Rodica Căpățână, Preşedinta Asociaţiei pentru Promovarea Vinului din România (APVR), vine la RO-Export Forum, pentru a oferi insight-uri despre potențialul exporturilor de vin și despre ultimele tendințe în acest sector.
România face exporturi anuale de vin în valoare de 25 milioane de euro și importuri în valoare de 55 milioane de euro. Cele mai cultivate soiuri sunt Fetească Regală, Merlot, Fetească albă. Dintr-o producție anuală de vinuri de 4,5 mil. HL, România produce 250.000 HL de vin cu indicație georgrafică IG (5.000 de Ha) și 450.000 HL de vin cu denumire de origine protejată (DOC), respectiv 20.000 de Ha.
Ţările-ţintă pentru export vizate de asociaţia condusă de Rodica Căpățână sunt Germania şi Marea Britanie, recunoscute ca fiind mari importatoare de vin.
Strategia pe care o propune APVR implică pe de-o parte, organizarea de saloane, prezentări, road show-uri, dar și prezența cu stand propriu la târgurile internaţionale de profil, cum ar fi ProWein sau London Wine Fair.
În România, dar și în afara țării, APVR caută să atragă atenția asupra specificității vinului românesc prin întâlniri periodice și degustări la care sunt invitați să participe oameni de presă, bloggeri, somelieri, influenceri etc.
Despre specificitățile fiecărei piețe și ce ar presupune o strategie de țară pentru creşterea vizibilităţii vinurilor româneşti pe piaţa europeană va vorbi în cadrul conferinței RO-Export Forum, invitata noastră, Rodica Ana Căpăţână, preşedinte APVR.

Organizat de Modern Buyer cu sprijinul APAR (Asociaţia pentru Promovarea Alimentului Românesc), Ro Export Forum este un eveniment de o zi ce se va desfăşura la Bucureşti, pe 6 Iunie 2019, la hotel Ramada Parc, Sala Terra Grand Ballroom.
RO EXPORT FORUM este structurat în trei componente: conferinţă, expo hall şi sesiuni de business networking.
Conferința este cadrul în care vom prezenta studii de caz şi exemple ale unor parteneriate de succes între producători şi distribuitori de produse româneşti pe pieţele externe.
Expo Hall reprezintă spaţiul de expunere dedicat producătorilor-furnizorilor din segmentul FMCG ce doresc să prezinte partenerilor din segmentul de distribuţie prezenți la Ro-Export Forum inovaţiile de produs sau doresc să organizeze degustări, lansări etc.
Sesiuni de business networking – Participanții vor beneficia de sesiuni de discuţii face-to-face cu producători, distribuitori externi şi furnizori de servicii şi soluţii.
Cine participă la eveniment
Au confirmat până în prezent prezenţa la eveniment peste 35 de producători români, exportatori relevanţi din toate segmentele FMCG, dar şi 13 cumpărători profesionişti din diverse pieţe europene. Din Spania vor participa la eveniment cei mai mari distribuitori de branduri româneşti, respectiv Balkanica Distral, G.I.D Gesagui şi Much More Market. Din Germania va fi alături de noi compania MTF Market, din Italia a confirmat până la această dată prezenţa Logistic Prod Food, din Grecia vom avea invitat un reprezentant al Interproduct, din Franţa compania World Food, iar din Cipru şi-a anunţat prezenţa compania N. Theodoulou. La Ro Expert Forum vor participa şi invitaţi din Republica Moldova, respectiv compania de distribuţie Forward Internaţional şi reţeaua de magazine Fourchette. Alţi cumpărători profesionişi pentru diverse pieţe europene care şi-au anunţat prezenţa sunt Aliment Expert, Dacia LTD şi Le Manoire. Lista lor va fi completată în perioada imediat următoare.
Participă la eveniment!
Au mai rămas trei săptămâni pentru a vă înscrie la prima ediţie a Ro Export Forum. O puteţi face on line, accesând site-ul evenimentului unde regăsiţi toate detaliile despre agendă, speakerii confirmaţi, costul unui bilet de participare ş.a.