dm drogerie markt, aproape de pragul de 100 de magazine la aniversarea a 10 ani in Romania

In 2017 se implinesc 10 ani de la intrarea pe piata interna a retailerului german dm drogerie markt, iar compania se apropie incet si sigur de pragul de 100 de magazine in Romania. Doar sapte locatii noi il despart astazi de un obiectiv cat se poate de fezabil, tinand cont de ritmul de expansiune din anii anteriori.
Compania a reusit in ultimii cinci ani performanta de a-si dubla cifra de afaceri. Datele disponibile pe site-ul Ministerului de Finante arata ca in 2016, dm drogerie markt a realizat o cifra de afaceri de 255,7 milioane de lei, in crestere cu aproape 23% fata de anul anterior, raportand totusi si o pierdere de 1,4 milioane de lei. Anul 2016 aduce o premiera pentru retailerul specializat: pierderea raportata s-a diminuat de 10 ori fata de anul anterior, ajungand, pentru prima oara in ultimi cinci ani sub 1,5 milioane de lei.

 

O parte din cresterea de doua cifre din 2016 a venit din expansiune, iar reducerea TVA-ului la alimente a impactat indirect si rezultatele acestui retailer care s-a „bucurat” de o diversificare a cosului de cumparaturi al romanilor. Pentru dm drogerie markt, valoarea cosul mediu este de circa 7 euro/cumparatura, in usoara crestere fata de anii anteriori.
Din 2015, compania a demarat si un program de modernizare a magazinelor pe care-l vom continua si in 2017, investitiile avand, la randul lor, un impact pozitiv la nivelul vanzarilor.

Expansiunea retelei germane condusa timp de aproape 10 ani de Milan Radin, a inceput, in primii ani de la intrarea pe piata, in zona de vest a tarii, primul partener fiind galeria real,- din Timisoara. Pe harta retailerului german au aparut in urmatorii ani Bucurestiul, Deva, Cluj Napoca, Arad, Oradea, Galati, Pitesti, Constanta, Braila, Targu Mures, Buzau, Craiova si multe altele, compania mentinandu-si totusi in primii 3-4 ani de la intrarea pe piata predilectia pentru locatiile stradale. Cresterea numarului de mall-uri in Romania si succesul de care se bucura multe dintre ele, ii determina pe managerii dm sa analizeze cu mai multa atentie oportunitatile generate de marile centre comerciale, iar in urmatorii ani, dm devine un nume prezent in multe proiecte imobiliare de acest gen care se deschid in Romania.

Printre obiectivele pe termen scurt ale lantului de magazine specializate in beauty, wellness, baby si uz casnic se numara deschiderea propriului depozit central, cu o suprafata de 6.000 mp.