Noua generaţie de antreprenori reuşeşte cu succes să asigure o continuitate a afacerilor în agricultură. Însă nu doar atât. Antreprenorii tineri care nu au neapărat un background în agribusiness aduc o reală înnoire a modului în care se face agricultură, dar şi o schimbare de atitudine. Orientarea către nişe, către plusvaloare, viziunea sustenabilă asupra afacerilor şi, nu în ultimul rând, preocuparea către inovare şi către adaptarea serviciilor şi produselor la nevoile pieţei sunt, în mod vădit, specifice noilor generaţii de antreprenori. Am regăsit aceste preocupări şi principii şi la Ramona Pandelaş, omul care se află în spatele unui business foarte tânăr, dar foarte dinamic din România: Letca.
Care este povestea Letca, cum s-a născut ideea şi cât a durat, de la concept și până la lansarea afacerii?
Ideea Letca s-a “copt” încă din 2015. Sunt mamă a doi copii și am căutat întotdeauna să fac alegeri sănătoase pentru alimentaţia lor. Mi-am dorit să-i învăţ ce înseamnă plăcerea de a consuma fructe şi legume proaspete, gustoase, de sezon. Așa că am început să mergem împreună în pieţe să căutăm acele roşii zemoase, gustoase şi parfumate pe care mi le aminteam cu nostalgie din perioada în care eram copil şi pe care le savuram din grădina bunicii. Pentru că am vrut ca și copiii mei să descopere bucuria de a mânca legume și să le ofer acel gust greu de găsit astăzi, ideea de a cultiva roşii şi alte legume a fost un pas natural.
Aveaţi experienţă în agri-business înainte de a începe acest business?
Nu, absolut deloc. Eu sunt un om al cifrelor, am lucrat în domeniul financiar o bună perioadă, agricultura este o pasiune pe care am reuşit să o cultiv în tot acest timp. Domeniul agricol este o ştiinţă în sine, pe care am încercat în toţi aceşti ani să o înţeleg şi să o asimilez în mod corect pentru a putea pune pe piață un produs premium.
Am început prin a urmări cum arată oferta din România, dar și care sunt așteptările consumatorilor, prilej cu care am identificat o oportunitate mare pentru produse BIO, cultivate pe pământ românesc. Consumatorii români caută, din ce în ce mai mult, să cumpere de la branduri cu care rezonează, de la businessuri locale care au aceleași principii sănătoase ca și ei și care aleg să facă lucrurile cu bun simț, responsabilitate și respect pentru comunitate și mediul înconjurător. Aşa că ne-am propus să readucem la viaţă vechile valori, lucrurile simple şi să construim un viitor mai bun pentru oameni şi familii, pentru comunităţile noastre, aducând în viaţa lor calitate prin produse bio, crescute într-un mediu sănătos și în mod sustenabil.
Au urmat apoi trei ani de muncă intensă de cercetare şi documentare, timp în care am făcut zeci de vizite în complexe de sere ecologice din diverse colţuri ale Europei. Am vrut să vedem îndeaproape şi să înţelegem modul de creştere al plantelor, tehnologiile de producţie de ultimă generaţie, echipamentele de lucru utilizate, soiurile cultivate și tipurile de sere.
Ulterior, am făcut o serie de analize pentru a identifica cum putem transpune şi implementa în România ideea noastră năstruşnică, cum putem să integrăm aceste tehnologii inovatoare pentru a ajunge la roşia pe care ne-o dorim. Întreg procesul s-a întins pe parcursul a câtorva ani, pentru că ne-am dorit să facem lucrurile foarte bine, încă de la început. Așa am reușit să punem pe piaţă prima producţie destinată zonei de retail în 2020.
Estimativ, la cât se ridică investiţiile realizate în etapa de început?
Valoarea totală a investiţiei de la momentul înfiinţării afacerii și până în prezent este de aproximativ 4 milioane de euro. Construcţia serei şi tehnologia implementată au avut cea mai mare pondere din această investiţie, aproximativ 70%.
