Acasă Retail & FMCG Profi are concept store la Ploiești, cu un spațiu dedicat segmentului convenience...

Profi are concept store la Ploiești, cu un spațiu dedicat segmentului convenience – fiiGO

147

Profi a inaugurat la Ploiești un magazin-concept, care anunță direcția în care rețeaua de retail urmează să se dezvolte. Acest magazin concept încorporează cele mai reușite experiențe de până acum, iar ceea ce a funcționat sub așteptări a fost înlăturat. Peste 1.300 de produse împrospătează sortimentul față de oferta prezentă în magazinele din rețea. Astfel, gama de produse Bio a crescut considerabil, iar produsele locale sunt mult mai bine reprezentate. În plus, segmentul convenience este foarte bine reprezentat printr-o zonă dedicată – fiiGo.

Magazinul-concept are un statut special, în sensul că este locul de testare pentru tendințele de dezvoltare ale rețelei Profi. Ceea ce se va dovedi viabil în acest magazin în privința modului de lucru, a sortimentului, uniformelor și așa mai departe, urmează să fie reprodus și în alte unități din cadrul rețelei.

“Implementăm în toate noile magazine ceea ce am testat și s-a dovedit că funcționează, ca de exemplu aranjamentul magazinelor, politica de prețuri, procesele de lucru cu personalul, felul în care expunem produsele și multe altele. Astfel ne formăm propriul nostru model de operare.” a declarat Pawel Musial, directorul general al Profi Rom Food.

Magazinul are și un logo nou, mai suplu și mai direct. Cum nicio bucătărie europeană nu este de conceput fără roșii, în noul logo punctul pe “i” este bifat cu semnul “√”, ca gest de apreciere, și datorita felului în care este desenat oamenii din rețea îi spun ‘roșia’. Logoul conține și textul “zilnic preturi mici”, care descrie noua politică agresivă de prețuri a rețelei, în ton cu cerințele consumatorilor.

Magazinul concept este astfel proiectat încât să poată fi replicat în oricare dintre formatele rețelei, pentru a le îmbunătăți. Produsele expuse mai vizibil, bine luminate și accesibile precum și culoarele mai aerisite și numărul sporit de case de marcat facilitează grăbirea cumpărăturilor.

Cu o ambianță plăcută, primitoare și un colorit relaxant, magazinul este organizat pe zone care răspund misiunilor de cumpărare luate în calcul de Profi: convenience, proximitate/stock-up și top-up.

Ca răspuns la misiunea convenience, care targetează cumpărătorul ce se oprește grăbit în drum spre sau dinspre locul de muncă, în noul magazin și-a făcut apariția zona fiiGO, un modul cu produse preambalate și panificație coaptă în magazin, dar și un spațiu coffee corner cu hot-dog, grilluri, sandvișuri, pizza, fresh-uri de fructe, cafea, prăjituri și înghețată produsă pe loc. Nu lipsesc nici legumele, fructele și unele produse nealimentare.

Desigur, noul magazin răspunde și misiunilor proximitate și top-up, prin obișnuitele zone de pâine, lactate, ouă, snacks-uri, dulciuri, ulei, conserve, vin și bere, detergenți, produse de îngrijire a locuinței, legume și fructe, precum și cu vitrina asistată unde sunt puse în vânzare carne și produse de mezelărie.


Profi funcționează cu trei modele de magazin: Supermarketul Profi – magazinul cu cea mai mare suprafață și cu cel mai mare număr de produse; Loco – magazinul cu sortiment adaptat pentru zone din afara marilor aglomerări urbane, și City – magazinul urban de dimensiuni relativ mici, de la colțul blocului.

Cu peste 1.300 de magazine în sute de localități din întreaga țară și mai bine de 21.000 de angajați, Profi este cea mai extinsă rețea de retail modern și se afla la vârful ierarhiei celor mai mari angajatori privați din România.

Articolul precedentKraft Heinz vinde divizia de brânzeturi către Lactalis Group
Articolul următorCarrefour lansează “Vin în Moldova” – campania care îi premiază pe români
Daniela Oancea
Redactor-șef al Modern Buyer din iulie 2017. Absolventă a Universității București, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Daniela are o experiență de peste 20 de ani în presă. A început să lucreze ca reporter și apoi ca redactor de știri externe la cele mai importante cotidiene naționale: Tineretul Liber, România Liberă și Evenimentul Zilei. Și-a continuat cariera ca Business Editor pentru Mediafax și apoi ca Redactor-șef la diferite publicații Business to Business, precum și ca expert media, în trei proiecte europene: PHARE/SAPARD. Danielei îi puteți scrie pe adresa oancea.i.daniela@gmail.com