RO Fruits & Vegetables Show revine în februarie 2022 cu o nouă ediţie

Ne bucurăm să anunţăm că în 2022 deschidem seria evenimentelor business-to-business cu o nouă ediţie a RO Fruits & Vegetables Show.  

Evenimentul anual dedicat profesioniștilor care activează în industria de legume și fructe – producători și importatori relevanți, retaileri internaţionali şi locali, distribuitori și furnizori de soluții și servicii conexe -, va avea loc pe data de 24 februarie 2022 în Bucureşti, la FACE Convention Center, Piața Presei Libere nr. 3-5.

Concept şi noutăţi

Ediţia 2022 a RO Fruits & Vegetables Show înglobează mai multe componente. Pe lângă cele deja cunoscute, respectiv Conferință și Expo Village, organizăm în premieră Gala Awards RO Fruits & Vegetables Show, în care vom premia, în semn de recunoștință pentru întreg efortul depus de-a lungul anilor, succesul și calitatea produselor şi serviciilor puse pe piața din România de către actorii din acest sector. Gala de premiere va avea loc într-un cadru festiv, în seara de 24 Februarie 2022, cu începere de la ora 18.00, în restaurantul hotelului Crowne Plaza din Bucureşti.  

În competiția de jurizare s-au înscris producători, importatori, retaileri și companii de servicii conexe, pentru a concura la una sau mai multe dintre categoriile ce vor fi premiate: Start-up, Best Product 2021, Inițiative sustenabile, Trendsetter, Tradiție și Consecvență, Program suport pentru produs local, Best own Brand 2021, Responsabilitate pentru sustenabilitate, Logistică și Packiging.

Tot în premieră, la eveniment vom lansa, în format print şi digital, publicaţia specializată Legume-Fructe: Radiografia Sezonului 2021. În peste 80 de pagini vom prezenta analize sectoriale valoroase, interviuri cu fermieri, achizitori şi furnizori de soluţii şi servicii dedicate industriei, precum şi articole în care vom puncta noutăţile şi inovaţiile sezonului 2021.

EXPO Village, o altă componentă de activare din cadrul evenimentului, este catalizatorul perfect al unei conversații de succes între furnizorii de produse, soluții și servicii dedicate producătorilor, importatorilor sau retailerilor. Expoziţia este adresată şi companiilor de retail care vor să atragă parteneri noi din rândul fermierilor, al importatorilor de fructe şi legume sau al altor tipuri de furnizori.

Conferința
Speakerii-invitați din cadrul conferinței – care va avea loc în prima parte a zilei de 24 septembrie 2022 la București –, vor oferi o imagine de ansamblu a pieței de legume și fructe din România, vor vorbi despre noile trenduri și bune practici care s-au conturat în anul doi de pandemie și vor prezenta strategiile și planurile de viitor ale companiilor pe care le reprezintă.

Partea I
– Daniela Popescu, Retailer Vertical Leader, Nielsen IQ;
– Ionuţ Parfente, Consultant Achiziţii IQ ARCONSULT;
Momentul partenerului: Liliana Ciobanu, Director General, Ecocert; Iurie Fală, Director Executiv al Asociației Producătorilor și Exportatorilor de Fructe Moldova Fruct;
– Bogdan Băianu, Preşedinte, Asociaţia Grupurilor şi Organizaţiilor de Producători Agricoli FRULEG-RO.
Partea a II-a
Momentul partenerului: Lucian Jidavu, Sales Manager, Agrosel
– Oana Lungu, Kaufland Romania, Purchasing Executive Director Kaufland România & Moldova;
– Dragoş Pişcociu, Ultrafresh food, Group Category Manager, Profi;
– Managerul de achiziții legume&fructe, Carrefour România.

Evenimentul oferă oportunități excelente de networking între producători, importatori, distribuitori și reprezentanții marilor rețele de retail internaționale/locale, dar și cu furnizorii de servicii conexe.

Vă aşteptăm, aşadar, alături de noi, la evenimentul din 24 februarie 2022. Informații despre modalitățile de participare la acest eveniment, dar și despre cum puteți dobândi calitatea de expozant şi partener puteți obține direct de la echipa Modern Buyer, prin e-mail: aurelia.grigorescu@modernbuyer.ro; maria.hurduc@modernbuyer.ro și la telefon +40 767 118 833, respectiv +40 729 880 041.

Articolul precedentCătălin Samara este noul Director al Bringo Internațional
Articolul următorAlexandrion Group ȋl numește pe expertul ȋn politică externă Nicholas S. Kass, ȋn poziţia de Executive Director for International Corporate Affairs
Maria Hurduc
Este Business Unit Manager al Modern Buyer inca de la lansarea brandului, in 2008. Are o experienta de peste 16 ani in presa scrisa, iar in ultimii 11 ani s-a specializat pe domeniile Retail, FCMG si Horeca. Este absolvent al Universitatea de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara, specializarea Tehnologia Prelucrarii Produselor Alimentare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.