Moment istoric in industria de distributie: Grupul Aquila detroneaza Interbrands. Vezi si alte schimbari in Top 20 Distribuitori

Moment de cotitura pentru industria de distributie produse FMCG: Interbrands Marketing & Distribution pierde fotoliul de lider in topul celor mai mari companii de profil, dupa circa 20 de ani, in favoarea grupului Aquila, acesta din urma raportand o cifra de afaceri de 807,5 milioane de lei, in crestere cu 21,7% fata de 2014. Oficialii companiei Aquila au anuntat ca suma raportata reflecta activitatile de distributie ale Aquila si Seca Distribution, in 2015. Anul trecut, Interbrands Marketing & Distribution a raportat o cifra de afaceri de 731,3 milioane de lei, in crestere cu 8,8% fata de 2014.

Alte schimbari in Top 20 distribuitori produse FMCG

In ciuda contractiei comertului traditional care a continuat si anul trecut, afacerile cumulate ale celor mai mari 20 de companii de distributie in retail si Horeca din Romania au crescut cu 9,8% fata de 2014. Mai exact, 20 de distribuitori de produse FMCG deruleaza, impreuna, afaceri de 6,17 miliarde de lei (peste 1,35 miliarde euro). Profitabilitatea acestor companii ramane insa la cote reduse, cei 20 de distribuitori realizand, impreuna, un profit de peste 30 de milioane de euro. In top trei companii dupa profitul inregistrat in 2015 se situeaza Interbrands Marketing & Distribution, Whiteland Import Export si Marathon Distribution. Nici una dintre cele 20 de companii aflate in acest clasament nu a inregistrat pierderi in anul financiar 2015.

Comparativ cu 2014, au aparut insa cateva schimbari importante in acest top. Pe langa schimbarea liderului, datele centralizate de Modern Buyer arata ca doua companii au iesit din Top 20 Distribuitori – Ecuator (Suceava) si Vlase Distribution (Ialomita), acestea inregistrand o scadere a cifrei de afaceri de 13,3%, respectiv 16,2%. In locul acestora au intrat Eta Distributie (Botosani), cu o cifra de afaceri de 148,2 milioane lei, in crestere cu 27,4% fata de 2014, si Antony Distributie (Ilfov), ce a reusit sa depaseasca 123 milioane de lei cifra de afaceri, reprezentand o crestere de circa 16% fata de anul precedent.

Din cele 20 de companii prezente astazi in top, doar doua au inregistrat o scadere a cifrei de afaceri, respectiv Elgeka Ferfelis care a coborat de pe locul sase pe locul 10 in acest clasament (35% scadere a CA) si Licurici Impex ( – 7,7% si un loc pierdut in clasament). Primele trei companii din acest top au raportat o cifra de afaceri de peste 2,17 miliarde lei impreuna. De asemenea, toate cele trei companii din fruntea topului, respectiv Aquila&Seca, Interbrands Marketing & Distribution si Macromex, au raportat si o crestere a profitului.

Potrivit datelor publicate de Ministerul de Finante, in 2015, Interbrands si-a dublat profitul fata de 2014, in timp ce Macromex a reusit sa recupereze din pierderi si chiar sa inregistreze un profit de peste un milion de lei. De asemenea, compania Simba Invest a urcat direct trei pozitii ajungand de pe locul 11 pe locul 8 in 2015, cu o crestere a cifrei de afaceri de 34,1%, in timp ce grupul D.R.I.M Daniel & Reclama Logistic a ajuns pe locul 7, de pe 9 in 2014, reusind sa depaseasca 300 milioane lei cifra de afaceri in 2015, reprezentand un avans de 20% fata de anul anterior.

O companie cu o evolutie buna in 2015 este si compania Agrirom, care a reusit sa inregistreze un avans al cifrei de afaceri de aproximativ 16,4%, avans care a propulsat-o pe locul 15, fata de 17 anul trecut. Nordic Import Export, Nitela Impex, Farel, Miruna International si Pro Soft au raportat cresteri ale cifrelor de afaceri si s-au mentinut pe aceleasi pozitii in Top 20 Distribuitori. Vom reveni cu mai multe detalii.

Articolul precedentProducatorul autohton de bauturi Zarea intra pe segmentul cidru
Articolul următorCarrefour deschide cel de-al patrulea supermarket al sau din Craiova
Modern Buyer
Modern Buyer este un pionierat in zona produselor editoriale specializate, fiind prima platforma de informare destinata specialistilor in achizitii – buyeri si oameni de vanzari - din Romania.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.