Radu Timiș, Cris-Tim: „Vom investi cel puțin 10 milioane de euro în infrastructură, tehnologie și automatizare, în 2018”

0
579
Radu Timiș, Președinte și fondator Cris-Tim

Începând din luna iunie, peste 80 dintre produsele Cris-Tim au ambalaje care semnalizează, pe fața pachetelor, procentul sau cantitatea de carne pe care o conțin. Inițiativa lui Radu Timiș vine ca urmare a cerinței consumatorilor români de a fi informați corect și de a consuma produse de calitate. Așadar, la raft, consumatorii vor găsi eticheta care semnalizează procentele de carne pe toate produsele celor mai importante branduri ale companiei: Cris-Tim, Matache Macelaru’ și Salam Săsesc.

„Cifra de afaceri a companiei în 2017 a fost de 145 de milioane de euro și sperăm ca anul acesta să atingem o cifră de afaceri de 170-175 milioane de euro. Ne așteptăm ca această creștere să vină din volum, dar și din valoare: foarte mulți români se îndreaptă acum spre produse de calitate, cu valoare adăugată mare, către specialități și ambalaje speciale – porții în cantități cât mai mici. Românii nu mai mănâncă doar parizer și crenvurști, au început să consume specialități. Noi excelăm în gama Matache Măcelaru. Este un brand puternic și produsele sunt adevărate specialități.” a declarat Radu Timiș, președinte și fondator Cris-Tim, pentru cititorii Modern Buyer.

Aproape 40% dintre consumatorii români au menționat conținutul de carne ca fiind cel mai important factor în alegerea unei mărci și 47% au menționat calitatea, conform unui studiu ISRA CENTER din 2017. De aceea, proiectele de dezvoltare ale Cris-Tim pentru anul 2018 au în vedere perfecționarea rețetelor, odată cu respectarea standardelor de înaltă calitate și siguranță alimentară.

„În 2018 ne ducem mai departe pe zona de produse sănătoase, lucrăm în continuare la îmbunătățirea rețetelor, vrem să aducem produsele cât mai aproape de natură. În completare, investim în infrastructura companiei, ca să facem față noilor provocări din piață. Vom investi cel puțin 10 milioane de euro în infrastructură, tehnologie și automatizare. Toate proiectele actuale sunt importante și investițiile pe care le facem sunt în funcție de ceea ce cere piața.”

Cris-Tim realizează 50% din volumul de desfacere în comerțul modern și 50% în comerțul tradițional. Comerțul tradițional nu are, în opinia lui Radu Timiș, șanse de reabilitare. „El va fi completat de lanțurile supermarketuri care vor acapara an de an cote din partea de comerț tradițional. Planurile de a deschide magazine proprii Cris-Tim în 2018 sunt condiționate de coexistența alături de supermarketuri. Vom deschide magazine proprii în funcție de prezența supermarketurilor, de vadul existent.” La finalul anului 2017, rețeaua de magazine proprii număra 19 unități atât în București, cât și în țară.

Categoria ready meal rămâne în centrul preocupărilor de inovație și dezvoltare ale companiei. „Dacă ne uităm la statistici, categoria ready meal are o creștere 15-20%, la noi creșterea este de 20%. Avem în portofoliu 150 de SKU în categoria ready meal. În zona urbană, odată cu micșorarea timpului calitativ de viață, oamenii se vor duce către produse gata preparate.

„Odată cu dezvoltarea restaurantelor crește și interesul nostru pentru HoReCa. Sigur că ne interesează și acest segment.” a comentat fondatorul Cris-Tim, fără a preciza însă care sunt direcțiile de dezvoltare în acest sector.

Din întreaga producție a companiei Cris-Tim, 500 de tone pleacă lunar la export. Țările în care pleacă mezelurile Cris-Tim sunt Spania, Anglia, Italia, Germania, Cipru și Malta. Vedeta vânzărilor la export este Salamul Săsesc. “În privința exporturilor, am crescut peste 20% în 2017 și vrem să creștem în continuare. Vizăm țările cu cât mai mulți români, pentru că tot ce se exportă din România, în materie de mâncare, este destinat românilor, în proporție de 80%.”

Mezelurile Cris-Tim sunt preparate și pregătite în fabrica proprie din Filipeștii de Pădure, județul Prahova. Fabrica are o suprafață de 15.000 mp și 900 de angajați, fiind cea mai importantă investiție din zonă și una dintre cele mai moderne fabrici de mezeluri din România. Capacitatea de producție este de 150 tone/zi.

În anul 2017, Cris-Tim a procesat peste 30.000 de tone de carne. Tot în decursul anului trecut, peste 140 milioane de produse Cris-Tim au ajuns pe mesele consumatorilor.
Piața produselor de carne procesată este în creștere, potrivit datelor Nielsen Retail Audit. Astfel, categoria de carne procesată a înregistrat o creștere cu 4% în volum și 12% în valoare în anul 2017, față de anul precedent.

În calitatea sa de Președinte al Asociației Române a Cărnii (ARC), Radu Timiș speră ca, odată cu trendurile de etichetă curată și mezeluri cu un conținut mai mare de carne pe care le-a inițiat, fiecare membru al Asociației va înțelege că industria procesatoare se îndreaptă către produse nișate, produse cu valoare adăugată mare, pentru a putea face față competiției globale.