Veniturile estimate de Veranda Mall pentru 2018 sunt în creștere cu +30% față de anul precedent

0
154

La doi ani de la deschidere, Veranda Mall continuă extinderea cu un World Class, un cinematograf și noi spații de retail. În prima parte a anului 2019, Veranda urmează să finalizeze reconfigurarea, respectiv extinderea etajului 2, pentru a găzdui cinematograful. Extinderea, atragerea noilor chiriași, precum și modificările aduse spațiului existent vor contribui la atingerea unui grad de ocupare de 98%. Valoarea totală a investiției în extindere este de 10 milioane de euro. În 2017 veniturile Veranda Mall au fost de 7,5 milioane de euro, iar pentru anul acestea sunt în creștere cu +30%.

„Ne așteptăm ca în 2020 să depășim 10 milioane de euro, cifră de afaceri, ca urmare a extinderii și deschiderii cinematografului, ambele etape având un efect sinergic, generând trafic suplimentar și implicit creșteri ale vânzărilor magazinelor.”, a anunțat Andrei Pogonaru, Business Partner, reprezentantul proprietarilor.

Sunt peste 100 de spații comerciale închiriate, dintre care aproximativ jumătate sunt businessuri românești. De la deschidere și până acum, în doi ani de la inaugurare, numărul vizitatorilor se ridică la 16 milioane. Cel mai vizitat magazin din Veranda Mall în 2017, după numărul de bonuri a fost Carrefour, urmat de McDonald’s.

Potrivit reprezentanților companiei, prima etapă investițională a avut un cost total de 41 milioane de euro, exceptând terenul, care a fost adus ca aport la capitalul social de către compania-mamă. Valoarea totală a investițiilor la momentul deschiderii a fost de 60 de milioane de euro. Valoarea investițiilor în infrastructura din zonă a fost de 780.000 de euro.

Veranda Mall este primul centru comercial de proximitate din București, dezvoltat de Professional Imo Partners S.A. (fosta Prodplast Imobiliare S.A.), în zona Obor, și a fost inaugurat pe 27 octombrie 2016. Proiectul va avea o suprafață totală de aproape 36.000 de metri pătrați închiriabili (în urma extinderii), beneficiază de o zonă verde de 15.000 mp și o parcare proprie de 1.200 de locuri.

Printre chiriași se numără Carrefour, Colin`s, Trenta Pizza, H&M, CCC, Deichmann, LC Waikiki, Noriel, Pepco, Gerovital, Yves Rocher, Optiblu, Sensiblu, Cupio, Metropolis, KFC, Starbucks, Pizza Colosseum, McDonald’s, Geta Voinea Factory, English Home, Orange, Arsis-Vodafone și IQ BOX – Telekom.