Sticlele cu etichete de sărbători de la Lăptăria cu Caimac ajung din nou la rafturi

Lăptăria cu Caimac, producătorul de lactate de specialitate 100% naturale, a ales doi câștigători în urma concursului de creație devenit tradiție în perioada sărbătorilor de iarnă. Sticlele de lapte cu cele două etichete în ediție limitată vor ajunge la rafturi începând de luni, 7 decembrie. De asemenea, luna aceasta, fiecare sticlă de lapte cumpărată va aduce un pahar de lapte unui copil susținut de asociația Casa Bună.

Anul acesta, sticlele de lapte cu cele două creații câștigătoare vor contribui și la susținerea copiilor de la asociația Casa Bună. Fiecare sticlă de lapte cumpărată în luna decembrie 2020 va aduce un pahar de lapte unui copil susținut de către asociație. Astfel, 5% din volumul de produse vândute luna aceasta vor fi donate către Casa Bună.

Concursul “Sărbători altfel, cu emoții de altădată a avut loc în perioada 1 octombrie – 2 noiembrie 2020, iar pasionații de design, indiferent de vârstă sau experiență, au avut posibilitatea să-și înscrie lucrările pe site-ul laptariacucaimac.ro. Juriul a ales 5 lucrări finaliste, iar fanii Lăptăriei au votat creațiile preferate, rezultând cei doi câștigători. Desenele realizate de Alexandru Coman și Bilyana Velikova au câștigat fiecare câte 1.000 de euro.

Lăptăria cu Caimac are propria fermă și folosește cele mai noi mijloace de a produce lactate de calitate, naturale, sigure, nutritive și fără adaosuri inutile. Fabrica de procesare de ultimă generație, în care s-au investit peste 5 milioane euro, are o capacitate tehnică de procesare de aproximativ 75 tone de lapte pe zi, iar tehnicile de procesare moderne permit pasteurizarea laptelui la o temperatură mai joasă decât media obișnuită, pentru a păstra gustul adevărat al laptelui de la vacă și o parte cât mai mare din substanțele nutritive.