Mondelēz International a anunțat astăzi că a integrat, în mod oficial, compania recent achiziționată Chipita Global, lider cu creștere rapidă în categoria snackurilor coapte, din Europa Centrală și de Est. După integrarea Chipita, Mondelēz South Central Europe va cuprinde România, Bulgaria, Grecia, Cipru și piețele din estul Adriaticii – Serbia, Croația, Slovenia, Bosnia și Herțegovina, Muntenegru, Albania, Macedonia de Nord și Kosovo.
Achiziția Chipita, care a fost finalizată în ianuarie 2022, permite companiei Mondelēz International să ofere un portofoliu extins de produse de patiserie în Europa. În prezent, produsele Chipita ajung la două miliarde de consumatori din peste 50 de țări, iar în urma achiziției s-a înregistrat deja o creștere puternică la nivelul întregii afaceri.
Ivo Naydenov, VP & Managing Director South Central Europe în cadrul Mondelēz International, a declarat: “Sunt extrem de entuziasmat să marchez momentul istoric în care Mondelēz International și Chipita se unesc în mod oficial ca o singură companie. După șase luni în care am lucrat împreună, suntem acum într-o poziție foarte puternică pentru a ne concentra asupra planurilor noastre de inovare prin noi combinații de produse și pe creșterea brandurilor Chipita pe piețele noi și consacrate.”
“Devenind un lider global în categoria snackuri coapte vom putea contribui la o creștere accelerată pentru Mondelēz International, în timp ce continuăm să ne consolidăm poziția în domeniul snacking-ului în Europa, prin crearea gustărilor potrivite, pentru momentul potrivit, în modul potrivit.”
Mondelēz International comercializează produse în 150 de țări din întreaga lume. Cu venituri de aproximativ 29 de miliarde de dolari în 2021, MDLZ conduce viitorul snacking-ului, cu branduri globale și locale de referință, precum biscuiții Oreo, belVita și LU; ciocolata Cadbury Dairy Milk, Milka și Toblerone; bomboanele Sour Patch și guma Trident.
Compania Mondelēz International este membră în clasamentele Standard and Poor’s 500, Nasdaq 100 și Dow Jones Sustainability Index.
Chipita a fost înființată în Grecia în urmă cu 40 de ani. Este unul dintre cei mai mari producători de snackuri sărate și dulci din Europa Centrală și de Est, cu venituri de aproximativ 580 milioane USD în 2020. Are 8 fabrici de producție cu prezență în peste 50 de țări și are peste 5.400 de angajați.
Cu o poziție de lider în producția de croissante ambalate și snackuri coapte, compania are un portofoliu de mărci emblematice, care includ: 7Days, Chipicao și Fineti.