Cele mai importante schimbari in domeniul dreptului concurentei

0
282

Dupa o perioada de relativa stabilitate a reglementarilor si de consolidare a practicii in domeniul dreptului concurentei, in anul 2010 au avut loc schimbari importante in acest domeniu, atat pe plan national, prin adoptarea primei modificari substantiale a Legii Concurentei de la data aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, cat si la nivel comunitar, prin adoptarea noilor reglementari ale Comisiei Europene privind intelegerile verticale, o parte dintre aceste modificari avand un impact direct asupra domeniului distributiei si retailului.

Modificari privind dreptul national si comunitar al concurentei

Pe plan national, una dintre principalele noutati aduse prin modificarea Legii Concurentei este ca, incepand din august 2010, asa-numita exceptare pe categorii a acordurilor verticale (acorduri incheiate intre furnizori/producatori si distribuitori/retaileri) nu se mai realizeaza in conditiile normelor emise de Consiliu lui Concurentei, ci in baza regulamentelor Consiliului Uniunii Europene si ale Comisiei Europene, acestea fiind aplicabile in mod direct in Romania, chiar daca intelegerea verticala in cauza este de dimensiune nationala. Exceptarea pe categorii are un rol deosebit de important in ceea ce priveste functionarea majoritatii acordurilor de furnizare/ distributie, deoarece, in baza acesteia, numeroase acorduri care contin restrictii de concurenta (exclusivitate teritoriala, clauze de nonconcurenta etc.) si care ar fi in mod normal interzise de lege, sunt totusi considerate a fi valabile in mod automat daca partile respectivului acord nu detin o cota de piata mai mare de 30%.
moise
O alta modificare substantiala consta in eliminarea asa-numitei proceduri de exceptare individuala. Aceasta exceptare trebuia sa fie solicitata Consiliului Concurentei de catre partile la acord, atunci cand conditiile exceptarii automate/ pe categorii nu erau indeplinite (de exemplu, era depasit pragul de 30% din cota de piata). Principala implicatie a eliminarii acestei proceduri este ca partile sunt cele care vor trebui sa evalueze in ce masura acordurile care nu se incadreaza in exceptarea automata (pe categorii) produc totusi suficiente beneficii in raport cu restrictiile concurentiale pe care le contin, astfel incat sa fie considerate legale. Bineinteles ca, daca partile hotarasc sa implementeze un astfel de acord, vor putea fi puse in situatia de a demonstra respectivele beneficii si legalitatea acordurilor in eventualitatea unei investigatii a Consiliului Concurentei.
In ceea ce priveste legislatia comunitara, Comisia Europeana a adoptat noul Regulament privind exceptarea pe categorii (regulament care a intrat in vigoare in iunie 2010 si care, asa cum am mentionat deja, este direct aplicabil si in Romania) si, de asemenea, Liniile directoare privind restrictiile verticale, care cuprind orientari in privinta modului in care Comisia interpreteaza legislatia aplicabila acordurilor verticale.
raft
Cea mai importanta noutate adusa de Regulament este aceea ca acordurile verticale restrictive de concurenta incheiate de distribuitori/ retaileri care detin o cota de piata mai mare de 30% nu mai beneficiaza de exceptare automata (pe categorii). Asadar, pentru acordarea beneficiului exceptarii, pragul maxim de 30% privind cota de piata trebuie indeplinit nu numai de catre furnizor/producator (pe piata pe care vinde produsele), dar si de catre distribuitor/retailer (pe piata de pe care acesta cumpara produsele). Modificarea survine pe fondul cresterii puterii de piata a anumitor distribuitori si retaileri, Comisia considerand ca pot exista situatii cand restrictiile anticoncurentiale puse in aplicare de acestia pot avea efecte negative, mai ales asupra intreprinderilor mici si mijlocii (furnizori sau distribuitori) si, in ultima instanta, asupra consumatorilor. De asemenea, prin noile Linii directoare, Comisia aduce pentru prima data clarificari importante privind unele practici specifice domeniului retail, cum ar fi taxele de acces in reteaua de distributie si managementul de categorii, precum si in legatura cu anumite situatii in care partile pot conveni asupra unui pret fix sau minim de revanzare, aspecte la care ne vom referi, pe scurt, in cele ce urmeaza.

