Schwarz Group, companie germana ce detine lanturile Lidl si Kaufland, va primi un nou imprumut, in valoare de 60 milioane de euro, din partea Bancii Mondiale pentru a-si continua expansiunea in Romania. Potrivit CiJournal, si in anii trecuti grupul german a beneficiat de mai multe imprumuturi acordate de Banca Mondiala si Banca Europeana de Reconstructie si Dezvoltare. Imprumutul total se ridica la valoare de 350 de milioane de euro, suma ce va fi investita pentru expansiunea in Romania, Bulgaria, Serbia, Polonia si Croatia.
Kaufland Romania a inregistrat in 2014 o cifra de afaceri de 7,9 miliarde lei, in crestere cu circa 10% fata de 2013, in timp ce profitul a urcat cu 5%, ajungand la aproximativ 409,7 milioane de lei. Anul trecut, operatorul german a inaugurat 13 magazine, trecand astfel pragul de 100. Retailerul a incetinit insa ritmul de expansiune in 2015, de la inceputul anului deschizand un singur magazin, la Constanta. Totusi, planurile pentru anul in curs vizeaza expansiunea in alte sapte orase ale tarii, acestea fiind Bacau, Braila, Arad, Bucuresti, Timisoara, Sibiu si Ramnicu Valcea. Oficialii companiei au anuntat 9 magazine pentru 2015, bugetul de investitii depasind, cel mai probabil, 80 de milioane de euro.
Lantul de discount Lidl detine la nivel national 187 de supermarketuri, din care trei au fost deschise anul acesta. Anul trecut, operatorul german a deschis nu mai putin de 18 unitati, iar cifra sa de afaceri pe 2014 este estimata la circa 3 miliarde de lei. Recent, retailerul a luat decizia de a uniformiza preturile produselor din toate magazinele sale din intreaga tara, informatii despre preturile produselor sale din sortimentul permanent fiind acum disponibile intr-o sectiune speciala a website-ului, care este actualizata in fiecare dimineata.