Acasă Retail & FMCG Lidl își extinde rețeaua din România cu două magazine: unul în Siret...

Lidl își extinde rețeaua din România cu două magazine: unul în Siret și unul în Gheorgheni

32

Lidl va deschide două noi magazine pe data de 10 decembrie: unul în orașul Siret, județul Suceava și celălalt în orașul Gheorgheni, județul Harghita. Ambele unități dispun de câte o stație de încărcare pentru automobilele electrice.

Noul magazin Lidl din Siret este situat pe Strada Simion Florea Marian, Nr. 2A, iar cel din Gheorgheni se află pe Bulevardul Frăţiei, Nr. 46. Magazinul Lidl din Siret este prima unitate a retailerului din acest oraș, iar în urma inaugurării sale, vor fi create 20 de noi locuri de muncă. Totodată, în primul magazin Lidl din Gheorgheni vor lucra 15 angajați.

Magazinul Lidl din Siret are o suprafață de vânzare de peste 1.000 m² și peste 80 de locuri de parcare, iar noua unitate Lidl din Gheorgheni dispune de o suprafață de vânzare de peste 1.300 m² și aproximativ 130 de locuri de parcare. În parcările celor două magazine se va afla câte o stație de încărcare pentru automobilele electrice, unde se vor putea alimenta câte două mașini simultan.

Noile unități Lidl din Siret și Gheorgheni dispun de soluții și tehnologii moderne, care asigură standarde înalte de eficiență energetică. Printre acestea se numără sistemul de iluminat LED, cu senzor de prezență, sistemele de recuperare a căldurii integrate în instalațiile de ventilație ori stația de încărcare pentru automobile electrice.

Pentru a limita răspândirea virusului SARS-CoV-2, Lidl face apel la solidaritatea clienților pentru a respecta la rândul lor atât recomandările autorităților, cât și măsurile individuale de prevenție în timpul cumpărăturilor.

Inaugurarea unităților Lidl din Siret și Gheorgheni continuă strategia companiei de a oferi zilnic românilor produse de cea mai bună calitate la cel mai bun preț, într-o largă varietate de sortimente. Lidl reușește să respecte această misiune investind constant în sustenabilitate, la baza acțiunilor companiei stând eficiența și demersurile de dezvoltare durabilă. În plus, Lidl promovează cu consecvență colaborarea cu producătorii locali, multe dintre mărcile de calitate comercializate în rețea fiind produse în România.

Lidl este un smart discounter care le oferă clienților produse de cea mai bună calitate la cel mai bun preț. Design-ul și structura proceselor standardizate sunt asigurate de către Lidl Stiftung, cu sediul central de la Neckarsulm.

Retailerul este prezent în 32 de țări din întreaga lume și operează aproximativ 11.200 de magazine și peste 200 de centre logistice, în 29 de țări la nivel mondial. În prezent, Lidl are aproximativ 310.000 de angajați, dintre care peste 8000 în România, unde retailer-ul german are deschise peste 280 de magazine și 5 centre logistice.

Articolul precedentSticlele cu etichete de sărbători de la Lăptăria cu Caimac ajung din nou la rafturi
Articolul următorGitana lansează Merlot Cabernet Sauvignon, în gama Reserva Gitana Winery
Modern Buyer
Modern Buyer este un pionierat in zona produselor editoriale specializate, fiind prima platforma de informare destinata specialistilor in achizitii – buyeri si oameni de vanzari - din Romania.