Senneville: Estimăm că exporturile vor reprezenta aproximativ 15-20% din cifra de afaceri în 2026

Producătorul de prăjituri Senneville, business antreprenorial lansat în Timișoara, mizează pe o dezvoltare prin exporturi și participă în cadrul ANUGA 2025, unul dintre cele mai mare târguri mondial din industria alimentară, desfășurat la Köln, în perioada 4-8 octombrie 2025.

Senneville estimează că exporturile vor reprezenta aproximativ 15-20% din cifra de afaceri în 2026, comparativ cu circa 10% estimat pentru 2025. Dezvoltarea prin internaționalizare și exporturi a companiei Senneville este complementară strategiei de consolidare a parteneriatelor din retail existente prin creșterea punctelor de livrare și a zonelor geografice corespunzătoare și deschiderea de noi oportunități de colaborare cu noi parteneri.

Creșterea va fi susținută şi de operaționalizarea celei de-a doua fabrici Senneville, specializată pe deserturi congelate, care va deschide accesul către lanțurile internaționale de retail și către piețele externe cu cerere mare pentru produse ready-to-eat de calitate, precum Germania, Franța, Italia și Marea Britanie. Astfel, dublăm practic ponderea exporturilor în doar un an, cu accent pe gama de deserturi ambalate şi torturi,” a declarat David Alb, CEO Senneville.

Producătorul de prăjituri Senneville a anunțat recent deschiderea primei fabrici a companiei, axată pe deserturi refrigerate, la Călan, județul Hunedoara, o investiție de 4 milioane de euro.  Deschiderea noii fabrici de la Călan a venit ca răspuns la nevoia de a crește capacitatea de producție, în contextul cererii ridicate din partea clienților din retail și al planurilor noastre de extindere internațională.

Producătorul de deserturi Senneville a înregistrat în 2024 o cifră de afaceri de 5,1 milioane de euro, în creștere cu 38% față de nivelul din 2023. Creșterea business-ului de anul trecut a fost generată în principal de extinderea companiei Senneville în rețelele de magazine la nivel național.

“Focusul nostru este pe extinderea relațiilor comerciale cu segmentele B2B naționale şi internaționale. În acest sens, am început dezvoltarea unei noi facilități de producție capabilă să susțină nevoile specifice ale clienților din retail, Horeca, comerț tradițional. Ca antreprenor, cred foarte mult în potenţialul naţional de producţie alimentară, în creșterea națională și prin export. Experiența noastră de la ANUGA Koln îmi confirmă potențialul mare pe care antreprenorii îl au la export, iar internaționalizarea firmelor poate fi susținută prin susținerea producătorilor din industria alimentară care investesc în inovație, promovarea investiţiilor şi a exporturilor româneşti în parteneriat public-privat și realizarea unei noi Strategii Naționale de Export, cu accent mai mare pe domeniul alimentar,” a declarat David Alb, CEO Senneville.

 

Articolul precedentStudiu Danone: Produsele pe bază de plante, pe un trend ascendent, dar rămân de nișă
Articolul următorCasian Perțe, AgroGreen: “Gutuia, o nișă insuficient exploatată în România”
Maria Hurduc
Este Business Unit Manager al Modern Buyer inca de la lansarea brandului, in 2008. Are o experienta de peste 16 ani in presa scrisa, iar in ultimii 11 ani s-a specializat pe domeniile Retail, FCMG si Horeca. Este absolvent al Universitatea de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara, specializarea Tehnologia Prelucrarii Produselor Alimentare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.