Turul Făuritorilor de Craft, dedicat gătitului

Brandul Silva susține oamenii pasionați de craftul lor și deschide atelierele Făuritorilor de Craft din București, prin intermediul tururilor ghidate. Fiecare tur este dedicat unei meserii cu poveste și condimentat cu degustări de bere și rețete inspirate din fiecare craft în parte. În turul dedicat gătitului, Cristian Cismaru de la Asociația My Transylvania ne-a purtat prin povestea gustului din perioada medievală și până astăzi.

Prima oprire a fost în curtea Palatului Regal, unde am aflat că bucătăria românească a început să fie mai rafinată începând cu secolul XVII, odată ce preparatele curții regale au început să se afle și pe mesele oamenilor de rând. Tot aici Cristi ne-a spus cum în aproximativ 100 de ani s-a ajuns la 130 de orașe cu berării proprii. Una dintre ele este Silva, a cărei poveste își are rădăcinile în Transilvania și e strâns legată de pădurea din zonă. Chiar și numele spune asta: Trans Silva, adică după păduri.

Înainte să plecăm către a doua stație, am aflat povestea unui bucătar pasionat de la Casa Regală: Iosif Strassman – cel care a creat prăjitura Caraiman.

A doua oprire a fost în bucătăria lui chef Alex Dumitru, care a gătit un meniu inspirat din cele trei tipuri de bere Silva. Aici Cristi ne-a povestit despre mișcarea slow food, care se face simțită de câțiva ani și în România, Alex Dumitru fiind unul dintre exponenții ei de bază. Conceptul după care Alex se ghidează în fiecare zi este cel de farm to table, motiv pentru care se află într-o continuă căutare de producători locali. Gulii cu smântână grasă şi mărar, crochete din obraz de vită, beignet cu caşcavea din Valea Doftanei sau clafoutis cu cireşe şi măcriş – au fost doar câteva dintre preparatele lui Alex, toate din ingrediente locale și de sezon. Tot aici, am aflat de la expertul în bere Adrian Cărădeanu că berea neagră se potrivește de minune cu deserturile, așa cum Mândra Românească se asezonează meniului cu carne, iar Blonda Desăvârșită cu preparatele mai light.

Ultima oprire a fost la înălțime, pe terasa unui hotel, unde am putut admira orașul de sus. Aici Cristi ne-a povestit despre importanța planurilor pe termen lung și cum totul începe cu un gând și o idee. Așa cum a fost început și Bucureștiul cu peste 500 de ani în urmă, sau Silva, care are o istorie de peste 40 de ani.