PENNY continuă extinderea rețelei sale la nivel național și inaugurează un nou magazin în Nehoiu, județul Buzău, situat pe Str. 1 Decembrie 1918, nr. 3-5. Această deschidere marchează atingerea pragului de 425 de magazine în România.
Noul magazin dispune de o suprafață de vânzare de 859 mp și pune la dispoziția clienților 81 de locuri de parcare, dintre care 3 sunt rezervate persoanelor cu dizabilități.
Experiența îmbunătățită de cumpărături din noul magazin PENNY pune în valoare angajamentul companiei pentru extinderea portofoliului de produse 3RO – produse cu ingredientul principal din România, procesate și ambalate în țară. Clienții găsesc în magazin o zonă extinsă pentru produse proaspete și mărci proprii, cu o semnalizare clară a promoțiilor și categoriilor de produse esențiale. În plus, noul magazin PENNY din Nehoiu, județul Buzău, oferă soluții convenabile pentru stilul de viață dinamic al clienților, inclusiv o gamă variată de produse ready to eat, semipreparate, precum și opțiuni refrigerate sau congelate.
Extinderea rețelei face parte din strategia PENNY Punct, axată pe șapte piloni principali: experiență îmbunătățită în magazine, expansiune, produse românești, oameni, digitalizare, sustenabilitate și comunicare integrată.



















