Merele de club, diferențiatori pe raft, dar și în strategia fermierilor

Merele sunt cele mai vândute fructe autohtone din România. Dacă la începutul secolului trecut erau întâlnite merele “văratice”, “tomnatice”, “pădurețe” sau “domnești”, după 1965 au apărut pe piață soiurile românești dezvoltate la stațiunile de profil, precum: Frumosul de Voinești, Deliciosul de Voinești, Generos, Ardelean, Voinea.

După 1990, odată cu deschiderea către alte piețe, și-au făcut loc în peisajul autohton, dar și în obiceiurile de consum ale românilor, soiuri, precum: Golden Delicious, Idared, Florina, Gala sau Granny Smith. În prezent, denumiri precum Kanzi, Cameo, Jazz, Smitten nu spun probabil mare lucru consumatorilor. Poate doar Pink Lady, Modi sau Evelina. Cam singurele mere din această subcategorie, ajunse și pe piața românească pe rafturile retailerilor, mere care provin din import. Noile tendințe la nivel mondial arată că merele au intrat deja într-o nouă etapă de dezvoltare și consolidare, etapa “merelor de club”.

Unde și cum au apărut merele de club?

Dezvoltarea conceptului de mere de club a plecat din dorința producătorilor și comercianților de mere de a se diferenția pe piață, dar în același timp de a-și proteja elementele care constituie în sine această diferențiere.
Apărute încă din anii ’60 în SUA, odată cu patentarea soiului Honeycrip, merele de club reprezintă soiuri de mere autorizate pentru creștere și comercializare de către o entitate individuală (un cultivator de mere spre exemplu) sau grupuri, asociații, consorții de cultivatori de mere care dețin drepturile legale pentru soiurile respective.

La începutul anilor ’60, Universitatea din Minnesota a obținut un brevet pentru noul soi creat Honeycrisp, brevet care a adus universității, până la expirarea acestuia în 2008, un dolar în taxe de redevență pentru fiecare material săditor comercializat.

Însă, adevăratul boom al acestei subcategorii, s-a înregistrat în anii ’80-’90, când, încurajați de succesul varietății Honeycrisp, producători din întreaga lume au dezvoltat noi soiuri. Au urmat ani de cercetări, ameliorări și consolidări până cănd rezultatul muncii lor s-a văzut și pe piața de consum. Astfel au apărut soiuri precum Pink Lady, poate cel mai cunoscut măr de club la nivel internațional, Kanzi sau Jazz, devenite între timp mărci globale.

Pink Lady a apărut în anul 1973, atunci când australianul John Cripps a încrucișat varietățile Golden Delicios și Lady Williams. Reprezintă în fapt denumirea înregistrată ca marcă comercială a soiului Cripps Pink. Pentru a-i dezvălui întreaga aromă dulce-acrișoară și textura crocantă, acest soi este crescut numai în zone în care se întâlnește combinația considerată perfectă de sol și gradul optim de expunere la soare. De exemplu, astfel de regiuni sunt în Spania – Catalonia, sud-estul, sud-vestul Franței și valea Loarei și în Italia – Emilia Romagna, sudul Tirolului. Fiind un măr de toamnă, în perioada noiembrie-mai este disponibil spre comercializare din Europa și SUA, iar în perioada iunie-octombrie din sudul Africii, Argentina, Chile și Australia.
În funcție de producător, doar aproximativ 35% din recoltă îndeplinește standardele de calitate pentru a fi comercializată sub denumirea protejată de Pink Lady. Restul, care de obicei nu îndeplinește standardele de culoare și gradul Brix optim (scala pentru măsurarea conținutului de zahăr, ceea ce corespunde de obicei cu dulceața percepută subiectiv) se vinde sub denumirea soiului, adică Cripps Pink.

Originar din Noua Zeelandă și apărut în 1985 ca o încrucișare între Gala și Braeburn (la fel ca și Kanzi), Jazz este marca înregistrată pentru comercializare a soiului Scifresh. Licențele comerciale au fost eliberate către producătorii selectați în anul 2000. Jazz este un măr bicolor cu o formă ușor alungită specifică, apreciat pentru conținutul echilibrat de zahăr, textură și aromă specifică, care aduce puțin cu gustul de pere.
Calitatea este strict verificată la nivel internațional, astfel încât foarte rar se regăsesc în magazine fructe care nu au îndeplinit standardul (culoare, grad brix sau mărime), fructe care sunt comercializate ca și în cazul Cripps Pink, sub denumirea soiului: Scifresh. Principalele zone de producție din care provine acest măr sunt Franța și Anglia (noiembrie-mai) sau Noua Zeelandă și Chile (iunie-octombrie).

Relativ tânăr, apărut în 2007 în Germania, Evelina este un măr cunoscut și pe piața de retail din România. Descendent al soiului Pinova, dar înrudit și cu Golden Delicious și Cox’s Orange, este un măr roșu zemos, ușor crocant, cu aciditate redusă, mai puțin dulce decât Goldenul. Având la bază criterii stricte de selecție, Evelina este produs cu precădere pe continentul european, având o arie largă de răspândire, din Anglia, Belgia și Țările de Jos până în zona Balcanilor – Slovenia și Serbia.

