(P) Campanie Next Capital: Transformă facturile în bani cu zero comisioane

Next Capital, cel mai mare IFN specializat în factoring din România, oferă o serie de facilităţi promoţionale clienţilor noi, respectiv companiilor româneşti care întâmpină greutăți cu fluxul de numerar din cauza termenelor mai mari de încasare.

Mai exact, până la jumătatea lunii octombrie a.c., companiile care apelează la pachetul de servicii financiare oferit de Next Capital beneficiază de o ofertă specială: comision zero de factoring în primele două luni şi analiză economico – financiară detaliată.  

“Factoringul este un pachet complet de servicii financiare menit să sprijine companiile care au oportunități și doresc să se dezvolte sau care au greutăți cu fluxul de numerar din cauza termenelor mai mari de încasare. Astfel, principalul beneficiu adus de factoring este că acesta elimină termenele de plată, iar companiile își încasează facturile la emitere”, au precizat reprezentanţii Next Capital.

O facilitate de factoring are o serie de alte avantaje față de formele convenționale de finanțare a afacerilor. Iată o listă a celor mai importante avantaje de care beneficiază companiile prin factoring:

  • 1. Îmbunătățește imediat Cash Flow-ul (fluxul de numerar)

Cel mai important avantaj pe care îl oferă finanțarea de tip factoring este îmbunătățirea fluxului de numerar. Factoring-ul asigură companiilor capitalul de lucru pe care îi pot folosi pentru a acoperi cheltuielile curente ale afacerii cum ar fi plățile pentru salarii, plățile pentru furnizori, plățile pentru taxe și impozite ș.a.m.d.

  • 2. Permite companiilor să extindă termenele de plată ale facturilor la mai mult de 30 de zile

Factoringul permite companiilor să le ofere clienților termene de plată mai mari de 30 de zile și elimină grijile cu privire la problemele create de lipsa fluxului de numerar de până la incasare. Prin Factoring se pot finanța întotdeauna facturile dacă există nevoie de cash, oricand între data emiterii și scadență.

  • 3. Fără garanţii materiale, mai ușor de obținut decât produsele de finanțare tradiționale

Finanțarea prin factoring este mai ușor de obținut de catre IMM-uri decât liniile de credit clasice, bazate pe garanții materiale sau pe un nivel crescut de capitalizare a companiei și are un proces de derulare foarte simplu. Cea mai importantă cerință este aceea de a avea în portofoliu clienți solvabili. Companiile IMM al căror mare atu este lista de clienți solvabili, se pot califica pentru factoring foarte ușor.

  • 4. Poate fi implementat rapid

Procesul de aprobare inițială este foarte rapid, informațiile și documentația se transmit online, urmând ca după aprobare, facturile să fie finanțate în termen de maxim o zi lucrătoare.

  • 5 Perfect pentru IMM-uri

Majoritatea instituțiilor financiare bancare sau nebancare (IFN), care oferă soluții de factoring, sunt dispuse să lucreze cu proprietarii și/sau conducătorii de afaceri mici și medii (IMM-uri) și să ofere finanțări la nivelul de cash dorit și necesar.
Sunt multe afaceri care folosesc Factoring-ul ca pe o etapă fundamentală în dezvoltare, pentru a-și imbunătăți și menține indicatorii financiari și pentru a putea fi ulterior calificate pentru alte tipuri de finanțări mai complexe.

  • 6 Minimizează riscul de portofoliu și creanțele neîncasate

Prin informațiile complexe analizate, o instituție financiară bancară sau nebancară (IFN), care oferă soluții e de Factoring, poate acționa și ca un birou de credit și poate oferi analize și opinii cu privire la calitatea creditului clienților actuali și potențiali ai unei companii. Acest serviciu poate fi esențial dacă se urmăresc noi oportunități de afaceri, dar nu se știe calitatea și solvabilitatea unor clienți. Cu soluția de Factoring potrivită, într-un parteneriat cu o instituție financiară, orice companie își va permite să aloce timpul în principal pe aducerea de noi clienți, pe inovarea produselor și serviciilor din portofoliu și, deci, pe dezvoltarea afacerii.

Vă putem ajuta?
Aflați mai multe despre contractul de Factoring de la specialiștii Next Capital, accesând www.nextcapital.ro/finantare-facturi/ sau contactând 021.300.40.30.