KFC deschide cea de-a 78-a unitate în orașul Zalău. Noul restaurant KFC, deschis astăzi, 7 noiembrie, este amplasat în zona de food court a centrului comercial Zalău Value Center și are o suprafață de 159,87 mp. Astfel, KFC contribuie la dezvoltarea comunității cu 45 de noi locuri de muncă, ce implică poziții, precum: lucrători bucătărie, casieri, bucătari și asistent manager.
„Finalul lui 2019 va fi unul important pentru noi deoarece vom inaugura mai multe restaurante KFC, ceea ce reconfirmă strategia de expansiune a companiei, stabilită încă de la începutul anului. În Romania, brandul vizează atât orașele mari cu un semnificativ potențial turistic, cât și orașele cu mai puțin de 100.000 de locuitori, precum Zalău, din dorința de a fi aproape de un număr cât mai mare de consumatori, din toate zonele țării.”, declară Marian Gogu, Director General, KFC România.
În România, lanţul de restaurante KFC numără 78 de unități atât în Bucureşti, cât şi în alte oraşe precum Timişoara, Arad, Botoşani, Cluj-Napoca, Oradea, Suceava, Piteşti sau Braşov. De asemenea, KFC România operează două restaurante la Chişinău, Republica Moldova și 15 în Italia.
Sphera Franchise Group S.A. este cel mai mare grup din industria de food service din România şi deţine companiile care operează în sistem de franciză brandurile KFC, Pizza Hut, Pizza Hut Delivery şi Taco Bell.