Un nou centru de training pentru specialiștii în cafea deschis la București

0
296

Lavazza, producătorul de cafea italiană, a deschis în București, în parteneriat cu Coca-Cola HBC România, un nou centru de training pentru specialiștii în cafea. Scopul principal al acestui nou centru este de a califica experți, capabili să respecte, să dezvolte și să comunice cultura cafelei Lavazza. Un curs de bază durează două zile și este gratuit pentru partenerii Lavazza.

Mirko Giordano, trainer Lavazza

Situat în București, la sediul Coca-Cola HBC, spațiul a fost amenajat după un design italienesc și are toate funcționalitățile existente în oricare alt centru de training Lavazza din lume. În fiecare an, aproximativ 2.000 de barmani și barista își vor însuși subtilitățile artei preparării corecte a cafelei. În plus, se vor familiariza și cu programul Perfect Mix, în urma căruia vor învăța cum să creeze cocktail-uri de cea mai bună calitate.

Pe lângă echipamentul tehnic de calitate excelentă, centrul de training Lavazza mai are un avantaj, și anume traineri locali foarte bine instruiți, care se află în contact continuu cu centrul de training internațional Lavazza, cu sediul la Torino – recent certificat de SCA Specialty Coffee Association, drept cel mai bun centru de training.

Oferta cuprinde cursuri specifice privind cafeaua, unde participanții învață cum se prepară o cafea espresso, un latte art sau un cappuccino art și cum se recunosc caracteristicile organoleptice ale cafelei.

Tot în cadrul cursurilor, trainerii internaționali vor prezenta o serie de specialități Lavazza folosind unele dintre rețetele de semnătură ale Lavazza, precum Coffee Caviar, Coffee Popcorn și Coffeetail.

„România este o piață importantă pentru noi. Având o rețea de centre de training în continuă dezvoltare în întreaga lume, astfel fiind cel mai mare laborator de cafea de acest gen din lume, ne-am propus să aducem cultura de cafea italiană de calitate premium Lavazza mai aproape de publicul din România”, a declarat Paola Autiero, director de marketing Lavazza Europa de Est.

„Centrul de training ne oferă ocazia unică de a instrui barmanii și barista, în așa fel încât ei să dobândească toate subtilitățile artei de a face cafea, cât și de a-i pregăti pe membrii echipei Coca-Cola HBC România la standarde conforme cu așteptările clienților noștri”, a adăugat Mihaela Hoffman, Marketing Manager al Coca-Cola HBC România.

Cu obiectivul de a difuza cultura cafelei în toată lumea, Training Center Lavazza operează o rețea mondială de centre de training, rețea extinsă în Europa, America de Nord și de Sud, Africa, Orientul Mijlociu, Asia și Australia. Sunt opt sedii în Italia și 47 de sedii în afara Italiei.

Brandul Lavazza are o istorie de 120 de ani și este prezent pe piaţa din România de mai bine de 15 ani. Începând din 16 octombrie 2017, Coca‑Cola HBC Romania a devenit distribuitor exclusiv al produselor Lavazza pe piața locală, ca urmare a unui parteneriat încheiat cu Luigi Lavazza S.P.A. Portofoliul de produse este adaptat oricăror ocazii de consum și diferitelor canale, și inlcude cafea prăjită și măcinată, cafea boabe, capsule pentru automatele de cafea, aparate de cafea etc.