19.4 C
București
duminică, septembrie 13, 2026
Acasă Retail & FMCG Carrefour deschide al doilea hipermarket din Brașov, cel de-al 40-lea din rețea

Carrefour deschide al doilea hipermarket din Brașov, cel de-al 40-lea din rețea

80

Din 21 octombrie, Carrefour deschide al doilea hipermarket din Brașov și al 40-lea din rețeaua națională, în mallul AFI Brașov. Peste 30.000 de produse sunt disponibile în magazinul fizic, putând fi cumpărate folosind inclusiv aplicația Carrefour și casele Self Service sau pot fi livrate direct acasă prin carrefour.ro și Bringo.

Astfel, în noul hipermarket din AFI Brașov, situat pe Bulevardul 15 Noiembrie nr. 78, consumatorii vor găsi o bogată selecție de articole locale și internaționale: brânzeturi premiate de la „Ferma Cățean”, cu tradiție de peste 300 de ani în Țara Bârsei, sau preparate după rețete 100% italiene de „Formaggeria Da Giuseppe”, varietate de carne de la cei mai apreciați producători din regiune: „Dumbrava”, „La Nane”, „Raitar” sau “Fensegez Izek”.

Oferta hipermarketului include produse naturale de panificație preparate cu dragoste de „Brutăria Genica”, dar și patiserie artizanală, prăjituri de casă și torturi de la celebra „Cofetărie Deliciile Kronstadt” și de pricepuții cofetari cu tradiție în Brașov, de la „Cofetăriile Saray”.

Raionul de fresh propune fructe și legume crescute de fermierii din programul original Carrefour „Creștem România BIO” și de familiile din Cooperativa Agricolă Vărăști.

La Carrefour AFI Brașov brașovenii vor găsi produse gătite și atent ambalate, în zona Gastro. Mâncare gata preparată, un brand unic de sushi Grab & Go din România sau de ceva tradițional, ca la mama acasă, sau, mai bine zis, ca „La Ceaun” acasă, deoarece celebrul lor gulaș este disponibil și în Carrefour AFI Brașov.


Pe lângă aceste produse alimentare, hipermarketul oferă o gamă de articole pentru casă, ustensile, electrocasnice sau noile colecții TEX.

Mai mult, între 21 și 27 octombrie, la Carrefour AFI Brașov, plasticul devine monedă de schimb pentru achiziționarea de fructe și legume crescute local, în cadrul campaniei Plata cu PET, parte din programul național Punem Preț Pe Plastic.

„Carrefour AFI Brașov, hipermarketul cu numărul 40 din România, este un magazin modern, digitalizat, deschis în cel mai nou mall din oraș, ce oferă, și el, o experiență sigură de cumpărături alături de celelalte magazine de aici, printr-o multitudine de opțiuni de cumpărături, online și offline. Acest nou spațiu aduce programul nostru original, Deschidem Vinul Românesc, ale cărei selecții de vinuri sunt disponibile în primul WineSquare Carrefour Brașov, concept existent și în alte patru magazine din rețeaua noastră națională.”, a declarat Jean Richard de Latour, CEO Carrefour România.

Toate produsele se regăsesc atât în magazinul fizic, cât și prin aplicația Carrefour, carrefour.ro și Bringo.

Carrefour AFI Brașov, la fel ca toate magazinele din rețeaua națională Carrefour, oferă siguranță la cumpărături prin măsuri care au determinat SAFE Asset Group să confirme Carrefour România ca fiind o companie „COVID-19 Compliant” și să acorde această certificare pentru toată rețeaua de hipermarketuri Carrefour din România și pentru sediul central al companiei.

Articolul precedentNuno Afonso, Vicepreședintele Marketing și Strategie, Daymon International este keynote speaker la Private Label Innovation (Digital) Show
Articolul următorAFI Brașov se deschide în urma unei investiții de 148 de mil. euro
Modern Buyer
Modern Buyer este un pionierat in zona produselor editoriale specializate, fiind prima platforma de informare destinata specialistilor in achizitii – buyeri si oameni de vanzari - din Romania.