Smart Clinor este o afacere lansată la finalul anui trecut de o familie de antreprenori români. Aceştia au ridicat în comuna lor natală, Roata de Jos, județul Giurgiu o fabrică în care produc o gamă variată de articole pentru curăţenia casei. Pe o piaţă aglomerată şi foarte competitivă cum este cea a produselor de curăţenie, familia Stănescu are ca obiectiv dezvoltarea unui brand la standarde europene, ghidându-se după principii și valori, precum: excelență, inovație, responsabilitate și seriozitate. La doar 29 de ani, Elena Mădălina Stănescu, directorul economic al societății, se ocupă de acest business împreună cu soţul, tatăl şi mama sa. “Ne-am dorit să avem un business de familie, de lungă durată. Am crescut încurajată să îmi formez o mentalitate antreprenorială, să nu-mi fie teamă de nou şi să-mi depăşesc orice fel de limită, în fiecare zi”, spune aceasta într-o dialog cu redactorul Modern Buyer, în care povesteşte despre începuturile şi obiectivele Smart Clinor.
Când aţi început această afacere şi cum s-a născut brandul Clinor?
Smart Clinor a luat naștere la sfârșitul anului 2021, fiind un business de familie înfiinţat şi susţinut cu capital propriu. Anul trecut am ridicat o unitate de producţie a acestor produse în comuna natală, Roata de Jos, din județul Giurgiu. Este o regiune care are mare nevoie de investiţii pentru crearea de noi locuri de muncă pe termen lung, dar care are şi potențial de dezvoltare, deoarece se află în apropiere de București, având legătură directă cu autostrada București-Pitești. Capacitatea de producție a fabricii în momentul actual este de 1.500 L/oră. Clinor este, la rândul lui, un brand românesc, obiectivul nostru fiind acela de a dezvolta un brand de produse de curăţenie la standarde europene, ghidându-ne după principii și valori precum: excelenţă, inovație, responsabilitate și seriozitate.

Care este investiția inițială pentru acest tip de business?
Investiția totală o estimăm la o sumă de şapte digiti.
Câți angajați are compania în acest moment?
Fabrica este dotată cu echipamentede ultimă generație, iar tot procesul tehnologic de producție este automatizat. Raportându-ne la un volum pe care îl avem în acest moment, regăsim un număr minim de angajați permanent și numeroși colaboratori.
Ce produse aveți în portofoliu şi cum se diferențiază ele faţă de cele existente pe piață?
În prezent suntem în plină dezvoltare a portofoliului de articole. Astăzi, dispunem de o gamă variantă de produse de curățenie pentru toate suptrafețele din casă şi birouri, de la mobilier până la parchet, gresie, faianţă ş.a. Produsele satisfac chiar și cerințele celor mai exigenți clienți de pe piață. Produsele Smart Clinor sunt fabricate în România după o rețetă dezvoltată de departamentul nostru de cercetare și dezvoltare. Utilizăm substanțe prietenoase cu mediul, de o calitate premium pentru a obține cele mai bune rezultate. Datorită formulei îmbunătățite, produsele Smart Clinor reușesc să îndepărteze murdăria și să protejeze suprafețele, ajutîndu-i, totodată, pe consumatori să câştige timp.

În ce canalele de vânzare sunteţi prezenți în acest moment și către ce tip de magazine vă orientaţi pe termen scurt şi mediu?
Suntem o companie la început de drum, nu pot spune că avem o vizibilitate bună într-un canal de vânzare anume. Începem, cu pași mici și siguri, să intrăm în lanţurile internaţionale de retail. Nu vrem să neglijăm nici lanţurile româneşti de magazine, iar în momentul de față purtăm discuții cu mai mulţi distribuitori locali pentru a prelua produsele noastre în portofoliul lor. Aşadar, vizăm mai multe canale de vânzare, inclusiv segmentul online, în care suntem deja prezenţi.
Există disponibilitate din partea dvs de a realiza produse marcă proprie pentru retaileri?
Credem în parteneriatele de acest gen, mai ales în aceste vremuri când este foarte important să ne sprijinim unii pe altii. Suntem foarte deschiși pentru genul acesta de colaborări, ba mai mult decât atât, în prezent ne aflăm la un nivel destul de avansat cu discuțiile pentru astfel de colaborări.
Ce potenţial de creştere există pentru categoriile în care activaţi?
Observăm că în ultimii ani pe piaţă se deschid noi oportunităţi. În această perioadă post pandemică în care ne aflăm, consumatorii sunt tot mai conștienți de importanța igienei și a calității produselor pe care le achiziţionează.

Care sunt obiectivele pe termen scurt și mediu pentru brandul Clinor?
Pe termen scurt, adică pentru 2022, ne-am propus să reuşim să ne listăm în câteva dintre marile lanţuri de retail modern, astfel încât românii să aibă un acces cât mai facil la produsele din portofoliul Smart Clinor. Pe termen mediu şi lung, dorim să ne păstrăm aceleași principii și, de ce nu, să nu lipsim din nicio gospodărie.
Acest articol este un Advertorial




















