Unele dintre mărcile de top ale grupului Nestlé vor avea amprentă de carbon neutră

Până în 2022, unele dintre mărcile de top ale Nestlé global vor avea o amprentă de carbon neutră. Printre acestea se numără: Garden Gourmet, S.Pellegrino, Perrier, Acqua Panna, Vittel, Nespresso. Brandurile cu amprentă de carbon neutră ale Nestlé respectă standardele internaționale stabilite în privința impactului asupra mediului, pe parcursul întregului ciclu de viață al produsului.

Un loc deosebit în portofoliul Nestlé global este ocupat de produsele sustenabile, oferind consumatorilor interesați de produse sănătoare, ecologice sau prietenoase cu mediul, o alternativă care nu compromite gustul și savoarea.
Cel mai recent exemplu este reprezentant de oferta vastă de alimente și băuturi pe bază de plante: Garden Gourmet, Sweet Earth, Nesfit, Coffee-Mate Natural bliss, Starbucks Non-Dairy Creamers, Lean Cuisine, Milo, Nesquik, Ninho Forti +, Carnation Vegan).

Și pe plan local, Nestlé România își va accelera demersurile deja începute în anii anteriori, de la reducerea constantă a cantității de gaze cu efect de seră, apă, deșeuri, la tranziția către energie electrică verde în proporție de 100% în anii următori, jucând în același timp un rol cheie în procesul de adoptare a unor practici sustenabile pe plan național.
Indicatorii de sustenabilitate pentru România arată o scădere de 88% a consumului de apă începând cu 2011, o scădere de 85% în ceea ce privește cantitatea de deșeuri și o scădere de 72% în ceea ce privește emisiile de dioxid de carbon, urmând să lucrăm în continuare îndeaproape cu partenerii locali pentru extinderea acestor practici.

Nestlé va investi la nivel global 3,2 miliarde CHF în următorii cinci ani pentru a accelera activitatea pentru emisii nete zero, inclusiv 1,2 miliarde CHF pentru a declanșa agricultura regenerativă pe întregul lanț de aprovizionare, de la fermă la consumator (Farm-to-fork).

Nestlé dorește ca produsele sale să nu fie doar mai gustoase și mai sănătoase, ci și mai bune pentru mediu. Ambiția Nestlé pentru anul 2030 este impact zero asupra mediului, apa fiind una dintre ariile prioritare.

Articolul precedentLidl va inaugura cel de-al 37-lea magazin din București
Articolul următorAsociația Forța Fermierilor solicită autorităților 1 mild. lei ca despăgubiri de secetă
Modern Buyer
Modern Buyer este un pionierat in zona produselor editoriale specializate, fiind prima platforma de informare destinata specialistilor in achizitii – buyeri si oameni de vanzari - din Romania.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.