând cu ora 16:00.
Această competiție este organizată la standarde ridicate de Cluburile A.C.S. Steaua Rangers, C.S.S. Triumf București, A.C.S Lupașcu Sports Academy, în parteneriat cu Fundația Ion Tiriac și Federația Română de Hochei pe Gheață.
Mai multe detalii despre eveniment, inclusiv programul meciurilor, sunt postate pe pagina oficială a competiției www.cupaprimaverii.ro și pe canalele de social media.