Taxele de acces

Taxele de acces sunt definite de Comisie ca fiind „taxe fixe pe care furnizorii le platesc distribuitorilor in cadrul relatiilor verticale la ca acest efect de diminuare a concurentei intre retaileri se poate manifesta mai ales daca piata de retail este foarte concentrata). Acordurile privind taxele de acces sunt, ca regula, exceptate automat cu conditia ca nici furnizorul si nici retailerul sa nu detina o cota de piata mai mare de 30%. In cazul in care acest prag este depasit, acordurile privind taxele de acces nu mai sunt considerate a fi valabile in mod automat, ci vor putea fi evaluate individual de autoritatile de concurenta, caz in care partile ar trebui sa demonstreze ca efectele pozitive ale acestor acorduri depasesc restrictiile anticoncurentiale. Ar trebui subliniat insa ca aceste reguli nu inlatura interdictiile prevazute de legislatia speciala cu privire la comercializarea anumitor tipuri de produse. De exemplu, legea romana privind comercializarea produselor alimentare interzice retailerilor (indiferent de cota de piata detinuta) aplicarea de taxe pentru servicii care nu au legatura directa cu operatiunea de vanzare, cum ar fi cele legate de promovarea activitatii si imaginii retailerului etc.

Managementul de categorii

Liniile directoare ale Comisiei introduc, de asemenea, precizari importante privind acordurile de management de categorii prin care, in cadrul unui acord de distributie, distribuitorul incredinteaza furnizorului (capitanul categoriei) stabilirea modului de comercializare a unei categorii de produse care include, in general, nu numai produsele furnizorului, ci si produsele concurentilor acestuia. Se considera ca, in cele mai multe situatii, managementul de categorii nu este problematic, acesta putand avea efecte pozitive, cum ar fi posibilitatea distribuitorilor de avea acces la expertiza de marketing a furnizorului pentru un anumit grup de produse si de a obtine economii de scara, asigurandu-se ca produsele sunt expuse la raft in timp util si in cantitatea optima.
Cu toate acestea, Comisia indica anumite circumstante cand acordurile de management de categorii pot avea si efecte anticoncurentiale. De exemplu, pot exista situatii cand capitanul de categorie poate determina, prin influenta asupra deciziilor de marketing ale retailerului, dezavantajarea distributiei sau chiar delistarea produselor altor furnizori concurenti. De asemenea, managementul de categorii poate favoriza schimbul de informatii confidentiale intre furnizori, prin intermediul retailerului, inceputul unei anumite perioade, cu scopul de a obtine acces la reteaua de distributie a acestora si de a remunera serviciile oferite furnizorilor de catre comerciantii cu amanuntul”. Sunt date ca exemple taxele de raft, taxele de mentinere a produselor in reteaua de distributie (payto- stay fees), taxele de acces la campaniile promotionale organizate de retailer etc. Desi taxele de acces practicate de marii retaileri, mai ales in contextul comercializarii produselor alimentare, au fost si sunt un subiect controversat nu numai in Romania, dar si in alte state membre ale Uniunii Europene, Comisia Europeana a adoptat o pozitie echilibrata in ceea ce priveste abordarea acestora.

Astfel, Comisia recunoaste efectele pozitive pe care le pot avea taxele de acces, ca, de exemplu, alocarea eficienta a spatiului la raft pentru produsele noi sau impartirea intre furnizor si retailer a riscului de esec al unui produs nou, fapt ce contribuie la o rata optima de introducere pe piata a produselor.

Cu toate acestea, pot exista situatii cand practica taxelor de acces poate avea si efecte anticoncurentiale. Comisia considera, spre exemplu, ca utilizarea pe scara larga a acestor taxe poate avea ca urmare cresterea barierelor la intrare pentru anumiti producatori/furnizori mai mici. In plus, taxele de acces pot determina cresterea preturilor practicate de furnizor pentru produsele care fac obiectul acordului (deoarece furnizorul trebuie sa-si acopere respectivele cheltuieli), acest lucru putand reduce motivatia retailerilor de a concura in ceea ce priveste preturile de revanzare, in conditiile in care profiturile acestora cresc pe seama taxelor de acces (se considera cum ar fi politicile viitoare de pret etc. In plus, un furnizor care actioneaza in calitate de capitan de categorie in cadrul mai multor retaileri poate facilita diseminarea intre acestia de date sensibile din punct de vedere concurential. Ca si in cazul taxelor de acces, acordurile de management pe categorii vor putea fi evaluate in mod individual de autoritatile de concurenta din perspectiva efecte pozitive vs. efecte negative atunci cand cota de piata a furnizorului sau a retailerului depaseste pragul de 30% (daca pragul de 30% nu este depasit, aceste acorduri sunt, in principiu, exceptate automat).