Care le sunt avantajele ?
În esență, soiurile de club sunt produse în cantități controlate de proprietarul mărcii, de către grupuri atent selectate de producători, în locații strategice și comercializate având la bază politici clare de marketing. Pentru toate segmentele, avantajele producerii și comercializării merelor de club sunt bine definite, ajutând la menținerea unui echilibru a pieței. Pentru deținătorii brevetelor, avantajele vin mai ales din taxele încasate de la fermierii dispuși să crească aceste soiuri noi. Dar cum brevetele expiră, noile soiuri sunt înregistrate ca brand, oferind niveluri suplimentare de drepturi de proprietate intelectuală deținătorilor mărcii.

Pentru fermieri, avantajele vin atât pe partea de producție (asistență în producție, know-how), cât și în zona comercială. Calitatea strict controlată, volumele bine dimensionate care alimentează o cerere în creștere, asigură un randament bun fermierilor selectați, dar și care plătesc să facă parte dintr-un club exclusivist. În trecut, soiuri bune de mere, aflate în producție liberă nu au reușit să-și facă un nume mai ales din cauza strategiilor de piață deficitare. După lansarea lor ca soiuri noi, au stârnit un interes subit din partea fermierilor care au plantat suprafețe mari, astfel încât oferta a devenit supradimensionată iar cererea nu a ținut pasul cu aceasta, astfel rezultând prețuri de livrare și profituri mici.

Pentru retaileri, avantajele sunt de ordin calitativ, ei având spre comercializare fructe de o calitate clar definită și constantă, de ordin cantitativ (cantitățile sunt livrate în mod constant, având la bază politici judicioase de stocuri și capacități de depozitare). Merele de club beneficiază din plin și de campaniile de marketing dezvoltate de club pentru creșterea notorietății brandului. Comercianții tind, în ultima perioadă, să fie pasionați de dezvoltarea acestei subcategorii datorită prețului de vânzare mare, cu fluctuații minore, a potențialului de exclusivitate, incluzând-o în majoritatea cazurilor în zona produselor premium.

Rolul retailerilor este important: de la alcătuirea unui sortiment bine definit și care să evite confuzia în rândul clienților până la demersul de a explica acestora (mai ales în limba maternă) calitățile și avantajele achiziționării unor mere cu cel puțin 25% mai scumpe decât cele din sortimentul-standard. Însă, în final consumatorii sunt cei care vor aprecia calitățile incontestabile ale acestor mere.
Mai dulci, mai crocante, mai aromate, mai zemoase, pentru consum proaspăt sau pentru plăcinte și salate, acestor mere le sunt atribute și întrebuințări pe care fiecare dintre noi le poate regăsi sau nu.

Cum poate deveni un fermier membru al unui club de mere?

Orice fermier poate obține permisiunea de a cultiva un anumit soi nou creat sau de a deveni membru al unui club. În funcție de modul în care este structurat clubul și de organizarea sistemului de licențiere – producătorul poate aplica direct la deținătorul licenței sau prin intermediul unei organizații a producătorilor. După obținerea autorizației, producătorul se înscrie într-un acord de licență care conține reguli stricte privind producția, calitatea și comercializarea producției. Pe lângă costurile normale de producție, fermierul licențiat plătește în funcție de structura taxelor de licență ale fiecărui club, o taxă unică și/sau una recurentă în funcție de numărul de pomi, de suprafață (per hectar) sau de cantitățile comercializabile.

Poate deveni un fermier român membru al unui astfel de club?

Cu siguranță da, atât timp cât există dorință și viziune. În anul 2017, la nivel de suprafețe de livezi cu meri, România avea 55.100 ha și era depășită doar de Polonia (160.800 ha) și Italia (55.800 ha), deci potențial există. Însă, nu același lucru se poate spune și despre producție, situată cu 425 de mii de tone doar pe locul 7 în anul 2018 în rândul statelor din UE. Vorbim deci de un potențial insuficient valorificat. Din totalul celor ușor peste 55.000 ha, numărul celor ocupate de merele de club este aproape zero. Există încercări timide de a face parte din diverse cluburi, dar niciun fermier român nu are încă oficial statutul de membru.

“Dacă ar exista interes din partea pieței, am putea produce. Am fost în contact cu cei de la Pink Lady, am achiziționat câțiva pomi. Se comportă bine în producție, deși sunt ceva probleme cu coloritul merelor. Pe lângă costurile normale de producție, redevența către club este în funcție de kilogramele vândute”, susține Casian Perțe, producător de mere din județul Timiș care a sesizat deja oportunitatea.

În loc de concluzii…
Strategia celor care gestionează cluburi de mere este în esență simplă: suport pentru creșterea continuă a cantităților de produs calitativ și sprijin în dezvoltarea permanentă a piețelor naționale și internaționale.

Nu multe soiuri ating statutul de vedete, dar Pink Lady, Jazz, Evelina sunt bune exemple în care soiurile de club pot aduce beneficii tuturor părților implicate: profit membrilor cluburilor, mult doritul element de diferențiere pentru retaileri și fermieri, dar și un venit anual stabil pentru aceștia din urmă și nu în ultimul rând, satisfacție deplină consumatorilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here