Studiu EY: Directorii de companii se tem că recesiunea va fi mai gravă decât criza financiară din 2007-2008

Directorii de companii din întreaga lume (98%) se pregătesc pentru o recesiune economică caracterizată de tensiuni geopolitice, de întreruperea lanțului de aprovizionare și de incertitudini legate de COVID-19, dar par să fie împărțiți în ceea ce privește durata, profunzimea și gravitatea acesteia. Acestea sunt câteva dintre concluziile studiului EY CEO Outlook Pulse – ianuarie 2023, care subliniază incertitudinea care pare să definească mediul de afaceri în 2023.

Sondajul, care a înregistrat opiniile a 1.200 de directori generali din întreaga lume cu privire la perspective, provocări și oportunități, a constatat că 48% dintre aceștia prevăd o încetinire moderată a economiei globale, în timp ce mai mult de jumătate (55%) dintre cei care se pregătesc pentru o încetinire persistentă se tem de o recesiune mai gravă decât criza financiară globală din 2007-2008 în ceea ce privește durata și gravitatea acesteia.

Pentru prima dată din 2020 (sondajul inaugural CEO Outlook), politicile restrictive în materie de reglementare, comerț și investiții (28%) au depășit problemele legate de COVID-19 (19%) ca principal motiv pentru care respondenții CEO și-au modificat planurile de investiții. Ca urmare a acestor provocări geopolitice exacerbate, 97% dintre respondenți își revizuiesc planurile, 44% dintre ei amânând o investiție planificată și aproape o treime (32%) oprind cu totul investițiile planificate.

Aproape o treime (32%) dintre respondenți consideră că incertitudinea legată de direcția politicii monetare și creșterea costului capitalului reprezintă cele mai mari riscuri pentru creșterea viitoare a afacerii lor.

Deși îngrijorările legate de incertitudinea legată de COVID-19 s-au diminuat, aproape o treime dintre directorii executivi (32%) încă o menționează ca fiind un risc cheie pentru compania lor (în scădere de la 43%, în octombrie 2022).

Peter Latos, Partener, lider al departamentelor de Consultanţă, Strategie şi Tranzacţii, EY România: „În pofida perturbărilor economice tot mai puternice, alimentate de consecințele geopolitice ale războiului în curs, România, deși situată la granița cu Ucraina, continuă să contracareze tendințele și este de așteptat să înregistreze un avans al PIB de o singură cifră în 2023.

Aceasta nu înseamnă, totuși, că directorii generali din România vor fi izolați de recesiunea economică globală. Faptul că 89% dintre respondenți iau în considerare încheierea de tranzacții, sub o formă sau alta, în următoarele 12 luni, rezonează puternic cu activitatea observată pe piața românească, care a înregistrat o creștere a numărului de tranzacții în 2022 și nu există încă niciun semn de încetinire a acesteia.

Directorii generali ar trebui să îşi reevalueze acum fundamentele afacerii, să se concentreze pe principalele puncte forte și să ia deciziile necesare pentru a accesa oportunități care să contribuie la creşterea organizației”.

Liderii de companii văd tranzacţiile și investițiile în sustenabilitate și în oameni ca pe niște căi de creștere

În ciuda perspectivelor negative, liderii de companii sunt în căutare de oportunități pentru a obține un avantaj competitiv.

Încheierea de tranzacții de un fel sau altul rămâne o prioritate pentru respondenți (89%) în următoarele 12 luni, aproape jumătate dintre ei (46%) plănuind să avanseze pe partea de fuziuni și achiziții, 58% cu asocieri în participație sau alianțe strategice și 34% cu cesionări.

Pentru a schimba și mai mult direcția și a ieși mai puternici și mai competitivi din recesiune, 39% dintre respondenți plănuiesc să crească investițiile în sustenabilitate, ca un aspect esențial al strategiei și ofertei lor, inclusiv în ceea ce privește prioritățile de tip net-zero și alte priorități sociale și de mediu.

În plus, mai mult de o treime (36%) intenționează să își sporească investițiile în resursa umană, inclusiv în bunăstarea forței de muncă și în dezvoltarea competențelor.

Majoritatea directorilor generali respondenți (70%) sunt de acord că munca flexibilă va fi esențială pentru reducerea fluctuației angajaților și pentru atragerea de noi talente.

Sondajul EY 2023 CEO Outlook Pulse își propune să ofere informații valoroase cu privire la principalele tendințe și evoluții cu impact asupra principalelor companii de top din lume, precum și cu privire la așteptările liderilor de afaceri în ceea ce privește creșterea viitoare și crearea de valoare pe termen lung.

EY 2023 CEO Outlook Pulse un sondaj „puls” periodic, realizat de Longitude Research Limited, o companie a Financial Times, în rândul directorilor executivi din marile companii din întreaga lume.

În noiembrie 2022, Longitude a intervievat, în numele organizației globale EY, un panel de 1.200 de directori executivi din 22 de țări și din șase sectoare de activitate. Respondenții au reprezentat următoarele industrii: producție avansată și mobilitate, produse de consum și retail, energie și resurse, servicii financiare, științe ale sănătății și wellness, tehnologie, media și telecomunicații.

Veniturile anuale globale ale companiilor chestionate au fost următoarele: mai puțin de 500 milioane USD (20%), 500 milioane USD – 999,9 milioane USD (20%), 1 miliard USD – 4,9 miliarde USD (30%) și peste 5 miliarde USD (30%).
Seria CEO Imperative oferă răspunsuri și acțiuni critice pentru a-i ajuta pe directorii executivi să regândească viitorul organizației lor. Pentru mai multe informații din această serie, vizitați ey.com/en_gl/ceo.