Transart pregătește o nouă soluție destinată comaniilor din Retail și FMCG care doresc să-și monitorizeze prezența produselor în canalul de vânzări online – este vorba despre HERMES OREX, o componentă de e-Merchandising, din suita HERMES Retail Execution.
Cele mai recente componente de e-Merchandising și, respectiv, de AI Shelf Recognition fac din HERMES Retail Execution un sistem complet, proiectat să sprijine concret vânzările marilor producători, importatori și distribuitori din FMCG-ul românesc.
„2022 a fost un an rodnic pentru Transart, un an al inovației, în care munca depusă în anii anteriori s-a reflectat și în lansările de produse. Am decis să luăm sub brandul HERMES Modulul de Online Retail Execution – OREX, pentru că noi facem deja de ceva vreme Retail Execution cu HERMES, în comerțul tradițional. Prin componenta de online, dorim să facem o potențare a suitei HERMES”, a declarat Marius IURIAN, Managing Partener Transart.
În luna mai 2022, Transart anunța disponibilitatea HERMES AI Shelf Recognition și la momentul respectiv s-a putut testa efectiv eficiența motorului de IR (Image Recognition) pe produsele din categoria bere.
La finalul anului 2022, primii clienți au putut testa eficiența motorului de recunoaștere a produselor și pe categoriile „ape minerale și vinuri”.
Valvis Holding/Aqua Carpatica și respectiv Kandia Dulce au integrat din primăvara anului 2022 componenta de IR (AI Shelf Recognition), specializată în recunoașterea automată a produselor pe baza fotografiilor făcute la raft cu sistemul HERMES Retail Execution pe care îl foloseau deja de mai mulți ani.
Unul dintre acești clienți a depășit faza de testare live pe teren – cu rafturi reale din magazine, etapă la care s-a obținut o rată de recunoaștere a produselor între 90-95%, ceea ce este încurajator pentru ambele părți și pentru trecerea la etapa următoare.
Cu suita HERMES SFA & Retail Execution, Transart este de mai bine de 20 de ani lider regional pe canalul de offline (Modern Trade & Traditional Trade), iar în primăvarea anului 2022 a lansat componenta HERMES AI Shelf Recognition.
Producătorul clujean de software ERP/ SFA/ WMS/ B2B/ BI/ CRM/ Retail Execution / CORTEX DSiM – Transart este unul dintre principalii furnizori de software pentru companiile din România.
Transart este lider de piață pe zona de SFA – aplicații mobile pentru forța de vânzări și merchandising, dar și unul dintre puținii furnizori de software ERP care acoperă semnificativ principalele nevoi ale afacerilor din comerț, import și distribuție, cu o suită de aplicații profesionale proprii (HERMES SFA, B2B, CRM, BI Adviser și Warehouse Manager WMS), integrate într-o platformă software ERP românească.
Cu o experiență de peste 25 de ani în industria IT, Transart are, în prezent, 100 de angajați, peste 3.700 de clienți, implementări în 35 de țări și mai mult de 16.000 de utilizatori.