Aquila, lider de piață în domeniul serviciilor integrate de distribuție și logistică, anunță că mărcile sale proprii Gradena – legume congelate – și LaMasă – semipreparate congelate din carne – au înregistrat creșteri în valoare cu 33% în primul semestru al anului 2022, față de aceeași perioadă din 2021.
„Ne concentrăm tot mai mult pe mărcile proprii și pe dezvoltarea lor ca branduri puternice, de încredere, pentru piața de congelate, atât legume, cât și semipreparate din carne. Ambele branduri au înregistrat creșteri double digit față de perioada similară a anului trecut, atât în volume, cât și în valoare. În timp ce marca Gradena e prezentă atât în Retail cât și în Horeca, LaMasă s-a concentrat pe dezvoltarea în rețelele Horeca și Gastro, urmând să intre și în Retail. Ambele linii de produse sunt bine primite de piață și rapid acceptate, lucru care ne dă încredere în dezvoltările viitoare”, declară Răzvan Bagherea, Manager Resurse Umane și Organizare Aquila.
Linia LaMasă, brand ce în prezent cuprinde 14 tipuri de produse, este disponibilă în noi ambalaje special concepute, gradual, din luna iulie, iar produsele se vor găsi și în Retail, începând cu trimestrul 4 al acestui an.
„Odată ce noile ambalaje ajung la raft, în Retail, vom putea vorbi despre și mai multă recunoaștere a brandului și de atractivitate sporită pentru consumatorii individuali. Pe piața Horeca și Gastro suntem bine reprezentați și deținem o poziție puternică – LaMasă fiind o gamă de produse de calitate foarte bună.”, adaugă Răzvan Bagherea.
Și gama Gradena se extinde cu trei produse noi, în ambalaje de 2,5 kilograme: Amestec Chinezesc, Amestec European și Amestec 4 Anotimpuri. De asemenea, în urma studiilor de piață realizate și urmărind tendințele de consum, începând cu trimestrul trei, Gradena va lansa inovații, care vin în întâmpinarea nevoilor consumatorilor și care acoperă ocazii noi de consum.