Unilever se alătură campaniei lui Ștefan Mandachi, pentru a cumpăra o unitate de terapie intensivă

Unilever a decis să își unească forțele prin Crucea Roșie Suceava cu campania „1 centimetru de fapte – cu toții în linia întâi”, inițiată de Ștefan Mandachi, pentru a lupta împotriva COVID-19, ajutând locuitorii din Suceava, regiunea cea mai afectată de pandemie din România.

Suma donată de Unilever South Central Europe către Crucea Roșie Suceava va contribui la achiziționarea unei unități mobile de terapie intensive, dotată cu 12 paturi, iar împreună cu partenerii săi, la utilarea acestei unități cu tot ce este necesar pentru a o face funcțională.

Pentru achiziția acestei unități mobile de terapie intensivă, Unilever South Central Europe alături de divizia de înghețată din Suceava, reprezentată de brandul Betty Ice, contribuie cu 320.000 de euro.

„Dincolo de solidaritate și responsabilitate mai credem foarte tare în colaborare , ca instrument de amplificare a unei acțiuni și de aceea suntem hotărâți să ne unim forțele, în solidaritate cu partenerii noștri, pentru a răspunde la această pandemie ca o echipă, contribuind fiecare cu timp, abilități și bani,” declară Ionuţ Ilie, General Manager al diviziei de Înghețată din cadrul Unilever South Central Europe.

Această unitate mobilă dotată cu 12 paturi de terapie intensivă poate fi folosită și mutată rapid oriunde este nevoie pe durata pandemiei, dar și ulterior în situații de calamități sau dezastre, și are ca scop creșterea capacității spitalelor și a sistemului medical în general, de îngrijire a pacienților la standarde înalte.

„Vreau să mulțumesc tuturor voluntarilor și donatorilor care au susținut campania noastră. Toți banii strânși au fost și vor fi cheltuiți cu maximă responsabilitate, eficiență și transparență pentru a ajuta spitalele din Suceava și oamenii sever afectați de virus”, a declarat Ștefan Mandachi, inițiatorul campaniei „Cu Toții În Linia Întâi” lansată în colaborare cu Crucea Roșie Suceava.

Campania de strângere de fonduri „Cu Toții În Linia Întâi” inițiată de antreprenorul Ștefan Mandachi și filiala Crucea Roșie Suceava vinde symbolic, prin intermediul platformei www.1cm.ro, fiecare centimetru din metrul de autostradă construit în Suceava. Banii obținuți din donații sunt folosiți pentru achiziția de ventilatoare și de echipamente medicale necesare spitalului din municipiul Suceava sau altor spitale din județul Suceava, fiind regiunea cu cel mai mare număr de victime COVID-19.

Articolul precedentPuratos lansează platforma bakeronline.ro pentru antreprenorii din domeniu
Articolul următorSezon de România: Rareş Iordache a înfiinţat în 2019 o cultură de căpşuni şi a încheiat primul contract cu o reţea internaţională de retail
Modern Buyer
Modern Buyer este un pionierat in zona produselor editoriale specializate, fiind prima platforma de informare destinata specialistilor in achizitii – buyeri si oameni de vanzari - din Romania.