Lidl va inaugura un nou magazin în Corbeanca, județul Ilfov

Lidl va inaugura un nou magazin în Corbeanca, județul Ilfov, pe data de 17 iunie 2021. Acesta este situat pe Șoseaua Unirii, Nr. 216 și va dispune de stație de încărcare pentru automobilele electrice. Odată cu inaugurarea magazinului, se vor crea peste 20 noi locuri de muncă.

Noul magazin Lidl din Corbeanca are o suprafață de vânzare de peste 1.300 m². Orarul magazinului va fi de luni până sâmbătă, între 7:30 și 22:00, iar duminica între 8:00 și 20:00. Unitatea dispune de aproximativ 140 de locuri de parcare.

Noul magazin Lidl din Corbeanca dispune de soluții și tehnologii moderne, care asigură standarde înalte de eficiență energetică. Printre acestea se numără sistemul de iluminat LED, cu senzor de prezență și sistemele de recuperare a căldurii integrate în instalațiile de climatizare, ori stația de încărcare pentru automobile electrice.

Inaugurarea magazinului Lidl din Corbeanca continuă strategia companiei de a oferi zilnic românilor produse de cea mai bună calitate la cel mai bun preț, într-o largă varietate de sortimente. În plus, Lidl promovează cu consecvență colaborarea cu producătorii locali, multe dintre mărcile de calitate comercializate în rețea fiind produse în România.