Acordurile privind preturile de revanzare

Acordurile dintre furnizori si retaileri care stabilesc preturi fixe sau minime de revanzare raman, ca regula generala, interzise per se (in sine), indiferent de cotele de piata ale partilor. Interdictia acopera inclusiv acordurile care conduc indirect la fixarea unui pret de revanzare fix sau minim, spre exemplu prin stabilirea nivelului de discount sau adaos comercial pe care retailerul il poate aplica la pretul de vanzare al furnizorului.

Ca un element de noutate insa, Liniile Directoare ale Comisiei precizeaza anumite situatii in care stabilirea unui pret fix sau minim de revanzare poate fi acceptata. De exemplu, in cazul lansarii unui nou produs pe piata, fixarea pentru o anumita perioada a unui pret minim sau fix de revanzare poate stimula retailerul, prin marja suplimentara asigurata, sa creasca eforturile promotionale si, in consecinta, sa dezvolte cererea pentru produsul respectiv, acest lucru fiind totodata si in beneficiul consumatorilor. Cu toate acestea, acordurile privind fixarea unui pret fix sau minim de revanzare continua sa fie privite cu rezerve de catre autoritatile de concurenta si este in principal sarcina partilor sa demonstreze ca aceste acorduri indeplinesc conditiile de exceptare.
In ceea ce priveste recomandarea unui anumit pret de revanzare sau stabilirea unui pret maxim de revanzare, aceste practici raman, in principiu, permise in cazul in care cota de piata a furnizorului, respectiv a cumparatorului nu depaseste 30%. In cazul depasirii acestui prag, urmeaza a se analiza, de la caz la caz, posibilele efecte anticoncurentiale ale respectivelor practici. Se considera, de exemplu, ca pretul recomandat sau maxim de revanzare se poate manifesta ca un punct de referinta comun pentru toti sau majoritatea retailerilor, mai ales cand furnizorul are o pozitie de piata puternica, acest lucru conducand, deci, la diminuarea concurentei pe pret intre retaileri. De asemenea, utilizarea pe scara larga de catre furnizori a preturilor recomandate sau maxime de revanzare poate determina o mai mare transparenta in ceea ce priveste politica de preturi a acestora, fapt ce poate diminua concurenta sau facilita intelegerile secrete ilegale intre furnizori.

Consideratii finale

Ultimele evolutii in domeniul distributiei/retailului arata un interes crescut al autoritatilor in legatura cu efectele asupra concurentei ale anumitor practici si intelegeri specifice sectorului, adoptarea noilor reglementari comunitare mentionate mai sus fiind un exemplu in acest sens. Totodata, sanctiunile aplicabile in cazul incalcarii regulilor privind intelegerile anticoncurentiale raman in continuare foarte aspre: amenzi de pana la 10% din cifra de afaceri pentru agentii economici participanti la intelegere si chiar sanctiuni penale pentru persoanele fizice care au un rol determinant in conceperea sau implementarea acestora. In aceste conditii, este recomandabil ca distribuitorii/ retailerii sa acorde o atentie sporita practicilor si acordurilor pe care doresc sa le implementeze, prin apelul la consultanti specializati, mai ales in ceea ce priveste (i) modul de redactare a contractelor de furnizare/ distributie si, in particular, a clauzelor care pot genera riscuri din punct de vedere concurential (preturi de revanzare, exclusivitati, clauze de non-concurenta, discount-uri etc.), (ii) stabilirea si implementarea politicilor si regulilor interne privind vanzarea produselor, inclusiv modul de structurare a taxelor de raft, regulile de acces al produselor in reteaua de distributie si acordurile de management pe categorii, (iii) revizuirea contractelor si politicilor de vanzare existente din perspectiva ultimelor modificari legislative din domeniul concurentei, (iv) pregatirea personalului cu atributii in stabilirea si implementarea politicilor de vanzare si negocierea contractelor de furnizare/ distributie.

Text: ALEXANDRU MOISE / AVOCAT PRINCIPAL, NEMOIANU ATTORNEYS AT LAW, FIRMA DE AVOCATURA ASOCIATA CU KPMG IN ROMANIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here