Mircea Isvoranu, Carrefour Romania: „Producatorii romani cu care lucram de mai multi ani au crescut impreuna cu noi. Asta inseamna un parteneriat de succes”

0
1707

Primul panel al conferintei cu tema “Legume – Fructe: Filiera dialogului intre producatori si retaileri” a fost deschis de Mircea Isvoranu, Manager Achizitii Legume – Fructe, Carrefour Romania, care a punctat cateva dintre avantajele colaborarii cu producatorii locali de legume si fructe, precum si cateva studii de caz relevante pentru strategia pe care compania pe care o reprezinta o aplica in acest segment. “Este important sa intelegem ca scopul nostru este unul comun, si anume acela de a ne intelege reciproc nevoile si de a incerca sa gasim un drum comun, astfel incat relatiile noastre sa prospere pe termen lung. Am dezvoltat deja parteneriate cu traditie. Ne mandrim cu faptul ca, poate, suntem singurul retailer care lanseaza invita producatori locali in magazinele proprii, de doua ori pe an, pentru a ne cunoaste, pentru a lansa propuneri, pentru a negocia si pentru a dezvolta impreuna parteneriate”, a precizat Mircea Isvoranu.
In ceea ce priveste avantajele pe care cele doua parti implicate – producator si retailer – le pot obtine in urma unei astfel de colaborari, reprezentantul Carrefour a subliniat importanta de a avea la raft nu numai o gama variata de produse, ci si produse cat mai proaspete, de calitate. Din perspectiva producatorului, principalele avantaje pleaca de la stabiliarea unui plan de productie, de la siguranta vanzarii produselor, pana la cresterea capacitatii de productie si reducerea pierderilor, lucruri fara de care nu se poate construi un parteneriat pe termen lung. Mircea Isvoranu a precizat ca in cazul Carrefour produsele romanesti sunt promovate si prin intermediul asa-numitelor targuri organizate in cadrul magazinelor: “Un alt lucru pe care-l facem in mod distinct este sa prezentam produse romanesti in targuri dedicate, in cadrul magazinelor proprii. Acest lucru se intampla intr-un spatiu central, unde prodcatorii romani au ocazia sa-si expuna propriile produse cat mai autentic. De exemplu, am avut targ de dulceturi, targ de muraturi, targ de pepeni, targ de rosii etc.”
Referitor la parteneriatele existente deja cu producatori romani, oficialul Carrefour a oferit cateva exemple concrete, reprezentantii acestora fiind prezenti in sala. “Exista producatori care au inceput cu noi, cu ceva ani in urma, dar si partaneri mai noi. As aminti aici brandul “Mere Voinesti”, un produs cunoscut de toti romanii, dar care se gasea greu sau deloc in marile retele de retail. Astazi, pot sa spun ca suntem singurul retailer care putem prezenta consumatorilor acest soi de mere. Inceputul a fost greu, dar in prezent suntem in situatia in care producatorul si-a propus ca anul viitor sa ne livreze integral 1.500 – 2.000 tone de mere. Un alt exemplu este o asociatie de producatori, Legume Interfresh, care reprezinta un numar mare de familii din bazinul pomicol Vidrari. In cazul lor, am inceput cu cateva produse, iar in prezent am ajuns sa lucram cu un plan de productie care anul acesta a ajuns la doua milioane de legaturi, 1.000 tone de marfa si 80 de articole. Toti producatorii care lucreaza cu noi de mai multi ani au ajuns sa creasca impreuna cu noi, si asta inseamna un parteneriat de succes”, a detaliat Mircea Isvoranu.
Un alt factor diferentiator al strategiei aplicate de retailerul francez in colaborarea cu producatorii locali se refera la flexibilitatea in ceea ce priveste livrarile acestora din urma. “Am acceptat ca livrarile producatorilor mici sa aiba loc si la nivel local, pentru ei avantajul fiind ca nu mai trebuie sa strabata kilometri pana la cele doua depozite ale noastre, in timp ce pentru noi principalul avantaj este ca astfel avem produsele foarte proaspete in magazine. De exemplu, anul acesta au fost zone in care am livrat legume local, in afara depozitului, in procent de 70%. Asta inseamna flexibilitate, si dovada ca putem sta la masa si ne putem intelege reciproc nevoile. Carrefour are un departament intern dedicat producatorilor romani de legume fructe, si datorita faptului ca invitam periodic producatori sa ne cunoasca, am reusit ca in prezent sa colaboram cu peste 400 de astfel de producatori. Nu este o cifra mica pentru un retailer, si nu ar fi fost posibil acest lucru fara acest dialog intre parti, prin care sa ne intelegem nevoile reciproce”, a punctat reprezentantul Carrefour.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here