Vă invit să punctăm ce înseamnă astăzi Letca, din punct de vedere al suprafeţei cultivate, număr de produse şi soiuri disponibile
Suntem, din câte ştiu până în prezent, cel mai mare complex de sere din sticlă care cultivă legume bio din România. Am ales această tehnologie pentru avantajele pe care le oferă. Mai exact, sticla amplifică lumina solară, deficitară pe perioada extrasezonului, şi contribuie semnificativ la creşterea plantelor și la potențarea gustului legumelor. Acest beneficiu are în contrapartidă şi dezavantajul costului semnificativ mai mare al investiţiei iniţiale, dar pe care ni l-am asumat întru totul.
Ne aflăm la doar câteva minute de Bucureşti, în localitatea Letca Nouă. Complexul nostru de sere din sticlă însumează o suprafaţă de aproape două hectare, iar în sezon extindem culturile în câmp și alte spații protejate pentru a răspunde cererii crescute.
Pentru că preferințele consumatorului de astăzi sunt tot mai diversificate și particulare, producem o gamă variată de legume, în principal tomate, în diverse soiuri, gusturi, culori şi calibre.
În 2021, am introdus în culturile noastre roşia tradițională românească, rotundă, care a fost primită foarte bine de către retaileri şi de către consumatorii finali. Am introdus, de asemenea, în sortimentul nostru roşiile cherry rotunde, cherry prunişoare, roșiile galbene şi negre.
Totodată, am lansat în toamna anului trecut două noi sortimente, respectiv roşia Roma şi roşia prunişoară mare, soiuri primite cu mare deschidere de către consumatori.
Producem, de asemenea, ardei de diverse tipuri și culori: ardei gras roşu, tricolor şi ardei iute, dar și dovlecei româneşti, zucchini şi dovlecei galbeni.
În total, anul trecut am pus pe piaţă 18-19 articole diferite și după cum poate fi observat, ne-am dorit să mizăm pe diversificare, dar una în acord cu cerinţele clienţilor, cărora le acordăm o atenție sporită.
Anul trecut a fost pentru Letca al doilea an de producţie. A fost un an bun, v-aţi atins obiectivul din punct de vedere al cantităţilor prognozate?
În linii generale, da, ne-am atins obiectivele. A fost un an diferit de 2020, pentru că am diversificat mult gama de produse din dorinţa de a ne adapta cerinţelor pieţei. În răsadniţa proprie şi în seră, noi testăm în mod permanent mai multe soiuri de roşii pentru a vedea dacă o seră ca a noastră le oferă un mediu propice sau nu.
Testăm nivelul de dezvoltare al plantelor, nivelul şi timpul de coacere al roşiilor, gustul, textura şi alte aspecte importante. Ulterior, produsele sunt testate de o comisie internă care punctează, după o grilă de scoring, dulceaţa roşiilor, culoarea, aciditatea acestora, perioada de păstrare, timpul de coacere și apoi luăm o decizie finală si ne prognozăm producția.
Anul trecut, pe lângă provocările generate de soiurile nou lansate, am fost atenţi şi la adaptarea gramajelor. A fost important să înţelegem corect ce tipuri de ambalaje şi ce gramaje îşi doresc retailerii şi, implicit, consumatorii şi cum putem să venim rapid în întâmpinarea nevoilor lor. Aşadar, din punct de vedere al producţiei, 2021 a fost un an bun.
Câţi angajaţi aveţi în prezent?
Avem un număr de 35 de angajaţi permanenți, nu lucrăm cu zilieri. Pentru noi este importantă experiența anagajaților și dorința de a o îmbunătăți, stabilitatea acestora în interiorul companiei, precum și capacitatea tuturor de a se adapta și de a lucra într-un mediu high tech.
Care credeţi că sunt atuurile Letca în piaţă, diferenţiatorii faţă de competiţie?
