Valoarea medie a unui bon la restaurant este între 30 și 50 de lei

0
343

Rezultatele studiului dat publicității de Hospitality Culture Institute arată că specificul românesc predomină ca opțiune pentru majoritatea consumatorilor în alegerea restaurantului, iar amplasarea acestuia contează mai mult decât specificul. Jumătate dintre cei intervievați au declarat că ei consumă între 30 și 50 de lei la o ieșire la restaurant și că, în general, valoarea produselor este considerată ca fiind una acceptabilă.

Localurile preferate sunt, cum era de așteptat, cele în care primează calitatea și varietatea produselor. Peste 52% dintre clienți mănâncă în oraș sau comandă mâncare acasă determinați de foame și lipsa timpului necesar gătirii.

Din totalul populației peste 18 ani, 87% dintre bucureșteni (81% din provincie) au luat masa în oraș sau au comandat mâncare acasă cel puțin o dată în ultimele 6 luni.

Valoarea totală anuală a pieței de mâncare gătită în cinci dintre cele mai mari orașe din România este de 7,24 miliarde de lei. Din aceasta, peste 67% este reprezentată de București cu 4,89 miliarde de lei. Din totalul acestei piețe aproximativ 46% este reprezentată de segmentul restaurantelor standard, cu mese (sitting).

45% dintre români nu optează pentru oferte atunci când mănâncă la restaurant. Însă peste 20% dintre aceștia preferă meniurile de tip combo (mâncare+băutură/desert).

Aceste statistici reprezintă doar o mică parte din rezultatul primului research românesc de food service realizat în luna ianuarie a acestui an de către Hospitality Culture Institute. Studiul a cuprins o analiză a pieței de sitting și una a pieței de delivery.

”Este primul research independent de food service naţional. Brandurile mari au fost foarte receptive la inițiativa noastră, edițiile viitoare le vor strânge probabil și pe cele mai mici. Rezultatele sunt uimitoare. Se pare că mulți dintre jucătorii acestei piețe nu sunt puși la punct cu tendințele de consum ale românilor”, spune Florin Maxim, fondator Hospitality Culture Institute.

Studiul sitting a fost realizat în decurs de o lună după un mecanism CATI (Computer Assisted Telephone Interviewing) în timp ce cel delivery a fost realizat prin tehnici de customer experience și journey methodology. A fost targetat un public urban de aproximativ 800 de persoane cu vârsta de peste 18 ani din 5 orașe românești de referință (București, Timișoara, Cluj, Brașov, Iași) care au luat masa în oraș în ultima jumătate de an.

Studiul Hospitality Culture Institute este un proiect implementat în sistem crowd-funding la care au participat mai multe branduri importante din industria HoReCa precum grupurile Fratelli, City Grill, KFC, Coca-Cola, hipMenu, KZ Creative, Acvamarin Seafood, Trenta Pizza, Jerry’s Pizza.