În perioada 29 iulie – 11 august, hipermarketurile Auchan găzduiesc două târguri tematice, specializate: de carte și accesorii auto și pentru biciclete, alături de Grupul de librării Librarium-Cartepedia, Editura Paralela 45 și Bottari Italo Romena.
Retailerul își propune să completeze oferta deja existentă în magazine, oferind astfel clienților game extinse de produse pentru pasiunile și hobby-urile lor.
Unul dintre partenerii-invitați ai Auchan este grupul de librării Librarium-Cartepedia. Cu 9 librării la nivel național și una online, compania aduce la Târgul de Carte din Auchan peste 400 de titluri de top, noi și în tendințe, precum și titluri consacrate în toată lumea – de la povești ilustrate pentru cei mici sau cărți cu activități distractive pentru vacanță, până la romane celebre pentru adulți și adolescenți.
Nu vor lipsi nici cărțile pentru dezvoltare personală, motivaționale sau cele care aduc mai multe informații despre hobby-uri și pasiuni.
Târgul de Carte oferit de Librarium-Cartepedia va fi găzduit în 12 dintre hipermarketurile Auchan din Cluj, Timișoara, București și Brașov.
Al doilea Târg de Carte din Auchan va fi oferit de Editura Paralela 45, o editură cu profil enciclopedic, prezentă pentru prima dată în Auchan. Aceasta va propune vizitatorilor peste 300 de titluri din domenii, precum: carte pentru copii, gastronomie, ficțiune și dezvoltare personală, ce vor putea fi regăsite în 12 dintre hipermarketurile Auchan din Târgu Mureș, Pitești, Constanța, Suceava, Craiova, Bacău, Deva, Galați, Oradea și Ploiești.
Nu în ultimul rând, Bottari Italo Romena, una dintre cele mai mari și cunoscute companii din România pentru distribuția de accesorii auto și biciclete, va oferi propriul târg tematic.
Acesta va include peste 100 de articole, din categorii precum piese de schimb, accesorii auto și pentru biciclete și va putea fi vizitat în 6 dintre hipermarketurile Auchan din București.
Mai multe detalii despre inițiativa Auchan, precum și despre distribuția exactă a târgurilor specializate, pot fi consultate pe site-ul companiei.



















