Acasă Retail & FMCG Stiri Ikea recrutează 350 de persoane pentru magazinul din Pallady

Ikea recrutează 350 de persoane pentru magazinul din Pallady

973

Ikea South-East Europe anunță astăzi începerea recrutării pentru cel de-al doilea magazin din București, care va fi deschis pe Bulevardul Theodor Pallady nr. 57. Peste 350 de angajați sunt așteptați să se alăture echipei Ikea din România pe diferite posturi disponibile în: vânzări, design interior/visual merchandising, relații clienți și servicii, case de marcat, mentenanță, logistică și depozitare, reaprovizionarea stocurilor, supravegherea zonei de joacă pentru copii și oportunități în serviciile aferente produselor alimentare din restaurantul clienților, magazinul cu delicatese suedeze, bistro și în restaurantul angajaților.

După examinarea CV-urilor depuse de candidații selectați, vor urma interviuri telefonice și interviuri față-în-față. Candidații vor trece apoi printr-un proces de testare unde, în afară de abilitățile necesare, vom evalua conformitatea valorilor personale ale candidaților cu valorile Ikea.

Echipa de management a magazinului Ikea Pallady a fost recrutată încă din februarie 2018 și respectă principiile egalității de gen, cu 50% femei și 50% bărbați în poziții de conducere, iar echipa de middle management este formată în același mod. În plus, mulți angajați de la magazinul Ikea Băneasa au acceptat oportunitatea de a fi avansați în funcție sau de a prelua funcții similare în echipa noului magazin, aflat mai aproape de casele lor.

Ikea oferă un pachet generos de beneficii, inclusiv abonament medical la o clinică privată, asigurare de viață, tichete de masă, decontare lunară a unei părți din cheltuielile de transport, primă anuală de vacanță, concediu de odihnă suplimentar și altele. În plus, prin programul One Ikea Bonus, toți angajații primesc un bonus de performanță, iar prin programul de loialitate Tack! sunt recompensați cei care au o vechime mai mare de cinci ani în companie, cu o contribuție anuală la planurile individuale de pensii.

Situat în partea de est a Bucureștiului, pe Bulevardul Theodor Pallady nr. 57, Ikea Pallady este al doilea magazin Ikea din România și, în acest moment, putem estima că va fi deschis la sfârșitul verii 2018, ca urmare a unei investiții de peste 80 de milioane de euro – valoarea totală a terenurilor și a construcțiilor.

Candidații interesați să lucreze la viitorul magazin Ikea Pallady pot să aplice pe https://www.IKEA.ro/joburi.

Articolul precedentCompania Coca-Cola intră pe piața băuturilor pe bază de plante prin lansarea gamei AdeZ
Articolul următorÎntâlnire B2B cu 7 companii bavareze la București
Daniela Oancea
Redactor-șef al Modern Buyer din iulie 2017. Absolventă a Universității București, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Daniela are o experiență de peste 20 de ani în presă. A început să lucreze ca reporter și apoi ca redactor de știri externe la cele mai importante cotidiene naționale: Tineretul Liber, România Liberă și Evenimentul Zilei. Și-a continuat cariera ca Business Editor pentru Mediafax și apoi ca Redactor-șef la diferite publicații Business to Business, precum și ca expert media, în trei proiecte europene: PHARE/SAPARD. Danielei îi puteți scrie pe adresa oancea.i.daniela@gmail.com