Cred că un diferenţiator major este faptul că ne adaptăm destul de repede la nevoile pieţei, pe toate palierele: gust, sortiment, gramaj, ambalaj sustenabil. Suntem preocupaţi de inovare. Inovăm pentru a ne surprinde clienţii şi partenerii cu cele mai bune soluţii. Pentru noi, acest element înseamnă alegerea celor mai noi metode de cultivare sustenabile, alegerea celor mai bune soiuri de legume şi oferirea de servicii şi produse care să vină în întâmpinarea nevoilor reale ale clienţilor şi partenerilor noştri. Dorinţa noastră este să oferim consumatorului o experienţă unică, de la ambalaj și până la gust.
Un alt diferențiator este faptul că serele noastre produc legumele bio şi sunt dotate cu spaţii ce au o temperatură controlată pentru depozitarea temporară, răcirea şi păstrarea la temperaturi optime, astfel încât legumele să ajungă proaspete la consumatorul final. Grație acestor aspecte, putem asigura produse la raft pe tot parcursul anului.
Totodată, susţinem şi implementăm politici concrete de sustenabilitate, aspect esențial și definitoriu pentru noi, chiar dacă, uneori, nu este cel mai uşor lucru de făcut. La Letca utilizăm ambalaje 100% biodegradabile, sustenabile și provenite din procesul de reciclare. De asemenea, colectăm apa de ploaie de pe seră, pe care o utilizăm ulterior pentru irigarea plantelor, încălzirea serelor se face cu biomasă și colectăm selectiv și reciclăm deșeurile.
Cum colaboraţi cu marii retaileri şi care au fost lucrurile pe care aţi reuşit să le faceţi mai bine, ca urmare a experienţelor avute?
În tot acest timp, am simţit o susţinere extraordinar de mare din partea retailerilor. Am colaborat cu aceștia pentru o mai bună planificare a producţiei, fapt ce ne-a ajutat semnificativ. Astfel, am putut să efectuăm o previzionare mai clară şi în zona de ambalare şi depozitare. Am planificat mai bine zilele de recoltare şi de livrare, astfel încât să ajungem la maximum 24 de ore între momentul recoltării şi momentul în care produsul ajunge pe raft.
Ce s-ar mai putea îmbunătăţi în această relaţie de lucru?
Cred că trebuie să pornim cu toţii de la ideea că adevărul nu este de o parte sau de alta. Este vorba de o bună cooperare care, din punctul meu de vedere, trebuie să vină şi de la reprezentanţii din retail, dar şi de la fermieri, deopotrivă. Atât timp cât se fac eforturi de ambele părţi, nu văd să existe probleme.
Cred că un producător trebuie să ofere unui retailer acel produs de care consumatorul are nevoie, iar acest lucru este realizabil cu ajutorul unei analize temeinice a pieţei și un planning corect. Cred, de asemenea, că printr-o mai bună organizare şi planificare cresc şansele unui limbaj comun între reprezentanţii magazinelor şi fermieri, iar lucrurile par să se îndrepte astăzi într-o direcţie bună.
În final, vă rog să ne spuneţi care au fost pentru Letca cele mai importante provocări ale anului 2021 şi ce obiective aveţi pentru 2022?
Așa cum știm, pandemia a avut un impact major în toată industria alimentară și nu numai. În ultimii doi ani a trebuit să ne adaptăm foarte rapid la fluctuaţiile mari de consum de la o lună la alta și de la un anotimp la altul. Impredictibilitatea a fost greu de gestionat, mai ales că discutăm de produse proaspete.
Apoi, toate creşterile de preţ din 2021 au avut un impact destul de mare la nivelul costurilor, nimeni nu a fost scutit de presiunea tot mai mare adusă de scumpirile materiilor prime, ale combustibililor, energiei electrice ş.a.m.d. Din pricina acestor aspecte, suntem atenţi şi căutăm soluţii în mod permanent pentru a optimiza costurile de producție.
În 2022 vom continua să inovăm, să lansăm produse noi şi să suprindem clienţii finali cu noi produse organice, durabile şi responsabile, oferindu-le o experiență unică de la producţie până în farfurie.